The Power of Storytelling – Rewrite (2018)

POS 2018 - POST FBThe Power of Storytelling este o conferință care se bazează, printre altele, pe arta povestitului. De fapt, e puțin spus „conferință”. PoS este o experiență, un loc în care vei întâlni jurnaliști, antreprenori, scriitori, artiști, specialiști în comunicare, fotografi din diferite părți ale lumii, oameni care și-au exploatat capacitatea de a spune povești în moduri inimaginabile, reușind să creeze comunități în jurul lor, să îi inspire pe ceilalți, să aducă o schimbare prin propriul exemplu. Mila Turajlic, regizoare de film documentar de origine sârbă, a făcut una dintre cele mai frumoase mărturisiri despre felul în care storytelling-ul a ajutat-o să-și recapete speranța după ce descoperise că din istoria țării ei nu putea să extragă decât bucăți dispersate, frânturi de memorie ale membrilor familiei, fărâme dintr-un trecut mutilat pe care societatea voia să-l lase să dispară din cauza incapacității de a-l recrea:

In my second documentary, The Other Side of Everything, I tried to confess that I lost my political faith. I lost my faith in history also, but I found a faith in storytelling now.

Mila Turajlic

Un alt speaker care m-a impresionat a fost Jonah Sachs, creatorul conceptului de „unsafe thinking”, un tip de a gândi neconvențional, dincolo de limitele și regulile pe care ni le impunem în fiecare zi, temându-ne să ne lăsăm creativitatea să „explodeze”. În industriile creative, este esențial să propui mereu ceva nou, să fii imprevizibil, să riști, să te adaptezi schimbărilor din jurul tău înaintea celorlalți și să-ți lași imaginația să exploreze locuri momentan necunoscute, însă cu un potențial artistic imens. Practic, filosofia lui Sachs se bazează pe trei reguli simple:

  1. Beware of those who share your values. – aceștia sunt oamenii care îți limitează creativitatea și te ancorează în convențional, determinându-te să alegi mereu cele mai „sigure” soluții. Personal, nu sunt de acord cu acest principiu în totalitate, mai degrabă cred că trebuie să existe un echilibru, adică să avem în viețile noastre și oameni care ne împărtășesc valorile, dar și oameni care gândesc diferit și ne provoacă să ieșim din zona noastră de confort.
  2. Being an expert makes you pretty stupid. – într-adevăr, cea mai mare greșeală pe care o putem face este să ne considerăm experți în domeniul nostru și să ignorăm în mod deliberat informațiile care vin de la oameni cu mai puțină experiență sau pregătire academică decât noi. Modestia, capacitatea de a asculta opiniile/poveștile altora și respectul pentru cei din jur reprezintă câteva dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un profesionist. Nu poți evolua niciodată dacă te-ai autoproclamat cel mai bun din domeniul tău. Mereu vor fi lucruri noi de învățat, de îmbunătățit sau de schimbat.
  3. Anxiety can enhance creativity (up to a point). – da, pentru a fi creativi, trebuie să ne depășim mai întâi neliniștile și temerile și să alegem acea cale aparent inaccesibilă, dar care ne poate duce la cea mai frumoasă destinație. Cu cât ne agățăm mai mult de ceea ce este previzibil, cu atât vom deveni mai „comozi” și vom uita, în cele din urmă, să trăim cu adevărat. Nu întotdeauna cele mai riscante soluții sunt și cele mai bune, dar cu siguranță vom învăța de fiecare dată ceva nou, ne vom cunoaște pe noi înșine, vom greși, vom căuta și, în final… vom găsi.

The Power of Storytelling nu este, așadar, doar o conferință. Este un loc magic în care realizezi că toți avem puterea de a ne transforma existența prin intermediul artei de a spune povești. Ceea ce ne lipsește, însă, multora este curajul. Curajul de a ne trăi viața exact așa cum ne dorim, de a face lucrurile la care visăm, de a ne împărtăși sentimentele în starea lor pură, fără filtrele stabilite în mod arbitrar de societate… Povestea fiecăruia dintre noi poate fi mai bună dacă învățăm să fim curajoși, să luptăm, să ne autodepășim în permanență, dar în același timp să știm să ne păstrăm modestia.

