Powered by Storytelling

Murray-Nossel__Powered-by-Storytelling-Cum-sa-extragi-sa-construiesti-si-sa-prezinti-povesti-care-iti-vor-transforma-comunicarea-in-afaceri__606-722-297-5-785334365387storytellingul unește mintea cu sufletul – însuflețește cu putere emoțională informațiile, datele și cifrele cuprinse în concepte seci.

Murray Nossel

Lecturile mele sunt eclectice: trec de la literatură la filosofie, citesc apoi cu fascinație cât de spectaculos este Universul din punct de vedere științific, încerc să înțeleg cum ne funcționează creierul și ce stă la baza deciziilor noastre și desigur, ajung la cele mai recente tendințe din domeniul în care lucrez. Una dintre acestea este storytellingul sau arta de a spune povești, o metodă de comunicare aparte, cu un impact emoțional profund atât pentru cel care transmite mesajul, cât și pentru adresant. Murray Nossel, unul dintre speakerii conferinței The Power of Storytelling la care am participat anul trecut, prezintă acest concept prin prisma experienței sale în transformarea comunicării de afaceri prin intermediul unor metode științifice mai puțin convenționale. Așa s-a născut Narativ, o modalitate de abordare a storytellingului care se bazează pe extragerea, construirea și, ulterior, prezentarea unei povești în fața publicului.

Poate oricine să spună o poveste? Nossel susține că da, toți avem ceva de împărtășit, momente dureroase din trecutul nostru peste care nu am reușit să trecem, determinându-ne să construim în jurul nostru ziduri pentru a ne proteja de curiozitatea celorlalți. De ce am face-o însă în cadrul unui atelier de storytelling? Pentru că Metoda Narativ nu se bazează pe împărtășirea sentimentelor, opiniilor personale, (pre)judecăților sau interpretărilor. Participanții trebuie să relateze „doar faptele care pot fi văzute, auzite, gustate, atinse sau mirosite”, adică ceea ce percep prin intermediul celor cinci simțuri. Normal că anumite narațiuni pot emoționa (și de cele mai multe ori chiar așa se întâmplă) ascultătorul, dar modul lor de a fi povestite trebuie să se limiteze la prezentarea unor evenimente și nu la descrierea sentimentelor provocate de acestea.

În calitate de comunicatori, este important să învățăm să construim o legătură autentică și durabilă cu publicul, să îi transmitem un mesaj creând „contexte și momente”, pe care singur să le integreze apoi în viața lui cotidiană și să le transforme în emoții. Storytellingul nu este, așadar, doar un instrument de a genera vânzări sau de a-ți îmbunătăți abilitățile de leadership. Puterea povestitului stă în modul în care ne transformă existența și ne ajută să dăm „profunzime” experiențelor noastre sau să fim empatici cu trăirile celorlalți.

 

 

Celălalt pe care-l adoram

Celalalt-pe-care-il-adoram-feature-imageProust îți place atât de mult pentru intuiția lui fundamentală: adevărata viață rezidă în fragmentele de timp care scapă timpului.


Și totuși alegi să fugi de timp și de fragmentele lui, căutând neantul, inaccesibilul, inevitabilul… Thomas îi reproșează, la un moment dat, naratoarei că oamenii au, totuși, „o viață interioară” și nu pot fi schițați cu ușurință nici măcar de cei apropiați. Ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar ceea ce ne permit ei să vedem, frânturi de existență pe care le împărtășesc în mod deliberat cu noi, ascunzându-ne însă esențialul, acel tumult al emoțiilor și sentimentelor ce stau la baza acțiunilor lor, inexplicabil, de cele mai multe ori, chiar și pentru ei înșiși.

De ce o personalitate fermecătoare și efervescentă ca a lui Thomas, un profesor universitar cu inteligență peste medie și pasiune pentru literatura franceză, cinematografie și muzica jazz, ajunge să își piardă rațiunea de a trăi și să aleagă întunericul, când are toate șansele să strălucească într-o „lume a spiritului și a cunoașterii”? Poate pentru că are o înclinație pentru procrastinare și nu reușește să-și păstreze pe termen lung motivația pentru subiectele care îl pasionează, poate pentru că devine sensibil și instabil în relațiile pe care le are, alegând de fiecare dată femei inaccesibile din punct de vedere emoțional, poate pentru că teama lui de mediocritate este mai mare decât dorința de a crea, de a deschide noi direcții de cercetare, de a-i inspira pe alții…
„Celălalt pe care-l adoram” este povestea unei vieți, a unei căderi, a unei desprinderi voite de timp, a unei căutări zadarnice, a unui om care și-a pierdut fericirea înainte să încerce măcar să o găsească…

Fără emoţii

tumblr_med5pvkWa61qz4d4bo1_500_largeIubeşte doar acela care are puterea să rămână ataşat dragostei.

                                                                                      Th. W. Adorno

Şi totuşi sunt momente când simţi că eşti imun la umanitate. La sentimente. La fericire. La durere. La iubire. Ieşi din corpul tău şi priveşti dezastrul de la distanţă. Inima ta distrusă, amintirile sfărâmate, planurile de viitor pierdute, cuvintele care au trăit doar de dragul conversaţiei. Şi atunci te gândeşti: vrei să te întorci la toate aceste bucăţi de durere? Chiar este celălalt cineva pentru care merită să şi mori, dacă va fi cazul?

De dragul tău, vei răspunde că nu. Vei pleca şi te vei bucura în linişte de imunitatea proaspăt dobândită. Vei îmbrăţişa singurătatea. Vei învăţa să zâmbeşti cu sufletul din nou. Îţi vei recăpăta demnitatea. Independenţa.

Dar nu mai e vorba de tine când iubeşti… E vorba de Infern, de Paradis, de îngeri, de demoni. E vorba de ceva dincolo de bine şi rău, dincolo de sacru şi profan… Ai o datorie şi nu doar faţă de inima ta, ci şi faţă de Umanitate. Poţi arăta că omul este o fiinţă minunată, o combinaţie incredibilă între raţiune şi emoţie. O fiinţă care merită Absolutul. O fiinţă pentru care merită să mori, în cele din urmă…

P.S. O melodie care mi-a amintit de ce am ales mereu calea grea – de dragul imortalităţii şi devoţiunii:

Because no matter where they take me
Death I will survive
And I will never forgotten
With you by my side