După șapte ani de blog

journal-2850091_960_720Astăzi, acest blog împlinește șapte ani. Să scriu a fost dintotdeauna marea mea pasiune, o modalitate de a-mi exterioriza sentimentele sau de a inventa lumi în care mi-aș fi dorit să trăiesc. Copil fiind, scriam poezii (câteva au fost și publicate în ziare și reviste, dar astăzi nu le-aș mai împărtăși cu nimeni), iar în liceu am descoperit mirajul prozei. Scrisul era pentru mine un refugiu, un strigăt tăcut de ajutor, neauzit însă de nimeni pentru că obișnuiam să-mi „îmbrac” cuvintele în poleiala ficțiunii. Maturizarea a adus cu ea și dorința de a mă detașa de întunericul acelor ani și atunci am început să scriu despre cărți, filme, muzică, PR, cu mici „inserții” personale, de cele mai multe ori proiecții nerealiste ale unui viitor idealizat.

În ultima perioadă, blogul a fost doar despre recenzii de carte și, ocazional, informații din sfera comunicării. Pe termen lung, aș dori să transform acest spațiu într-un hub cultural, un loc în care să fie promovate proiecte și idei de revitalizare a patrimoniului nostru istoric, indiferent că vorbim despre muzee, rezervații arheologice, monumente de cult sau comemorative. Ca fost angajat în domeniul cultural, știu cât de puține fonduri sunt disponibile pentru conservarea și valorificarea moștenirii noastre arhitecturale și spirituale, iar eforturile specialiștilor sunt, de cele mai multe ori, benevole. Însă atunci când iubești ceea ce faci, nu simți că muncești propriu-zis. Pentru mine, cea mai mare satisfacție este aceea de a îmbogăți viețile celorlalți cu informații despre locurile, evenimentele și oamenii care ne înnobilează istoria. Consider că doar dacă suntem pe deplin conștienți de trecutul nostru, putem să punem bazele unui viitor mai bun, mai sigur, mai luminos pentru cultura și societatea românească.

Prin urmare, numele acestui blog se va schimba din „Amaya’s World” în „Creatorul de povești culturale”, un spațiu în care vom revitaliza cele mai frumoase istorisiri despre patrimoniul nostru, vom propune noi modalități de a-l proteja și promova astfel încât să-l aducem în atenția tinerei generații și, nu în ultimul rând, vom prezenta ultimele apariții editoriale din diverse domenii: istorie, filosofie, literatură, știință, comunicare. Vă invit cu drag în această călătorie creativă spre cunoaștere și sper că poveștile noastre vor contribui la construirea unei lumi mai puternice din punct de vedere cultural.

P.S. Pentru doze mai „mici” de cultură, mă puteți găsi și pe Facebook.

Istoria din perspectiva lui Yuval Noah Harari

Moralitatea nu înseamnă „respectarea poruncilor divine”, ci „reducerea suferinţei”. Prin urmare, ca să te comporţi moral, nu trebuie să crezi în cine ştie ce mit sau poveste. Trebuie doar să ajungi la o înţelegere profundă a suferinţei. Dacă înţelegi cu adevărat felul în care o faptă îţi provoacă ţie sau altora o suferinţă inutilă, te vei abţine în mod natural să o comiţi.

Yuval Noah Harari

Se spune că este necesar să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile înaintașilor noștri. Yuval Noah Harari ne prezintă însă o altă justificare pentru studierea trecutului: aceea de a ne elibera. Scrise sub forma unei călătorii spre originile umanității și apoi în sens invers, spre viitor, cărțile istoricului israelian (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI) încearcă să ne explice prezentul, raportându-se atât la evoluția noastră până în momentul actual, cât și la ce am putea realiza sau pierde într-o societate dominată de tehnologie și forme superioare de inteligență.

Autorul începe această dezbatere printr-o expunere riguroasă și amănunțită a istoriei omenirii și modalităților prin care aceasta a supraviețuit și s-a dezvoltat. Cam toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă despre acest subiect au ajuns la aceeași concluzie: secretul este cooperarea. Spre deosebire de alte specii umane, Homo sapiens a înțeles destul de repede că pentru a cuceri lumea și a-și asigura o existență cât mai îndelungată trebuie să deprindă principiul colaborării, creând astfel comunități bazate pe interese și valori comune.