Un nou început de an… universitar

largeÎn urmă cu doi ani, credeam că parcursul meu academic s-a încheiat odată cu absolvirea programului de masterat. Eram pregătită să muncesc, să-mi valorific cunoștințele acumulate în cei 5 ani de facultate într-un mediu competitiv și creativ, să capăt experiență și, mai ales, să învăț lucruri noi. Am avut norocul să mă angajez încă de la început în domeniul pentru care mă pregătisem și la care visam din anul doi de facultate, când am fost voluntară în Departamentul de Programe culturale și Marketing al unui muzeu din București. De această dată, eram referent în cadrul Compartimentului organizare manifestări al unei instituții publice de cultură din orașul meu natal. Nu exagerez dacă spun că această experiență a fost una dintre cele mai importante și mai frumoase din viața mea de până acum pentru că m-a ajutat să mă dezvolt personal și profesional la un nivel pe care nu l-aș fi crezut posibil.

Aceasta a fost și perioada în care am început să-mi doresc să-mi continui studiile. De fapt, momentul de cotitură a fost în urmă cu un an, când am realizat pentru prima dată că pentru a supraviețui, trebuie să schimb ceva în modul în care îmi trăiesc viața. Atunci am hotărât că vreau să dau admiterea la doctorat în Științele Comunicării și să mă întorc în București, în cazul în care voi fi admisă. Cu toate că știam că această decizie va implica și schimbarea locului de muncă, am tot amânat căutarea unui job nou. Repet, eram foarte încântată de activitatea mea ca referent cultural și nu voiam să trec din nou printr-un proces de recrutare în condițiile în care iubeam ceea ce făceam și simțeam că mai am atât de multe lucruri de asimilat.

Dar șansele apar și fără să le căutăm noi. La începutul acestui an, am descoperit întâmplător un anunț de angajare ca editor conținut digital în Departamentul de Comunicare Online al uneia dintre cele mai importante instituții din România. Recunosc că am deschis anunțul mai mult din curiozitate: voiam să știu ce competențe ar trebui să aibă un specialist în comunicare dintr-o astfel de instituție. După ce am citit cerințele de ocupare a postului și am realizat că le îndeplinesc (cel puțin la nivel teoretic) pe toate, am hotărât să încerc. Procesul de recrutare a avut patru etape: două teste scrise și două interviuri, prin intermediul cărora mi-au fost evaluate cunoștințele de specialitate, competențele comportamentele, cunoștințele de limba engleză, profilul psihologic etc. După ultimul interviu, simțeam că am șanse mari să primesc postul, cu toate că atunci când am aplicat nu îndrăzneam nici măcar să visez. În ziua în care mi s-a confirmat că sunt admisă, am realizat că orice vis poate deveni realitate, câtă vreme avem curajul să-l urmăm…

Nu mi-a fost ușor să îmi dau demisia și să părăsesc un domeniu pe care îl iubeam, dar unele decizii pe care le luăm pe plan profesional ne pot îmbunătăți în mod radical și viața personală. Această decizie a fost una dintre ele. Nu doar că mi-a adus liniște, confort și extrem de multe satisfacții, ci m-a ajutat să ies dintr-un mediu toxic și distructiv, în care, în cele din urmă, m-aș fi… stins. Însă știu că am avut și noroc. Norocul de a primi o șansă la o viață nouă și norocul de a avea alături niște oameni extraordinari care m-au ținut la suprafață când eu insistam să mă scufund în tristețe.

La puțin timp după ce m-am întors în București pentru noul job, am început pregătirea pentru admiterea la doctorat. În principiu, trebuie să-ți alegi o temă și un profesor coordonator, care te va îndruma în redactarea proiectului pentru admitere și ulterior, în cea a tezei de doctorat. Am ales Școala Doctorală a SNSPA-ului pentru că a fost universitatea în care m-am format ca specialist în comunicare și căreia îi datorez tot ce știu astăzi despre acest domeniu extraordinar. FCRP este o carte de vizită pentru orice absolvent, o asigurare pentru eventualii angajatori că ai o bază solidă de cunoștințe teoretice și practice pe care le poți apoi valorifica indiferent de sectorul de activitate.

