Înainte să fim ai voștri

inainte-sa-fim-ai-vostri_1_fullsizeNu contează cât de mult ne-ar plăcea melodia unei zile apuse sau cum ne imaginăm cântecul unei zile ce va să vină, trebuie să dansăm pe muzica zilei de azi, altfel o să fim veșnic în contratimp, împleticindu-ne în ceva care nu se potrivește cu momentul.

Lisa Wingate

Trecutul se află în fiecare dintre noi, iar moștenirea pe care generațiile de dinainte ne-au lăsat-o se răsfrânge pe chipul sau în inimile noastre. Purtăm amprenta fizică sau emoțională a celor care au trăit înainte de noi, ne dorim să le cunoaștem istoria pentru a ne înțelege mai bine alegerile, ne refugiem într-un viitor irealizabil când prezentul nu ne dă răspunsurile sperate… Compunem povești despre ce a fost sau ce ar putea fi, dar lăsăm stiloul jos când viața ne provoacă să descriem ce simțim acum… Avery Stafford, una dintre protagonistele romanului Lisei Wingate, și-a trăit întreaga existență încercând să-i mulțumească pe cei din jur și să răspundă așteptărilor familiei. Ca fiică de senator, viața ei a fost tot timpul în atenția publicului, având o direcție clară și prestabilită spre succes. Astfel, a urmat cursurile Facultății de Drept, a ajuns procuror federal, s-a logodit cu un bărbat cu o poziție socială la fel de bună ca a ei… Nimic nu pare să îi amenințe viitorul știut dintotdeauna și nicio umbră nu plutește peste universul lor perfect… până când tatăl ei se îmbolnăvește de cancer, iar familia îi cere să ia în calcul o eventuală candidatură la Senat în locul lui.

Din acest moment, viața lui Avery se rescrie într-un mod pe care nu și l-a închipuit vreodată. Renunță la cariera în Drept și revine în orașul natal, unde începe să-și însoțească tatăl la evenimentele publice și să descopere fațetele întunecate ale politicii… Cunoaște o lume în care adversarii recurg la orice mijloace pentru a se destabiliza reciproc, iar puterea financiară o depășește și determină pe cea politică. Tatăl lui Avery este atras într-un scandal despre abuzurile din azilurile de bătrâni, iar pentru a combate zvonurile false trebuie să se implice activ în prevenirea și limitarea nedreptăților de care este acuzat. În acest context, Avery o cunoaște pe May, o bătrână internată de puțin timp într-un azil pe care îl vizitează împreună cu tatăl ei. Întâlnirea lor este neașteptată și zguduitoare, lăsându-i lui Avery senzația că, într-un mod inexplicabil, cele două au un trecut comun…

Bănuielile îi sunt confirmate de bunica ei, care suferă însă de o boală de memorie și nu poate să îi dezvăluie mai multe lucruri despre misterioasa femeie întâlnită într-un azil. Avery hotărăște să pornească propria investigație, cu prețul de a dezgropa secrete care-i pot spulbera cariera și viața personală. Cu ajutorul unui agent imobiliar de pe o insulă unde bunica ei avea o casă de vacanță, Avery descoperă legătura dintre familia ei și unul dintre cele mai îngrozitoare cazuri de trafic de copii din Statele Unite: Societatea Casa de Copii din Memphis (Tennessee), condusă de Georgia Tann, o femeie care facilita adopții pentru familiile înstărite din America, ascunzând maltratările din orfelinat și faptul că cei mai mulți dintre acești copii erau furați și nu părăsiți de către părinții biologici. Lisa Wingate își construiește romanul pe fundalul acestor nedreptăți reale care au marcat prima jumătate a secolului trecut, oferindu-ne în același timp o lecție emoționantă despre iubirea necondiționată, supraviețuire,  pierderi și regăsiri.

Lentoarea

lentoareaSentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relație de iubire. Iubirea este, prin definiție, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri.

Milan Kundera

De Ziua Franței, îmi doresc să vorbesc despre un scriitor francez de origine cehă și despre prima lui carte scrisă direct în limba țării care l-a adoptat în 1975 și unde trăiește și astăzi. Pe Milan Kundera l-am descoperit prin intermediul unui volum de nuvele, Iubiri caraghioase, o colecție de șapte proze care îmbină fanteziile și jocurile intime din relațiile de cuplu cu dramele existențiale ale unor personaje aparent atipice, toate prezentate sub semnul umorului fin și al unei înțelepciuni ascunse sub masca ironiei.