Ne aflăm însă în fața unei provocări care presupune eforturi mai consistente decât cele depuse de societățile anterioare. Omenirea se îndreaptă spre un nou stadiu al evoluției – Homo deus, un model uman cu puteri creatoare, „care îi vor permite să facă faţă până şi celor mai sofisticaţi algoritmi non-conştienţi”. Cu ajutorul tehnologiei, acești oameni ar putea dobândi abilități fizice și mintale spectaculoase, care îi vor transforma în adevărați zei ai tehnologiei și informației.

Este cel mai înțelept lucru pe care am putea să-l facem acela de a acorda putere nelimitată unor „aleși”? Yuval Noah Harari ne aduce, prin intermediul ultimei cărți, în prezent și ne oferă câteva „lecții” de supraviețuire într-o societate marcată de schimbări pe plan politic, tehnologic, cultural. Una dintre soluțiile propuse (și cea în care eu cred cel mai mult) este capacitatea de a ne comporta moral. Suferința nu se va reduce de la sine, iar lumea nu va deveni un loc mai bun câtă vreme vom continua să ne provocăm rău unii altora. Dacă în spatele oricărei decizii care ne vizează viitorul ca specie sau ca ființe individuale s-ar afla întrebarea: „voi cauza cuiva suferință prin acțiunile mele?”, temerile noastre privind tehnologizarea profundă a lumii ar fi nejustificate, iar această dezbatere n-ar avea miză.

În final, este alegerea fiecăruia cum își construiește povestea cât timp încearcă să-și păstreze umanitatea dincolo de nevoia de putere, cunoaștere, progres.

Unii oameni trăiesc o tragedie, alţii fac parte dintr-o dramă religioasă fără sfârşit, unii abordează viaţa ca şi când ar fi un film de acţiune şi nu puţini se comportă ca într-o comedie. Dar, în cele din urmă, cu toţii sunt doar poveşti.

Yuval Noah Harari

Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

omul… nu universul nostru dă sens ființelor conștiente, ci ființele conștiente dau sens universului nostru.

Max Tegmark

Trăim într-o lume în continuă evoluție din punct de vedere cultural, tehnologic, biologic. Căutăm un sens al existenței umanității, un capăt al Universului, un viitor independent de limitele morții sau degradării fizice. Vrem să devenim zei, creatori, atotputernici… Să-i dăm vieții o altă dimensiune, o nouă direcție de dezvoltare, o ultimă actualizare… Să demonstrăm că nu degeaba suntem singurele ființe raționale de pe acest Pământ și cei mai inteligenți hominizi din istorie.

Și cum am putea realiza acest lucru? Soluția propusă de Max Tegmark se numește „Viața 3.0”, adică o reproiectare spectaculoasă atât a software-ului – capacitatea noastră de a dobândi diverse deprinderi și de a îndeplini obiective complexe, cât și a hardware-ului – ADN-ul. Mai exact – prin construirea unor roboți superinteligenți, însă în același timp conștienți, care să-i permită omului să realizeze lucruri uimitoare fără a periclita în vreun fel siguranța și viitorul speciei umane.

Este însă oare posibil un astfel de scenariu? Să creezi o mașină, o IA cu puteri absolute, însă și cu o capacitate extraordinară de a-și impune limite astfel încât să nu distrugă întreaga planetă? Autorul acestei cărți susține că da. Însă nu în viitorul apropiat și nu fără cercetări serioase privind controlul acestor sisteme de inteligență artificială și modalitățile prin care le putem determina să-și alinieze obiectivele cu ale noastre.

Este un drum lung, care presupune conlucrarea celor mai strălucite minți din domeniul tehnologic, precum și conștientizarea totală a riscurilor și oportunităților pe care IA le poate crea pentru omenire. Max Tegmark reușește să le surprindă pe majoritatea, invitându-ne la o dezbatere impresionantă despre inteligență, putere și conștiință, cu o miză care ne privește pe toți și anume aceea de a contribui la proiectarea unui viitor cât mai sigur și adaptat nevoilor de tehnologie și informație ale societății actuale.