După ce ai primit acordul coordonatorului de doctorat, poți începe să redactezi proiectul de cercetare, care va avea 10-15 pagini și va cuprinde o analiză a stadiului actual al cunoșterii în domeniul de cercetare ales și o scurtă prezentare a metodelor de cercetare utilizate și a obiectivelor asumate. Examenul constă în susținerea acelui proiect în fața unei comisii din care va face parte și profesorul tău coordonator. Este important ca tema pe care ai ales-o să fie una originală și să ai deja conturată o direcție cu privire la evoluția ulterioară a tezei de doctorat. Și este important să știi, în cazul în care vei fi admis/ă, că următorii trei ani din viața ta vor fi probabil extrem de încărcați și de solicitanți, dar satisfacția pe care o ai știind că te afli pe un drum la capătul căruia vei primi cel mai înalt titlu științific din domeniul tău… este imensă. 🙂

Să avem cât mai multe realizări în acest nou an universitar și să nu încetăm niciodată să învățăm, să visăm, să credem! Dar să trăim aici, în prezent, în singura clipă care ne aparține cu adevărat și ne permite să fim fericiți…

Ani de facultate

tumblr_mdaue1gKL21rea00ko1_500_large

Oamenii sunt mereu nostalgici când se gândesc la perioada liceului, la emoţia primei iubiri, la prieteniile ce păreau să dureze pentru totdeauna, la calmul zilelor lungi de vară… În facultate, totul pare diferit. Descoperi o altă versiune a ta, una mai matură, mai echilibrată, mai… ocupată. Descoperi că timpul liber a devenit un lux de multe ori inaccesibil, că viaţa înseamnă mai mult decât relaxare şi planuri nebuneşti, că dragostea are şi o faţetă necomplicată şi normală… Că prieteniile nu se măsoară în secrete împărtăşite şi pasiuni comune, ci în momente nepreţuite şi sfaturi sincere.

Îmi pare foarte rău că nu reuşesc să îmi respect angajamentul faţă de blogul meu, dar chiar nu am suficient timp. Poate dacă o zi ar avea cu o oră mai mult… Sau dacă nu am avea nevoie de somn pentru a ne păstra energia şi capacitatea de a învăţa… Dar acestea sunt utopii. Adevărul este că mă aflu într-o perioadă foarte… aglomerată. În fiecare săptămână am următorul program:

  • de pregătit cel puţin un proiect de 10 pagini (la Gestionarea Crizelor de Imagine, la Comunicare Interpersonală şi mai nou la Mass-Media – din fericire, pentru cel din urmă am deadline-ul după vacanţa de Crăciun).
  • de realizat o prezentare alături de respectivul proiect (aceasta e partea cea mai uşoară, dar şi cea mai imprevizibilă).
  • de dat cel puţin un test (la Analiza Imaginii Organizaţiilor şi la Gestionarea Crizelor de Imagine) – ce pot comenta aici… Mă limitez la a preciza că analiza imaginii nu e ceva utopic sau subiectiv. Există anumite formule, calcule, ponderi… Norocul meu este că totuşi mi-a plăcut matematica în ciuda faptului că am ales Ştiinţele Sociale. Şi că am o memorie vizuală excelentă.
  • de pregătit referate şi studii de caz – partea mea favorită datorită temelor interesante.
  • de citit diferite articole, cărţi, materiale pentru licenţă (sau pentru cursurile din acest semestru).

Au fost (şi vor mai fi) multe săptămâni în care a trebuit să fac toate lucrurile de mai sus în decurs de câteva zile. Cu un astfel de program, ce timp să mai am pentru blog sau pentru serialele mele preferate, să nu mai vorbesc de cărţile apărute recent şi pe care abia aştept să le pot citi?

Toate miturile despre anul III sunt adevărate, din păcate. Sunt totuşi recunoscătoare că pot învăţa lucruri practice şi folositoare, că datorită proiectelor de grup am şansa să petrec mai mult timp cu prietenele mele… Viaţa este minunată, chiar şi atunci când nu avem timp să-i admirăm perfecţiunea.

P.S. Voi termina totuşi în curând ultimul sezon din Dexter. Am văzut că va fi transmis începând cu 27 noiembrie 2013 de PRO TV. Este absolut tulburător felul în care a evoluat acţiunea… Voi vorbi mai mult despre acest serial după ce voi viziona ultimul episod.

P.P.S. O melodie despre puterea de a continua şi despre speranţă…

But there’s no way that I could leave
So I don’t leave…

Scandal (2012)

https://i1.wp.com/i.huffpost.com/gen/1308103/thumbs/o-SCANDAL-SEASON-3-POSTER-570.jpg„Scandal” este un serial pe care am început să îl urmăresc vara aceasta. În meseria de comunicator nu trebuie doar să creezi comunicate de presă perfecte şi să planifici campanii de relaţii publice memorabile. Câteodată, trebuie să repari lucruri. Să gestionezi crize. Să salvezi reputaţii. Să ai grijă de imaginea organizaţiei/persoanei pe care o reprezinţi. Să înveţi să stilizezi adevărul.

