Biblioteca de pe Lună

Era doar încă o glumă a destinului, care hotărâse că nici pe Pământ, nici în vreun alt loc din Univers, el nu va putea trăi dragostea.

Francesc Miralles

Omenirea a visat dintotdeauna să colonizeze alte planete, dar probabil cel mai romantic ideal rămâne acela de a construi o bază lunară. Acest satelit al Pământului care a inspirat atât de mulți poeți și a fost martorul tăcut și strălucitor al atâtor povești de iubire pare să trezească în inimile noastre dorința de a-i explora suprafața luminată de Soare în timp ce ne ținem de mână persoana specială… Pentru Verne, un „consultant existențial online”, Luna chiar este locul unde ar putea trăi dragostea, dacă ea i-ar fi împărtășită. Îndrăgostit în secret de Moira, o ingineră care lucrează în Exovillage, prima colonie umană pe Lună, Verne speră să fie, la rândul lui, selectat, depunându-și CV-ul pentru un post de chelner.

Studiile lui universitare în domeniul filologiei clasice sanscrite îi oferă însă o oportunitate la care nu ar fi îndrăznit niciodată să viseze: aceea de a organiza prima bibliotecă de pe Lună. Șansa primită de Verne este una cu adevărat incredibilă în acea societate a viitorului, în care omenirea hotărâse să interzică definitiv cărțile tipărite și hârtia, în general, cu scopul de a salva copacii. Pe Lună, Verne vede pentru prima dată o carte, îi poate simți mirosul de „timp” și atinge paginile îngălbenite… Fericirea bibliotecarului căruia i s-a acordat privilegiul de a îngriji o „comoară” pare chiar mai intensă decât cea a îndrăgostitului care luptă pentru inima femeii iubite.

Verne descoperă repede că dragostea nu este mai ușoară pe Lună decât era pe Pământ, iar farmecul satelitului pe care obișnuia să-l admire de la distanță se rezumă, de fapt, la o „grămadă de pulbere fără viață”. În plus, Moira pare îndrăgostită de un alt coleg, iar toate planurile lui de a o cuceri sunt spulberate pe rând, realizând că, pur și simplu, a așteptat prea mult pentru a-i spune ceea ce simte. Magnetismul Lunii și apariția unui bătrân mistic complică, însă, orice ecuație a iubirii, aruncând protagoniștii într-o poveste despre puterea de a rezista în singurătate și de a continua să speri chiar și când flacăra din tine se stinge ușor, în întunericul creat de izolarea autoimpusă… Francesc Miralles construiește o lume misterioasă și sensibilă, în care iubirea și spiritualitatea se întrepătrund firesc, dezvăluind un colț de Univers unde visurile se pot împlini dacă ai curajul să ajungi la sfârșitul cărții.

Acolo unde cântă racii

acolo unde cantaDe ce să ducă povara iertării tot cei răniți, cei care sângerează încă?

Delia Owens

Undeva, nu departe de locul în care „cântă racii”, pe malul oceanului, într-o singurătate absolută, învață să supraviețuiască o fetiță, după ce mama, frații și, în cele din urmă, tatăl au părăsit-o pe rând. Kya este un copil obligat să se maturizeze la doar șapte ani și să deprindă lecțiile naturii. Se împrietenește cu pescărușii, privește fascinată penele păsărilor, analizează scoicile, devine parte a vegetației care o înconjoară, integrând-o în cele mai profunde structuri ale sufletului. Localnicii din cel mai apropiat oraș de ținuturile în care își duce viața Kya o numesc „Fata Mlaștinii”, o creatură cumva mitică, fără sentimente sau nevoi. Nimeni nu încearcă să descopere ce se află dincolo de tăcerea ei, nimeni nu se întreabă cum poate supraviețui un copil în sălbăticie, nimeni nu își dorește să o înțeleagă sau să o iubească.