Astăzi

todayAstăzi nu.

Astăzi nu îmi doresc să îți ascult șoaptele încărcate de impulsuri mute și proiecții ale unui viitor lipsit de speranță.

Astăzi nu îmi doresc să te privesc cum pleci și să îți simt apoi lipsa sufocându-mi lumea aproape moartă și avidă după atenția ta.

Astăzi nu îmi doresc să îți simt răsuflarea în păr în timp ce corpul tău se îndepărtează ușor de mine, căutând din nou o ieșire discretă din decor.

Astăzi nu îmi doresc să mă atingi în grabă și nici să mă săruți doar pentru o clipă suspendată între plăcere și teamă.

Astăzi nu îmi doresc să închid ochii în timp ce mă strângi în brațe, sperând că așa voi prelungi cumva timpul limitat pe care mi-l poți oferi.

Astăzi nu vreau să vorbim despre trecut, prezent sau viitor. Nu vreau să-mi promiți nimic, nu vreau să-ți cer bucăți din tine, nu vreau să te văd pentru o fracțiune de secundă, nu vreau să-ți simt absența.

Astăzi vreau să privești în interiorul meu și să decizi că vrei să rămâi.

Astăzi vreau să-ți aud inima vorbind în timp ce gura îți tace.

Astăzi vreau să mă îmbrățișezi pentru o eternitate și încă o secundă.

Astăzi vreau să ieșim din timp ținându-ne de mână.

Astăzi te vreau în întregime sau nu te mai doresc deloc.

Astăzi da.

Și dacă…

followNoi, oamenii, dăruim. Momente din timpul nostru, bucăți de suflet, încredere, sentimente nedefinite, gânduri, povești, zâmbete, lacrimi, ani, îmbrățișări, cuvinte, priviri… Ploaia pare să ne spele inimile, dar în realitate ni le murdărește cu noi versiuni ale aceleiași existențe povestite diferit. Astăzi, ne aflăm pe o margine de Paradis pe care nu o cunoaștem și așteptăm să ne deschidă cineva porțile spre eternitate, iar mâine ne zbatem să ieșim pentru o secundă măcar din infernul unei iubiri care nu ne aparține, dar ne mistuie sufletul până la ultima zvâcnire… Visăm la un sfârșit fericit, însă modul în care ne trăim viața ne îndepărtează cu fiecare zi care trece până și de iluzia unei glorii temporare. Luptăm într-un război pe care l-am pierdut înainte de a-l începe și împotriva unui adversar pe care-l adorăm și urâm în egală măsură… Suntem condamnați la durere, dar ne mințim că acea îmbrățișare ce ne-a făcut fericiți într-un moment în care aripile noastre erau rupte și pline de sânge ne va salva, în cele din urmă, de la pedeapsa capitală…

Viața noastră este un șir neîntrerupt de amânări, amăgiri și zâmbete false. Amânăm să spunem „Te iubesc” crezând că vom trăi veșnic sau că oamenii din jurul nostru știu deja ce simțim pentru ei, ne amăgim că ziua de mâine va fi mai bună atunci când prezentul ne sfărâmă sufletul în mii de bucăți, ne desenăm zâmbete pe chip chiar și atunci când mintea ne este răvășită de cele mai întunecate gânduri, iar inimile noastre abia mai bat sub straturile de cicatrici…