Kundera își păstrează incisivitatea caracteristică și în romanul Lentoarea, scris sub forma unei confesiuni, în care autorul își manifestă dezaprobarea, pe de-o parte, față de „demonul vitezei” – această grabă a omenirii de a arde etape în detrimentul contemplării și măreției, iar pe de altă parte, față de „balerini” – acei politicieni (și nu numai) avizi după glorie, pe care încearcă să o câștige prin demonstrații publice de moralitate și altruism.

Construindu-și romanul pe mai multe planuri temporale (secolul XX versus secolul al XVIII-lea), Milan Kundera își atrage cititorul într-o călătorie în timp, din epoca actuală a celerității în cea a lentorii și senzualității de acum mai bine de două sute de ani, când îndrăgostiții știau să dea o „formă” duratei și să se asigure astfel că acel moment intens de intimitate nu va fi uitat prea ușor.

Ne întoarcem însă în prezent, unul pe care autorul ni-l înfățișează cu sarcasm și dezamăgire, folosindu-se de un congres al entomologilor pentru a ilustra câteva dintre defectele ideologiei liberale și ale aparentei corectitudini politice propovăduite de aceasta. După o analiză consternantă a societății actuale pe care Kundera o pune deseori în antiteză cu cea din secolul al XVIII-lea, finalul romanului ne surprinde printr-o suprapunere a celor două planuri temporale, amintindu-ne că puterea noastră stă, de fapt, în capacitatea de a fi fericiți:

Te rog, prietene, fii fericit. Am vaga impresie că singura noastră speranță depinde de puterea ta de a fi fericit.

Istoria din perspectiva lui Yuval Noah Harari

Moralitatea nu înseamnă „respectarea poruncilor divine”, ci „reducerea suferinţei”. Prin urmare, ca să te comporţi moral, nu trebuie să crezi în cine ştie ce mit sau poveste. Trebuie doar să ajungi la o înţelegere profundă a suferinţei. Dacă înţelegi cu adevărat felul în care o faptă îţi provoacă ţie sau altora o suferinţă inutilă, te vei abţine în mod natural să o comiţi.

Yuval Noah Harari

Se spune că este necesar să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile înaintașilor noștri. Yuval Noah Harari ne prezintă însă o altă justificare pentru studierea trecutului: aceea de a ne elibera. Scrise sub forma unei călătorii spre originile umanității și apoi în sens invers, spre viitor, cărțile istoricului israelian (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI) încearcă să ne explice prezentul, raportându-se atât la evoluția noastră până în momentul actual, cât și la ce am putea realiza sau pierde într-o societate dominată de tehnologie și forme superioare de inteligență.

Autorul începe această dezbatere printr-o expunere riguroasă și amănunțită a istoriei omenirii și modalităților prin care aceasta a supraviețuit și s-a dezvoltat. Cam toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă despre acest subiect au ajuns la aceeași concluzie: secretul este cooperarea. Spre deosebire de alte specii umane, Homo sapiens a înțeles destul de repede că pentru a cuceri lumea și a-și asigura o existență cât mai îndelungată trebuie să deprindă principiul colaborării, creând astfel comunități bazate pe interese și valori comune.

Ne aflăm însă în fața unei provocări care presupune eforturi mai consistente decât cele depuse de societățile anterioare. Omenirea se îndreaptă spre un nou stadiu al evoluției – Homo deus, un model uman cu puteri creatoare, „care îi vor permite să facă faţă până şi celor mai sofisticaţi algoritmi non-conştienţi”. Cu ajutorul tehnologiei, acești oameni ar putea dobândi abilități fizice și mintale spectaculoase, care îi vor transforma în adevărați zei ai tehnologiei și informației.

Este cel mai înțelept lucru pe care am putea să-l facem acela de a acorda putere nelimitată unor „aleși”? Yuval Noah Harari ne aduce, prin intermediul ultimei cărți, în prezent și ne oferă câteva „lecții” de supraviețuire într-o societate marcată de schimbări pe plan politic, tehnologic, cultural. Una dintre soluțiile propuse (și cea în care eu cred cel mai mult) este capacitatea de a ne comporta moral. Suferința nu se va reduce de la sine, iar lumea nu va deveni un loc mai bun câtă vreme vom continua să ne provocăm rău unii altora. Dacă în spatele oricărei decizii care ne vizează viitorul ca specie sau ca ființe individuale s-ar afla întrebarea: „voi cauza cuiva suferință prin acțiunile mele?”, temerile noastre privind tehnologizarea profundă a lumii ar fi nejustificate, iar această dezbatere n-ar avea miză.

În final, este alegerea fiecăruia cum își construiește povestea cât timp încearcă să-și păstreze umanitatea dincolo de nevoia de putere, cunoaștere, progres.