Nimeni, în afară de Tate. Povestea lor de dragoste începe prea devreme, când Tate se pregătea să plece să studieze biologia, iar Kya nici nu împlinise cincisprezece ani. Apropierea dintre ei este timidă și genuină, unindu-i dragostea pentru natură și atenția cu care își respectau reciproc limitele. Tate o învață pe Kya să citească și să scrie, îi arată denumirile în latină pentru fiecare specimen din colecția ei de flori, insecte, cochilii sau pene, îi hrănește sensibilitatea cu volume de poezii și o răsfață așa cum nu o făcuse nimeni până atunci. Kya descoperă, prin Tate, umanitatea și iubirea, realizând de câte lucruri extraordinare o privează singurătatea, care ajunsese ca o „prelungire naturală” a ei.

Dar Tate trebuie să plece la facultate, iar Kya rămâne din nou singură în lupta ei permanentă pentru supraviețuire. Cum poate continua să trăiască în izolare, după ce a cunoscut o frântură a căldurii umane? Cum își poate reprima nevoia de afecțiune, cum se poate convinge că viața s-ar rezuma doar la respirat, după ce a simțit dragostea prin toți porii? Kya devine fragilă după întâlnirea cu Tate, iar ei lumea se dărâmă ușor sub povara respingerii… Povestea maturizării forțate a acestui copil transformat în femeie este chiar mai dureroasă decât cea a fetiței părăsite de familie. Iar misterul ce îi înconjoară existența se adâncește și mai mult după moartea suspectă a unui tânăr care pare să fi avut o legătură strânsă cu solitara Fată a Mlaștinii… Dacă Kya a ales să trăiască „acolo unde cântă racii” sau a îmbrățișat, în cele din urmă, civilizația veți descoperi în acest omagiu emoționant adus vieții în sălbăticie, amintindu-ne că iubirea reușește cumva să pătrundă oriunde: chiar și printre crăpăturile scutului creat de singurătatea deplină.

Wabi-Sabi

wabi-sabi-humanitas-fiction-2018Inimile frânte sau însetate de dragoste sunt cele care simt nevoia să fie iubite. Și, dacă nu au învățat bine imnul vieții, faptul de a cânta împreună cu altă pasăre care îl știe le poate fi de ajutor, ca să prindă melodia.

Francesc Miralles

„Wabi-Sabi” este o carte despre cultura japoneză, despre efemeritatea clipei, despre imperfecțiunea ființei umane, despre singurătate și… despre iubire, în mod evident, căci cu ea încep și se termină toate marile povești ale lumii. Dragostea se trăiește diferit în universul lui Francesc Miralles, fără grabă și fără așteptări, o iubire ancorată într-un prezent continuu, pe care personajele încearcă să-l prelungească prin gesturi mărunte și cuvinte simple, dar încărcate cu semnificații.

Această poveste este un elogiu adus misterului, umbrelor și frumuseții lucrurilor obișnuite și nedesăvârșite. Este o carte despre eleganța tăcută a lumii orientale, despre inimi care se frâng sau luminează într-o liniște deplină, despre cântece pe care le înveți fără să cunoști versurile, însă intuind că acel ritm se potrivește cu al tău și că poate deveni coloana sonoră a vieții tale, imediat ce vei „prinde melodia”…

Scandal (2012)

https://i1.wp.com/i.huffpost.com/gen/1308103/thumbs/o-SCANDAL-SEASON-3-POSTER-570.jpg„Scandal” este un serial pe care am început să îl urmăresc vara aceasta. În meseria de comunicator nu trebuie doar să creezi comunicate de presă perfecte şi să planifici campanii de relaţii publice memorabile. Câteodată, trebuie să repari lucruri. Să gestionezi crize. Să salvezi reputaţii. Să ai grijă de imaginea organizaţiei/persoanei pe care o reprezinţi. Să înveţi să stilizezi adevărul.

Olivia Pope, personajul principal al acestui serial, îi ajută pe oameni să îşi revină miraculos în urma unor crize care i-ar distruge profesional şi emoţional pe mulţi. Nimic nu pare însă imposibil pentru fosta consultantă în comunicare şi relaţii publice a preşedintelui Statelor Unite. Olivia are determinarea, experienţa şi influenţa necesare pentru a soluţiona chiar şi cele mai dificile crize. Ca un adevărat specialist în PR, ea pune accentul pe adevăr şi le cere clienţilor săi transparenţă totală. Pentru că nu poţi ajuta un om care nu-ţi spune tot adevărul. Nu într-un secol în care consumul de informaţie a ajuns să devină un mod de viaţă.