Olivia Pope, personajul principal al acestui serial, îi ajută pe oameni să îşi revină miraculos în urma unor crize care i-ar distruge profesional şi emoţional pe mulţi. Nimic nu pare însă imposibil pentru fosta consultantă în comunicare şi relaţii publice a preşedintelui Statelor Unite. Olivia are determinarea, experienţa şi influenţa necesare pentru a soluţiona chiar şi cele mai dificile crize. Ca un adevărat specialist în PR, ea pune accentul pe adevăr şi le cere clienţilor săi transparenţă totală. Pentru că nu poţi ajuta un om care nu-ţi spune tot adevărul. Nu într-un secol în care consumul de informaţie a ajuns să devină un mod de viaţă.

Totuşi, Olivia are secretele ei… Secrete întunecate din timpul campaniei pentru ultimele alegeri prezidenţiale, secrete care îi pun la îndoială integritatea morală şi profesională. Secrete care pot să distrugă nu doar reputaţia ei, ci şi pe cea a preşedintelui în funcţie. Secrete care pot nărui toate idealurile americanilor legate de suveranitatea poporului şi de votul universal. Secrete care pot îngropa o democraţie şi care pot condamna definitiv un preşedinte.

Pare imposibil să păstrezi un secret de o asemenea amploare într-o societate în care goana după senzaţional se află pe agenda zilnică a tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Cu toate acestea, Olivia pare să reuşească. Şi nimeni nu ar fi aflat nimic niciodată… dacă nu era amanta preşedintelui.

Prin urmare, „Scandal” este o poveste despre minciună, trădare, fraudă şi iubire interzisă. Recunosc, nu sunt foarte atrasă de dimensiunea romantică a scenariului, aş putea spune chiar că mă întristează infidelitatea preşedintelui. Este doar una dintre multele consecinţe negative pe care puterea le imprimă la nivelul caracterului uman. După cum zicea şi Abraham Lincoln: „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”. Din păcate, foarte puţini oameni reuşesc să reziste acestui test păstrându-şi integritatea intactă.

De ce totuşi recomand acest serial? Pentru că este inteligent. Pentru că este realist. Pentru că este incisiv. Şi pentru că este vorba de PR, desigur. Şi de politică. Şi de relaţiile cu mass-media. Şi de tot ce înseamnă munca unui comunicator în timpul unei crize. Pentru că atunci îţi demonstrezi cel mai bine importanţa şi utilitatea. Aşa că nu ai voie să greşeşti. Nu ai voie să taci. Nu ai voie să minţi. Ci trebuie să ai o strategie. Şi să-i ajuţi pe cei pentru care lucrezi. Repede. Şi eficient.

P.S. Recomand spin-off-ul „The Originals”, un serial bazat pe povestea familiei de vampiri originali din „The Vampire Diaries”. Sincer, întrece cu mult sezonul cinci din TVD, care a devenit cam… anost. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre sezonul trei din „Revenge”. Până şi răzbunarea poate fi neinteresantă, dacă alegi să o foloseşti împotriva omului nepotrivit. În schimb, sezonul doi din „Beauty and the Beast” este uimitor. Vincent nu-şi mai aminteşte de Catherine, fiind transformat de FBI într-o bestie mai puternică decât era înainte. Scopul? Să îl ucidă pe Li Zhao, cel care a creat programul Muirfield. Iar surprizele nu se opresc aici: agentul FBI care îl instruieşte pe Vincent este tatăl biologic al lui Cat. Presimt că nu vor fi singurele răsturnări de situaţie din acest sezon, aşa că abia aştept să fiu surprinsă în continuare. 🙂 Vizionare plăcută!

Practică

ImagineTot încerc să îmi respect angajamentul faţă de acest blog, dar mereu apare câte ceva. De data aceasta am însă un motiv mai mult decât întemeiat: am început stagiul de practică. Au trecut deja două săptămâni, timp în care am învăţat lucruri noi, am aplicat lucruri pe care le ştiam de la facultate, am avut ocazia să văd cum funcţionează un departament de Marketing şi Relaţii Publice.

