Durere.

Vouă, oamenilor, vă place durerea, nu? Iubiţi să o simţiţi. Chiar o consideraţi o virtute.  Acela care plânge cel mai mult la o înmormântare trebuie să fie cel mai bun om dintre toţi. Juraţi că nu o să vă uitaţi niciodată unul pe celălalt. Promiteţi că veţi simţi etern durerea pierderii cuiva. Însă pentru voi, eternitatea ţine doar o clipă. Vieţile vă sunt jalnic de scurte. Dar când noi spunem „pentru totdeauna”, vorbim serios. Aşa că lăsăm durerea în urmă. Ne vindecăm, mergem mai departe. Pentru că suferinţa n-are nicio valoare.

                                                                     Pam de Beaufort (True Blood)

Fiecare om percepe diferit durerea. Unii preferă să o ascundă sub masca impenetrabilă a nepăsării, alţii o exploatează cu scopul a-şi exprima umanitatea adormită. Unii reuşesc să se vindece foarte repede, reprimându-şi toate amintirile neplăcute, alţii trăiesc cu ea ani în şir, fără să izbutească să o elimine din sufletul şi din mintea lor definitiv. Pentru unii oameni, durerea devine un mod de viaţă, o modalitate prin care îşi evidenţiază creativitatea sau prin care îşi ţin demonii la distanţă. E preferabil să te cufunzi în durere decât să laşi disperarea să îţi devoreze raţiunea.

Cei mai mulţi oameni sunt însă incapabili să simtă durerea. Şi nu pentru că ar fi nişte persoane rele. Ci pentru că suntem împiedicaţi de condiţia noastră de fiinţe efemere să putem înţelege adevăratul sens al eternităţii. Avem prea puţin timp la dispoziţie încât să fim în stare să dezvoltăm sentimente complexe. Aşa că folosim cuvintele, acest dar sacru al fiinţelor raţionale, pentru a da o formă verbală acelor trăiri care ne mistuie vieţile. Cuvintele sunt, de fapt, un scut prin care ne protejăm de experienţele sufleteşti puternice. Însă esenţa noastră nu poate fi transpusă în cuvinte. Şi nu poate fi suprimată.

Nu suntem nemuritori, dar putem să ne imaginăm cum arată infinitul. Putem îndrăzni să sperăm, să visăm, să ne facem planuri. Putem iubi cu toate resursele inimii noastre, putem trăi fiecare clipă cu demnitate, putem să ne respectăm promisiunile, indiferent de preţul plătit. Putem să ne depăşim vremelnicia. Putem să credem că avem timp… Pentru că orice ne face fericiţi merită tot ce este mai bun din noi. Merită să căutăm veşnicia. Chiar şi pentru o clipă.