Totuşi, Olivia are secretele ei… Secrete întunecate din timpul campaniei pentru ultimele alegeri prezidenţiale, secrete care îi pun la îndoială integritatea morală şi profesională. Secrete care pot să distrugă nu doar reputaţia ei, ci şi pe cea a preşedintelui în funcţie. Secrete care pot nărui toate idealurile americanilor legate de suveranitatea poporului şi de votul universal. Secrete care pot îngropa o democraţie şi care pot condamna definitiv un preşedinte.

Pare imposibil să păstrezi un secret de o asemenea amploare într-o societate în care goana după senzaţional se află pe agenda zilnică a tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Cu toate acestea, Olivia pare să reuşească. Şi nimeni nu ar fi aflat nimic niciodată… dacă nu era amanta preşedintelui.

Prin urmare, „Scandal” este o poveste despre minciună, trădare, fraudă şi iubire interzisă. Recunosc, nu sunt foarte atrasă de dimensiunea romantică a scenariului, aş putea spune chiar că mă întristează infidelitatea preşedintelui. Este doar una dintre multele consecinţe negative pe care puterea le imprimă la nivelul caracterului uman. După cum zicea şi Abraham Lincoln: „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”. Din păcate, foarte puţini oameni reuşesc să reziste acestui test păstrându-şi integritatea intactă.

De ce totuşi recomand acest serial? Pentru că este inteligent. Pentru că este realist. Pentru că este incisiv. Şi pentru că este vorba de PR, desigur. Şi de politică. Şi de relaţiile cu mass-media. Şi de tot ce înseamnă munca unui comunicator în timpul unei crize. Pentru că atunci îţi demonstrezi cel mai bine importanţa şi utilitatea. Aşa că nu ai voie să greşeşti. Nu ai voie să taci. Nu ai voie să minţi. Ci trebuie să ai o strategie. Şi să-i ajuţi pe cei pentru care lucrezi. Repede. Şi eficient.

P.S. Recomand spin-off-ul „The Originals”, un serial bazat pe povestea familiei de vampiri originali din „The Vampire Diaries”. Sincer, întrece cu mult sezonul cinci din TVD, care a devenit cam… anost. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre sezonul trei din „Revenge”. Până şi răzbunarea poate fi neinteresantă, dacă alegi să o foloseşti împotriva omului nepotrivit. În schimb, sezonul doi din „Beauty and the Beast” este uimitor. Vincent nu-şi mai aminteşte de Catherine, fiind transformat de FBI într-o bestie mai puternică decât era înainte. Scopul? Să îl ucidă pe Li Zhao, cel care a creat programul Muirfield. Iar surprizele nu se opresc aici: agentul FBI care îl instruieşte pe Vincent este tatăl biologic al lui Cat. Presimt că nu vor fi singurele răsturnări de situaţie din acest sezon, aşa că abia aştept să fiu surprinsă în continuare. 🙂 Vizionare plăcută!

Din nou toamnă

largeZile de toamnă cu stropi de lumină pe frunze uscate. Oameni grăbiţi, care încearcă să ignore răceala picăturilor de ploaie. Nopţi lungi şi reci, fără stele şi fără vise. Suflete care îşi pierd strălucirea, inimi care bat mai lent. Întregul univers pluteşte în neant, lipsit de viaţă. Timpul parcă s-a oprit şi el, neştiind în ce direcţie ar trebui să meargă.