Unii oameni trăiesc o tragedie, alţii fac parte dintr-o dramă religioasă fără sfârşit, unii abordează viaţa ca şi când ar fi un film de acţiune şi nu puţini se comportă ca într-o comedie. Dar, în cele din urmă, cu toţii sunt doar poveşti.

Yuval Noah Harari

Scandal (2012)

https://i1.wp.com/i.huffpost.com/gen/1308103/thumbs/o-SCANDAL-SEASON-3-POSTER-570.jpg„Scandal” este un serial pe care am început să îl urmăresc vara aceasta. În meseria de comunicator nu trebuie doar să creezi comunicate de presă perfecte şi să planifici campanii de relaţii publice memorabile. Câteodată, trebuie să repari lucruri. Să gestionezi crize. Să salvezi reputaţii. Să ai grijă de imaginea organizaţiei/persoanei pe care o reprezinţi. Să înveţi să stilizezi adevărul.

Olivia Pope, personajul principal al acestui serial, îi ajută pe oameni să îşi revină miraculos în urma unor crize care i-ar distruge profesional şi emoţional pe mulţi. Nimic nu pare însă imposibil pentru fosta consultantă în comunicare şi relaţii publice a preşedintelui Statelor Unite. Olivia are determinarea, experienţa şi influenţa necesare pentru a soluţiona chiar şi cele mai dificile crize. Ca un adevărat specialist în PR, ea pune accentul pe adevăr şi le cere clienţilor săi transparenţă totală. Pentru că nu poţi ajuta un om care nu-ţi spune tot adevărul. Nu într-un secol în care consumul de informaţie a ajuns să devină un mod de viaţă.

Totuşi, Olivia are secretele ei… Secrete întunecate din timpul campaniei pentru ultimele alegeri prezidenţiale, secrete care îi pun la îndoială integritatea morală şi profesională. Secrete care pot să distrugă nu doar reputaţia ei, ci şi pe cea a preşedintelui în funcţie. Secrete care pot nărui toate idealurile americanilor legate de suveranitatea poporului şi de votul universal. Secrete care pot îngropa o democraţie şi care pot condamna definitiv un preşedinte.

Pare imposibil să păstrezi un secret de o asemenea amploare într-o societate în care goana după senzaţional se află pe agenda zilnică a tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Cu toate acestea, Olivia pare să reuşească. Şi nimeni nu ar fi aflat nimic niciodată… dacă nu era amanta preşedintelui.

Prin urmare, „Scandal” este o poveste despre minciună, trădare, fraudă şi iubire interzisă. Recunosc, nu sunt foarte atrasă de dimensiunea romantică a scenariului, aş putea spune chiar că mă întristează infidelitatea preşedintelui. Este doar una dintre multele consecinţe negative pe care puterea le imprimă la nivelul caracterului uman. După cum zicea şi Abraham Lincoln: „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”. Din păcate, foarte puţini oameni reuşesc să reziste acestui test păstrându-şi integritatea intactă.

De ce totuşi recomand acest serial? Pentru că este inteligent. Pentru că este realist. Pentru că este incisiv. Şi pentru că este vorba de PR, desigur. Şi de politică. Şi de relaţiile cu mass-media. Şi de tot ce înseamnă munca unui comunicator în timpul unei crize. Pentru că atunci îţi demonstrezi cel mai bine importanţa şi utilitatea. Aşa că nu ai voie să greşeşti. Nu ai voie să taci. Nu ai voie să minţi. Ci trebuie să ai o strategie. Şi să-i ajuţi pe cei pentru care lucrezi. Repede. Şi eficient.

P.S. Recomand spin-off-ul „The Originals”, un serial bazat pe povestea familiei de vampiri originali din „The Vampire Diaries”. Sincer, întrece cu mult sezonul cinci din TVD, care a devenit cam… anost. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre sezonul trei din „Revenge”. Până şi răzbunarea poate fi neinteresantă, dacă alegi să o foloseşti împotriva omului nepotrivit. În schimb, sezonul doi din „Beauty and the Beast” este uimitor. Vincent nu-şi mai aminteşte de Catherine, fiind transformat de FBI într-o bestie mai puternică decât era înainte. Scopul? Să îl ucidă pe Li Zhao, cel care a creat programul Muirfield. Iar surprizele nu se opresc aici: agentul FBI care îl instruieşte pe Vincent este tatăl biologic al lui Cat. Presimt că nu vor fi singurele răsturnări de situaţie din acest sezon, aşa că abia aştept să fiu surprinsă în continuare. 🙂 Vizionare plăcută!