Am cunoscut şi oameni… De toate vârstele: de la 5 până la 50 de ani. La copii am (re)găsit acea bunătate inocentă, acea nerăbdare de a cunoaşte cât mai multe într-un timp cât mai scurt. La oamenii în vârstă am întâlnit plictiseala, încercarea de a se eschiva de la îndatoririle pe care le au. La oamenii tineri am întâlnit dorinţa de a progresa cât mai repede, de a-şi depăşi în permanenţă limitele. Sunt foarte norocoasă că directoarea departamentului în care fac acest stagiu de practică face parte din ultima categorie. E o persoană tânără şi pasionată, care se află într-o permanentă căutare de noi contracte şi proiecte. Nu se odihneşte aproape niciodată şi e dispusă mereu să-şi ajute angajaţii, oricâtă treabă ar avea. Nu face ea la propriu comunicatele de presă şi afişele, dar le explică în detaliu celor care le fac cum ar trebui să arate, ce trebuie să puncteze şi ce nu. E adevărat că nu a făcut o facultate de Comunicare şi PR, dar ştie exact care sunt nevoile instituţiei în care lucrează şi cum ar putea să o promoveze. Iar asta e cel mai important până la urmă: să cunoşti extrem de bine organizaţia pentru care lucrezi. Altfel nu vei şti niciodată cum să-i construieşti şi apoi să-i menţii o reputaţie impecabilă.

A fost o perioadă obositoare (şi încă va mai fi până la Paşti), dar fiecare zi petrecută acolo a reprezentat enorm pentru mine, o studentă la început de drum. Oricât de bune ar fi notele tale din facultate şi oricâte cărţi de PR ai citi, nu vei fi niciodată un comunicator bun până nu lucrezi într-un departament de Relaţii Publice. Unele lucruri se învaţă doar practic, iar când vine vorba de comunicare nicio situaţie nu va semăna cu alta.

Şi atunci când îţi vezi cuvintele pe site-ul oficial al instituţiei, într-un comunicat de presă… Ştii că tot efortul a meritat. 🙂

P.S. Vă recomand o melodie superbă, despre vise, iubire şi stele.

Ne-am pierdut minţile,
Dar ne-am câştigat sufletele…
Poate suntem puţin diferiţi,
Aşa că nu ne treziţi!

1 Decembrie

540059_10151148829022661_1531399772_nDupă cum bine a punctat o colegă la un seminar, de când suntem studenţi la Comunicare şi Relaţii Publice, am început să privim altfel diferitele campanii de comunicare, fie că sunt de modificare a comportamentului, de informare publică, de educare a publicului sau pur şi simplu de fidelizare a publicului deja existent. Nu pot spune că înainte eram mai puţin interesată de felul în care organizaţiile îşi promovează produsele, dar aveam o altă viziune: cea a posibilului consumator. Acum încerc să privesc o campanie din interior şi să mă gândesc care sunt motivele pentru care cei care au conceput-o au ales o anumită cale şi nu alta, dacă acea campanie are efectele scontate sau nu, dacă publicul ei ţintă percepe sau nu mesajul.

În general, nu sunt un fan al reclamelor româneşti. Românii preferă clişeele şi asta li se oferă. Reclamele noastre sunt scurte (în general de 30 de secunde), îşi transmit rapid mesajul şi încearcă să fie amuzante. Unele reuşesc, altele nu. Din fericire, nu acesta e singurul gen de reclame din România. Avem şi reclame inteligente, care îţi prezintă o poveste, provocându-te pe tine să le descifrezi mesajul sau să te prinzi despre ce organizaţie e vorba. Sunt reclame care nici nu au nevoie de cuvinte, pentru că imaginile îţi transmit tot ce trebuie să ştii despre beneficiile acelui produs (un exemplu ar fi reclama din octombrie de la Volksbank).

Mai sunt şi reclame care vorbesc despre români. Exact aşa cum sunt ei, un popor cald şi plin de viaţă, un popor care a luptat mereu pentru libertatea şi fericirea sa. Un popor care niciodată n-a încetat să spere. Un popor care s-a bucurat mereu să fie împreună cu ceilalţi. Un popor minunat, din care sunt mândră că fac parte.

Acestui popor îi urez „La mulţi ani!” cu ocazia Zilei Naţionale a României. Cred că ultima reclamă a celor de la Vodafone reprezintă una dintre cele mai frumoase dedicaţii făcute poporului român, un popor care merită să fie elogiat nu doar de ziua lui sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Nu cred că voi deveni vreodată client Vodafone (sunt fidelă de 8 ani celor de la Orange şi prefer să rămân aşa), dar le voi acorda o bilă albă pentru această campanie:

O altă bilă albă pentru cei de la Orange, care au de câţiva ani cele mai bune reclame de Crăciun, din punctul meu de vedere. Şi cele mai bune melodii. 🙂