Iubeam toamna când întunericul era modul meu de viaţă. Iubeam aerul ei mătăsos, umbrele ei seducătoare, spiritul ei degradat. Iubeam durerea. Şi nu dintr-o înclinaţie morbidă spre autoflagelare, ci din resemnare. Aceea era lumea mea, cu toate imperfecţiunile şi sclipirile ei, o lume ciudată, dar care îmi definea fiecare tresărire a sufletului. Până într-o zi…

Într-o zi, am decis că toamna nu îmi mai reprezintă personalitatea. I-am împrumutat calmul şi melancolia, dar nu şi latura funebră. Îi admir tenebrele, dar ele nu mai fac parte din viaţa mea. Sunt doar nişte reminiscenţe ale unei perioade aproape uitate, dintr-o existenţă tristă şi tulburătoare. Acum îmi privesc vechea individualitate cu detaşare şi compasiune. Acum ştiu că răul nu mă mai poate atinge…

P.S.
rs_634x941-130905191256-634.Beauty-Beast-CW.ms.090513Am aflat că televiziunea AXN Spin (lansată în România în martie 2013 în pachetele Romtelecom) difuzează primul sezon din „Frumoasa şi bestia”, în fiecare marţi, de la 21:00. Serialul a avut premiera anul trecut în SUA, urmând ca pe 7 octombrie 2013 să revină cu sezonul doi. Trailerul pentru noul sezon promite suspans, acţiune şi… iubire:

Revenge_Season_3Şi „Răzbunare”, serialul pe care îl urmăresc de doi ani, se bucură de apreciere în România. Începând cu 9 septembrie 2013, Euforia TV va difuza cel de-al doilea sezon, de luni până joi, de la 21:00. Personal, aştept cu nerăbdare sezonul trei, care va avea premiera pe 29 septembrie 2013. Sunt destul de intrigată de trailerul pentru acest sezon: Emily, îmbrăcată în rochie de mireasă şi cu un pahar de şampanie în mână, se află pe un vas. Ea îi cere iertare cuiva, însă persoana cu care vorbeşte nu este impresionată de scuzele ei. Ci o împuşcă de două ori… Se anunţă astfel un sezon şi mai surprinzător decât cele de până acum, în care absolut niciun personaj nu este invincibil, iar răzbunarea se poate întoarce oricând împotriva celor ce o folosesc.

Încredere

12_largePentru acele momente când realizezi că ţi-ai găsit menirea. Ştii de ce te-ai născut, ştii unde vrei să mergi, ştii cum vrei să păşeşti în eternitate. Îţi înţelegi inima şi trăirile ei amestecate. Îţi cunoşti umbrele şi crâmpeiele de lumină. Poţi să priveşti în interiorul minţii tale şi să îi percepi fundamentele.

Există totuşi ceva dincolo de capacitatea ta de înţelegere. Ceva ce îţi aparţine, dar totuşi nu este al tău… Ceva ce te umanizează şi în acelaşi timp te distruge. Sufletul tău. Esenţa ta jumătate divină, jumătate malefică. Cheia spre fericirea sau spre ruinarea ta. De unde ştii ce decizie este cea corectă când vine vorba de spirit? Cine îţi poate garanta că nu vei sfârşi în singurătate şi durere? De unde ştii dacă ai ales pe cineva care să merite sacrificiul tău?

Nu ştii. Trebuie doar să ai încredere în acea persoană. Trebuie să îţi asumi riscuri şi să speri că îţi vei găsi la capătul drumului bucata de Paradis. Trebuie să accepţi întunericul incertitudinii şi să încerci să priveşti dincolo de el. Viaţa e un şir nesfârşit de mistere. Credem că noi îi hotărâm cursul, însă în realitate suntem doar nişte marionete în mâinile Universului. Planurile noaste nu sunt niciodată stabile, priorităţile ni se schimbă în funcţie de cel căruia alegem să îi dăruim sufletul nostru. „Eu” se transformă în „noi”, „viaţa mea” devine „viaţa noastră”

Poate fi atât de frustrant că nu ne cunoaştem viitorul, dar unde ar mai fi atunci neprevăzutul? Nu citim cărţi sau vizionăm filme tocmai pentru a fi surprinşi, pentru a ne imagina finaluri în funcţie de caracterele sau de replicile personajelor, pentru a verifica la sfârşit dacă am avut sau nu dreptate? Aşa e şi viaţa noastră… O poveste. Câteodată ciudată, alteori încântătoare… Însă întotdeauna altfel.