Și vine un moment în care ne întrebăm: și dacă am putea schimba azi cursul vieții noastre? Dacă astăzi hotărâm să facem lucrurile diferit și să spunem cuvintele potrivite și să trăim doar acele clipe care ne aduc fericire și liniște? Dacă astăzi putem să devenim mai buni, mai optimiști, mai recunoscători pentru tot ce avem? Și dacă, cel mai înfiorător scenariu posibil, am putea să ne bucurăm de momentul actual fără să ne agățăm de trecut sau viitor, fără să ne închipuim că putem schimba ceva din ordinea lumii prin sentimentele noastre, fără să ne chinuim atât să fim altfel, sperând că vom stăpâni într-o zi infinitul sau că timpul va fi mai îngăduitor cu noi cu cât sacrificiul nostru este mai mare… Și dacă astăzi am fi pur și simplu realiști și ne-am privi în oglindă cu luciditate, observându-ne fiecare crăpătură a sufletului și încercând să le ascundem de această dată de ochii lumii și să le protejăm chiar și de noi înșine…

Și dacă am fi fericiți? Dar nu poți fi când calci pe cioburile lumii tale și singura modalitate de a le aduna este să te rănești… Nu poți fi când prin fericirea ta le provoci nefericire altora. Nu poți fi când ai uitat să speri. Însă poți fi, cândva, într-o altă dimensiune a existenței tale, în care elimini afectivitatea și rămâi doar cu rațiunea. Emoțiile ne fac umani, dar ne și zguduie viețile, uneori fără să ne mai arate cum putem așeza piesele la loc. Lipsa lor ne răpește sensibilitatea, dar ne ajută să ne controlăm mai bine sentimentele. Marea întrebare este: în ce lume ne-ar plăcea să trăim? „În oricare este și el„, răspunde inima cu amărăciune, într-o conștientizare tăcută a unui sfârșit care nu depinde de noi…

Alegeri

choicesViața este despre alegeri, despre momente care îți tulbură spiritul, despre clipe de pace și regăsire, despre cuvinte transmise prin intermediul privirilor, despre gânduri șoptite în singurătate, despre plecări și întoarceri. Uneori, așteptăm în tăcere ca viața să ne ducă pe drumul pe care îl dorește ea, dar chiar și atunci facem o alegere. Alegem să nu ne împotrivim și de cele mai multe ori acestea sunt cele mai profunde decizii pe care le luăm. Îți cunoști trecutul, îți intuiești viitorul, dar iubești prea mult prezentul ca să alegi să pleci. Te agăți de clipa aceasta, de atingerea lui pe pielea ta, de promisiunea unei povești dintr-o altă existență, într-un fel atemporală, dar în inimile voastre atât de actuală…

Câteodată, ți-ai dori să suspenzi timpul, să-l oprești pentru un moment măcar, dar un moment care să înglobeze toate dorințele și sentimentele voastre mute. Un moment de liniște și tumult sufletesc, un moment desprins dintr-o viață anterioară sau poate viitoare, un moment de disperare și fericire ascunsă… Dar ce oameni veți mai fi după un astfel de moment? Cum o să-i supraviețuiți fără să vă pierdeți esența unul în celălalt? Cum o să mai visați sau o să mai trăiți purtând în suflet o incomensurabilă absență a celui care v-a zguduit lumea din temelii și i-a dat un nou sens?

Din păcate, viața nu vine și cu un manual de instrucțiuni. Măcar din când în când, atunci când drumul este prea întunecat, iar sufletul tău nu mai recunoaște nicio hartă din cele pe care i le arăți cu neputință, sperând că de data aceasta va ști ce să aleagă. Și așa privești zilele cum trec pe lângă tine, anii cum îți inhibă entuziasmul, praful cum se așterne ușor peste inima ta, ascunzând rănile de ochii celorlalți, care oricum privesc prin tine fără să-ți observe neliniștea și fără să le pese, de fapt, de povestea ta. Ajungi să-ți controlezi reacțiile, sentimentele, cuvintele, dar nu poți să-ți stăpânești nici măcar o secundă gândurile și valul de întrebări fără răspuns care îți răvășesc mintea. Nu te recunoști și nici nu vrei să înveți să te reobișnuiești cu tine… E mai simplu să te amăgești că lucrurile vor reveni la „normal” de la sine…