N-o mai analizaţi pentru că pierdeţi clipe frumoase. Riscaţi, iubiţi… Şi nu încetaţi să luptaţi pentru menirea voastră. Acceptaţi misterul şi bucuraţi-vă de el. Trăiţi.

P.S.

Your love lifts me out of time
And you know my heart by heart…

P.P.S. Am fost încântată să aflu că Perception (Capcana minţii) este acum transmis şi în România. Primul sezon a avut premiera pe 2 septembrie 2013, la orele 22, pe Universal Channel. Serialul va fi difuzat săptămânal, în fiecare luni. Veţi găsi mai multe detalii aici.

Cincizeci de umbre

Imagine– Dar eu vreau mai mult, murmur.

– Mai mult? Se uită la mine nedumerit, privirea întunecându-i-se.

Încuviinţez din cap şi înghit în sec. Acum ştie.

– Mai mult, repetă el încet.

Testează cuvintele – nişte cuvinte simple şi scurte, dar atât de pline de promisiuni. Degetul lui mare se plimbă pe buza mea de jos.

– Vrei inimioare şi flori.

E. L. James (Cincizeci de umbre ale lui Grey)

Cincizeci de nuanţe. Nu doar alb şi negru. Viaţa înseamnă umbre, tonuri, vicii. Interdicţii şi permisiuni. Plecăm dintr-un loc luminos, dar adâncit în mister şi păşim temători în viaţă, căutându-i miracolele şi fugind de întuneric. Descoperim apoi că ne place întunericul, că iubim să trăim şi în prezenţa lui, că Răul nu vine niciodată singur, ci e întotdeauna completat de promisiunea unor plăceri viitoare. Trebuie să îţi meriţi fericirea, îşi spune fiecare dintre noi atunci când se confruntă cu unul dintre infernurile pe care destinul ni le pregăteşte cu minuţiozitate. Dar care sunt limitele acceptabile atunci? Cât suntem dispuşi să oferim înainte de a primi, câtă încredere putem oferi necondiţionat, câtă durere putem să suportăm în numele unei speranţe?

Fiecare dintre noi are limitele sale. Fiecare dintre noi îşi cunoaşte sufletul schimbător şi ştie până unde poate să meargă. Însă ce ne facem atunci când suntem prea tineri şi prea inocenţi pentru a lua o decizie raţională? Ce alegem când nu avem termene de referinţă, când nu ştim cui să cerem sfatul, când nu am cunoscut niciodată întunericul, dar nici binecuvântarea luminii?

Alegem cu inima. Sperăm să schimbăm demonul, dar în realitate îl acceptăm aşa cum este el. Trecem prin diferite iaduri, găsim Raiul ascuns sub pojghiţa de gheaţă a indiferenţei… În final, putem câştiga sau pierde totul. E un pariu, unul incorect şi instabil. Nu vom şti niciodată unde ne va duce curiozitatea… Dar ne rugăm să găsim sub straturile impenetrabile ale sufletului lui inimioarele şi florile.

P.S. Articol scris sub influenţa unei cărţi tulburătoare şi anume „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, scrisă de E. L. James. Sper să fiu în stare să mai pot vorbi despre ea.

True Blood (2008)

ImagineTrue Blood este unul dintre serialele mele de suflet. Au trecut deja cinci ani de când aştept cu entuziasm fiecare vară pentru a primi porţia de fantezie, mister şi nebunie. Au fost momente când m-a dezamăgit (ca orice alt serial pe care îl urmăresc), însă părţile bune s-au evidenţiat întotdeauna. E ceva special la True Blood… Poate că personajele sunt construite în aşa fel încât să te surprindă mereu, poate că scenariul este prea palpitant pentru a putea bănui ce va urma… Poate că mă aşteptam prea mult să găsesc asemănări cu seria „Vampirii Sudului” (mai ales că primele 4 sezoane au avut câteva puncte în comun cu volumele autoarei Charlaine Harris), lucru ce nu s-a mai întâmplat.

Cert este că acest al şaselea sezon m-a surprins. Din nefericire, nu într-un mod plăcut. Şi nu m-a deranjat deloc faptul că serialul s-a îndepărtat aproape definitiv de cărţi. Dimpotrivă, sunt încântată să descopăr singură surprizele pe care scenariştii ni le pregătesc. Însă nu îmi place să văd cum personajele principale plutesc într-un fel de inepţie generală, pierzându-şi caracterele puternice şi independente în goana lor după iluzii şi poveşti.

De exemplu, Sookie. Ce au avut scenariştii cu ea? Când a devenit atât de disperată după companie încât îl acceptă în viaţa ei fără nicio reţinere pe ucigaşul părinţilor ei? Am înţeles că s-a simţit trădată de ei întrucât aceştia voiau să o omoare (ba chiar tatăl ei a încercat din nou să o facă prin mediumul Lafayette), dar această furie depăşeşte tot ce a simţit sau gândit vreodată în legătură cu ei? În plus, cum să crezi orbeşte în cineva care te-a minţit încă din prima clipă în care te-a cunoscut? Iar în final, descoperi că îţi doreşti să fii cu Alcide, vârcolacul pe care l-ai respins de atâtea ori până atunci. Nu îmi place deloc această Sookie naivă şi uşor de manipulat. Sper să nu o revăd în acest mod în următorul sezon.

Apoi Bill… Vampir, zeu, profet… Setea de putere i-a anihilat definitiv umanitatea, transformându-l într-un fel de marionetă a lui Lilith, primul vampir din istorie. Tot ce îl definea până în acel moment moare, aducând la suprafaţă un Bill rece, distant, inuman. Cu toate acestea, el reuşeşte să reziste chemării lui Lilith şi să revină la vechea sa personalitate după ce îşi salvează prietenii de la moarte. Aşadar, pentru Bill există speranţe…

Dar Eric? Acea scenă cu el arzând în zăpadă? Nu ştiu ce planuri au cu el scenariştii, însă True Blood nu poate exista fără Eric. Cred că acest personaj reliefează perfect imaginea unui vampir adevărat: conştient de puterile sale, ironic, nemilos, însă loial pentru totdeauna celor pe care îi iubeşte sau respectă.

În concluzie, am avut parte de un sezon destul de slab, dar care a avut un final plin de neprevăzut. E mult mai puţin decât m-aş fi aşteptat după cinci sezoane reuşite, însă îi voi mai acorda o şansă în vara anului viitor. Sunt curioasă cum vor evolua relaţiile dintre oameni şi vampiri şi cum vor reuşi aceştia să opună rezistenţă noilor duşmani din oraş: vampirii infectaţi cu hepatita V.

P.S. Şi sper ca viitorul sezon să aibă 12 episoade (ca primele 5) şi nu 10 ca acesta.

Rizzoli and Isles (2010)

ImaginePentru mine, serialul „Rizzoli and Isles” nu a fost o întâmplare. Nu mi l-a recomandat nimeni, nu cunoaşteam actorii din rolurile principale şi nici nu m-a convins vreo recenzie emoţionantă. Doar am citit o carte. Se numeşte „Clubul Mefisto” şi este cartea care mi-a schimbat pentru totdeauna părerea despre romanele poliţiste. Era vorba despre o abordare diferită: accentul nu cădea în mod special pe spectaculosul crimelor, ci pe psihologia criminalului. De ce simţea nevoia să ucidă, ce întâmplare din copilăria lui i-a înăbuşit umanitatea, ce se ascundea dincolo de latura lui crudă? Există iubire sau compasiune în inima unui ucigaş în serie? De fapt, întrebarea pertinentă este: poate acesta să înţeleagă ce înseamnă să ai o inimă?