Însă este doar o iluzie. Din momentul în care cineva îți atinge inima, viața ta nu va mai fi niciodată la fel. Te schimbi, îți deschizi orizontul prin intermediul acelui om, îți cunoști părți din suflet pe care nici măcar nu bănuiai că le ai, începi să-ți privești viitorul dintr-o altă perspectivă… Și, involuntar, te sperii pentru că realizezi că lumea ta își redefinește granițele în fiecare zi, iar ție nici măcar nu îți plac schimbările și nici nu știi care este calea corectă de urmat când inima îți arată un drum, iar mintea te îndeamnă spre direcția opusă… Iar în acel moment, tot ce ți-ai dori ar fi să fugi, dar nu de cineva sau de ceva anume, ci pentru a te regăsi, pentru a te cunoaște din nou, pentru a da un nou sens existenței tale… Viața este despre alegeri. Dar uneori cea mai grea alegere este aceea de a rămâne când tot ce ai vrea este să pleci.

 

Citatul zilei (3)

Imagine

P.S. Pentru vremuri mai bune, în care voi înceta măcar pentru o oră să lupt pentru visul meu. Pentru vremuri în care doar îl voi trăi. Pentru vremuri în care voi arunca o monedă într-o fântână şi îmi voi putea dori altceva. Pentru vremuri în care… dragostea va fi singura melodie pe care o voi cânta.

Şi acum să revin la învăţatul pentru examenul de licenţă. 🙂

Absolvire

ImagineI keep thinking times will never change, keep on thinking things will always be the same”.



Vitamin C

Un alt ciclu din viaţa mea s-a încheiat azi. Cât de ironic poate fi să te desparţi oficial de perioada facultăţii exact de 1 iunie… De azi, copilăria mea e doar o amintire frumoasă, un loc magic din Ţara Minunilor, un basm frumos cu zâne şi prinţi care ar fi învins orice creatură îngrozitoare a Răului pentru iubirea lor. Am crezut că am lăsat în urmă bucuria inocentă a copilăriei atunci când am terminat liceul, dar facultatea a fost, cel puţin pentru mine, o prelungire a acelor ani minunaţi. Nu am apucat să le duc dorul celor dragi pentru că-i vedeam săptămânal, nu am fost nevoită să-mi port singură de grijă pentru că stăteam la mătuşa mea, nu m-a prins niciodată sesiunea nepregătită pentru că aveam acel obicei sănătos din liceu de a învăţa din timp. Nu am avut nicio restanţă şi nicio notă sub 8. Nu am avut parte de dezamăgiri şi nici de porţi închise. Am cunoscut oameni incredibili, care nu mi-au permis nicio clipă să renunţ, oricât de obosită credeam că sunt. Am învăţat continuu lucruri noi, atât de la profesorii mei, cât şi de la colegi. Şi cel mai important… Mi-a plăcut ce am învăţat.

Însă viaţa nu este constituită doar din lucruri simple. Copilăria e numai o etapă a devenirii noastre, una extraordinară, dar pe care trebuie să o lăsăm în urmă pentru a ne maturiza. Pentru a munci. Pentru a ne dezvolta din punct de vedere profesional. Am terminat facultatea, dar nu am timp să mă liniştesc, să mă bucur de vacanţă aşa cum făceam atunci când încheiam o perioadă solicitantă. Urmează examenul de licenţă, susţinerea orală a lucrării, admiterea la master… Şi, evident, angajarea. Aş vrea să cred că timpurile nu se schimbă. Dar ele o fac în ciuda împotrivirii noastre şi atât de repede încât nici nu apucăm să respirăm că deja avem un alt ţel după care trebuie să alergăm.

Viaţă (3)

ImagineÎmi place să vorbesc despre viaţă, să o admir, să o iubesc. Îmi place atunci când e provocatoare şi imprevizibilă, dar şi atunci când îmi confirmă aşteptările. Îmi plac în egală măsură imprudenţa şi instinctul ei de autoconservare. Îi admir entuziasmul şi îi dezabrop melancolia tomnatică. O iubesc cu toate nuanţele ei întunecate sau fosforescente deoarece e singura pe care o am… Nu aş putea fi aici şi acum fără ea. Nu aş putea trăi, respira sau visa… Nu aş putea iubi.