Sunt întrebări la care Tess Gerritsen, autoarea acestei cărţi, răspunde cu sensibilitate şi prudenţă. Însă ceea ce ne interesează atunci când terminăm de citit orice roman poliţist este dreptatea. Suntem vrăjiţi de personalitatea uimitoare a criminalului, dar nu am dori să trăim într-o lume în care acesta este liber. De aceea există detectivi competenţi precum Jane Rizzoli şi medici legişti inteligenţi şi perspicace precum Maura Isles.

Şi aşa am ajuns sa urmăresc serialul bazat pe cărţile lui Tess Gerritsen. Evident că am fost dezamăgită pentru că nu exista nicio legătură între cărţi şi ecranizarea celor de la TNT. Maura Isles nu era îndrăgostită de hainele scumpe şi extravagante şi nici nu acorda prea multă importanţă bărbaţilor (în „Clubul Mefisto” avea o relaţie complicată şi imposibilă cu un preot). Jane Rizzoli avea o familie şi făcea eforturi considerabile să-şi ţină copilul şi soţul departe de viaţa ei profesională extrem de periculoasă şi de impredictibilă. Cele două nici măcar nu erau prietene apropiate, singurele ocazii în care acestea se întâlneau fiind legate de rezolvarea unui caz.

Odată cu trecerea anilor, am înţeles însă că ecranizările nu sunt dedicate doar fanilor cărţilor pe care acestea se bazează. Ci tuturor. „Rizzoli and Isles” este un serial excepţional, în care un medic legist strălucit şi un detectiv extrem de intuitiv încearcă să scape oraşul Boston de criminali. Prin modalităţi mai mult sau mai puţin convenţionale. 🙂

Începând cu 1 august 2013, postul PRO TV difuzează primul sezon din „Rizzoli and Isles” – Jane şi Maura: Detectivi în Boston, de la 23:00, de luni până joi. Vizionare plăcută!

Perception (2012)

perception-season-2-poster„Perception” este un serial despre ştiinţă, inteligenţă şi un pic de nebunie. Daniel Pierce este un profesor universitar de neuroştiinţe şi câteodată colaborator al FBI-ului pentru rezolvarea cazurilor neobişnuite. Însă Daniel Pierce are un secret: suferă de schizofrenie paranoidă, o boală ce se caracterizează prin halucinaţii şi prin izolare socială. Cu toate că este un om de ştiinţă genial, Daniel refuză să se trateze întrucât cea mai bună prietenă a sa trăieşte doar în iluziile lui. În plus, afecţiunea sa îl ajută de multe ori să privească dincolo de aparenţe în cazurile sale.

De ce aş recomanda acest film? În primul rând datorită personalităţii protagonistului. Veţi descoperi un om sclipitor, care vede conexiuni acolo unde nimeni nu poate să ajungă, un om atras de enigme şi de puzzle-uri ce par imposibil de interpretat. Un om îndrăgostit de creierul uman şi de infinitele lui posibilităţi. Un om care a supravieţuit tulburării sale psihice şi a învăţat să o accepte, integrând-o în individualitatea sa.

În al doilea rând, cazurile prezentate sunt distincte de ce aţi văzut până acum în serialele poliţiste. Nu veţi vedea mult sânge şi nici nu o să fiţi tulburaţi de scene cu caracter violent. Şi criminalii vă vor dezamăgi: veţi constata că de obicei sunt nişte persoane sociale, care ucid pentru a proteja ceva sau pe cineva, nu dintr-o ură profundă faţă de victime. Ceea ce este cu adevărat special la acest serial e modul în care sunt descifrate cazurile. Nici nu vă puteţi închipui câte ipoteze poate formula mintea unui schizofrenic paranoic… Care mai este şi incredibil de inteligent. 🙂

Nu în ultimul rând, veţi primi în aproape fiecare episod o lecţie de neurologie. Veţi afla cum reacţionează creierul atunci când iubim sau când încercăm să păstrăm un secret. Veţi afla cât de reală este, de fapt, lumea în care trăim şi cât de fictivă. Veţi afla că deseori existăm doar în imaginaţia noastră. Şi veţi mai afla că nu există o definiţie general valabilă pentru normalitate

Voi reveni cu informaţii la finalul sezonului doi, adică peste câteva săptămâni.