Mâine e 1 octombrie, ceea ce înseamnă că vacanţa mea de aproape patru luni se apropie de final. Facultatea mea e mai specială, aşa că prima mea zi de şcoală va fi abia pe 7 octombrie. Asta nu înseamnă că avem mai puţine săptămâni de activitate didactică decât celelalte facultăţi. Doar vom începe sesiunea de iarnă mai târziu. 🙂 Însă anul acesta mă simt altfel… E un sentiment ciudat, o combinaţie elegiacă de speranţă şi teamă. Mă simt pregătită spiritual şi raţional pentru tot ce va însemna ultimul an de facultate. Dar nu mă simt aşa pregătită pentru viaţa de adult. Sunt conştientă că peste un an nu voi mai avea timp să copilăresc, că vacanţele lungi de vară vor fi doar o amintire frumoasă, că voi avea un serviciu ce va implica multe responsabilităţi şi obligaţii. Însă şi multe satisfacţii…

Va fi un an al schimbărilor pentru mine, un an ce va contribui decisiv la maturizarea mea şi la formarea mea ca fiinţă socială. Va fi un an în care voi învăţa să trăiesc altfel, într-o dimensiune diferită şi totuşi aceeaşi…

P.S.

Did you know none of it’s real if you can’t feel
The beating of someone’s heart?
Don’t leave yourself in the dark…

Din nou toamnă

largeZile de toamnă cu stropi de lumină pe frunze uscate. Oameni grăbiţi, care încearcă să ignore răceala picăturilor de ploaie. Nopţi lungi şi reci, fără stele şi fără vise. Suflete care îşi pierd strălucirea, inimi care bat mai lent. Întregul univers pluteşte în neant, lipsit de viaţă. Timpul parcă s-a oprit şi el, neştiind în ce direcţie ar trebui să meargă.

Iubeam toamna când întunericul era modul meu de viaţă. Iubeam aerul ei mătăsos, umbrele ei seducătoare, spiritul ei degradat. Iubeam durerea. Şi nu dintr-o înclinaţie morbidă spre autoflagelare, ci din resemnare. Aceea era lumea mea, cu toate imperfecţiunile şi sclipirile ei, o lume ciudată, dar care îmi definea fiecare tresărire a sufletului. Până într-o zi…

Într-o zi, am decis că toamna nu îmi mai reprezintă personalitatea. I-am împrumutat calmul şi melancolia, dar nu şi latura funebră. Îi admir tenebrele, dar ele nu mai fac parte din viaţa mea. Sunt doar nişte reminiscenţe ale unei perioade aproape uitate, dintr-o existenţă tristă şi tulburătoare. Acum îmi privesc vechea individualitate cu detaşare şi compasiune. Acum ştiu că răul nu mă mai poate atinge…

P.S.
rs_634x941-130905191256-634.Beauty-Beast-CW.ms.090513Am aflat că televiziunea AXN Spin (lansată în România în martie 2013 în pachetele Romtelecom) difuzează primul sezon din „Frumoasa şi bestia”, în fiecare marţi, de la 21:00. Serialul a avut premiera anul trecut în SUA, urmând ca pe 7 octombrie 2013 să revină cu sezonul doi. Trailerul pentru noul sezon promite suspans, acţiune şi… iubire:

Revenge_Season_3Şi „Răzbunare”, serialul pe care îl urmăresc de doi ani, se bucură de apreciere în România. Începând cu 9 septembrie 2013, Euforia TV va difuza cel de-al doilea sezon, de luni până joi, de la 21:00. Personal, aştept cu nerăbdare sezonul trei, care va avea premiera pe 29 septembrie 2013. Sunt destul de intrigată de trailerul pentru acest sezon: Emily, îmbrăcată în rochie de mireasă şi cu un pahar de şampanie în mână, se află pe un vas. Ea îi cere iertare cuiva, însă persoana cu care vorbeşte nu este impresionată de scuzele ei. Ci o împuşcă de două ori… Se anunţă astfel un sezon şi mai surprinzător decât cele de până acum, în care absolut niciun personaj nu este invincibil, iar răzbunarea se poate întoarce oricând împotriva celor ce o folosesc.