Demența digitală

IMG_2282Un creier fără educație este ca o carte fără litere.

Manfred Spitzer

Ca specialist în comunicare și doctorand în același domeniu, având în derulare cercetări despre efectele utilizării noilor media asupra publicului, nu aș fi putut evita lectura cărții lui Manfred Spitzer despre modul în care tehnologiile ne tulbură activitatea cerebrală, dezvoltarea profesională și calitatea vieții, în general. Apărută în seria Știință a Editurii Humanitas, „Demența digitală” este scrisă de un specialist german în neuroștiințe, cunoscut pentru opiniile lui vehemente în ceea ce privește impactul pe care mediile digitale îl pot avea asupra educației și formării tinerilor. Interesul lui pentru generația tânără este unul justificat, ținând cont că societatea, în ansamblul ei, are nevoie de membri inteligenți și lucizi pentru a progresa. Să fie oare utilizarea computerului și a smartphone-ului atât de dăunătoare pentru copii și adolescenți, tulburându-le mintea într-un mod ireversibil?

Creierul nostru este fascinant, demonstrând o capacitate extraordinară de a evolua și de a aprofunda chiar și cele mai abstracte probleme. Pe de altă parte, el funcționează ca un mușchi: dacă nu este antrenat, se va atrofia. În prima parte a vieții, oamenii învață foarte repede – într-un timp relativ scurt, un copil învață să meargă, să vorbească, să construiască relații sociale. Viteza de învățare scade odată cu vârsta – adulții nu mai pot învăța la fel de repede cum o fac copiii, dar dovedesc mai multă precizie, îmbunătățind structuri pe care deja le au. Sinapsele din creier devin mai groase, facem conexiuni noi cu ușurință, gândim simultan în limbi diferite, ne adaptăm la medii de lucru variate, manifestăm empatie, grijă față de ceilalți, iubire.

Influența mediului este decisivă asupra felului în care ne vom trăi viața ca adulți, iar cunoștințele dobândite în copilărie reprezintă fundamentul pentru ceea ce vom construi la maturitate. Dacă ne petrecem primii ani de viață în fața unui computer, izolându-ne social și emoțional, fără să cunoaștem în mod direct lumea, ci doar varianta ei mediată de un ecran, cât de eficient va fi procesul de învățare, atât de important pentru întreaga noastră dezvoltare ulterioară? Manfred Spitzer discută foarte multe studii dedicate efectelor negative ale mediilor digitale asupra copiilor și adolescenților, printre cele mai grave fiind acelea care determină scăderea puterii de concentrare, perceperea violenței ca pe un fenomen firesc, pierderea contactului cu lumea reală și dependența.

Integrarea noilor media în educație reprezintă una dintre cele mai controversate și discutate probleme ale societății actuale. Consider că, pentru a avea rezultatele extraordinare pe care ni le dorim cu toții, soluția nu este nici aceea de a înlocui în întregime metodele tradiționale de învățare, nici de a le ignora complet pe cele digitale. Creierul nostru dispune de mecanisme prea complexe pentru a-i refuza posibilitatea de a le aprofunda, iar utilizarea noilor tehnologii ar trebui să aibă în vedere îmbunătățirea vieții și nu înlocuirea acesteia cu una virtuală. Construiți-vă o cultură generală solidă, fiți echilibrați și înconjurați-vă de oameni de la care aveți ce învăța și în preajma cărora sunteți fericiți. Și antrenați-vă creierul! Vor urma și alte recenzii despre cărți dedicate acestui organ misterios și sofisticat al corpului uman.

O cină cu trei prieteni ne face mult mai fericiți și ne aduce mult mai mult decât 300 de contacte virtuale pe Facebook.

 

Istoria din perspectiva lui Yuval Noah Harari

Moralitatea nu înseamnă „respectarea poruncilor divine”, ci „reducerea suferinţei”. Prin urmare, ca să te comporţi moral, nu trebuie să crezi în cine ştie ce mit sau poveste. Trebuie doar să ajungi la o înţelegere profundă a suferinţei. Dacă înţelegi cu adevărat felul în care o faptă îţi provoacă ţie sau altora o suferinţă inutilă, te vei abţine în mod natural să o comiţi.

Yuval Noah Harari

Se spune că este necesar să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile înaintașilor noștri. Yuval Noah Harari ne prezintă însă o altă justificare pentru studierea trecutului: aceea de a ne elibera. Scrise sub forma unei călătorii spre originile umanității și apoi în sens invers, spre viitor, cărțile istoricului israelian (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI) încearcă să ne explice prezentul, raportându-se atât la evoluția noastră până în momentul actual, cât și la ce am putea realiza sau pierde într-o societate dominată de tehnologie și forme superioare de inteligență.

Autorul începe această dezbatere printr-o expunere riguroasă și amănunțită a istoriei omenirii și modalităților prin care aceasta a supraviețuit și s-a dezvoltat. Cam toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă despre acest subiect au ajuns la aceeași concluzie: secretul este cooperarea. Spre deosebire de alte specii umane, Homo sapiens a înțeles destul de repede că pentru a cuceri lumea și a-și asigura o existență cât mai îndelungată trebuie să deprindă principiul colaborării, creând astfel comunități bazate pe interese și valori comune.

Ne aflăm însă în fața unei provocări care presupune eforturi mai consistente decât cele depuse de societățile anterioare. Omenirea se îndreaptă spre un nou stadiu al evoluției – Homo deus, un model uman cu puteri creatoare, „care îi vor permite să facă faţă până şi celor mai sofisticaţi algoritmi non-conştienţi”. Cu ajutorul tehnologiei, acești oameni ar putea dobândi abilități fizice și mintale spectaculoase, care îi vor transforma în adevărați zei ai tehnologiei și informației.

Este cel mai înțelept lucru pe care am putea să-l facem acela de a acorda putere nelimitată unor „aleși”? Yuval Noah Harari ne aduce, prin intermediul ultimei cărți, în prezent și ne oferă câteva „lecții” de supraviețuire într-o societate marcată de schimbări pe plan politic, tehnologic, cultural. Una dintre soluțiile propuse (și cea în care eu cred cel mai mult) este capacitatea de a ne comporta moral. Suferința nu se va reduce de la sine, iar lumea nu va deveni un loc mai bun câtă vreme vom continua să ne provocăm rău unii altora. Dacă în spatele oricărei decizii care ne vizează viitorul ca specie sau ca ființe individuale s-ar afla întrebarea: „voi cauza cuiva suferință prin acțiunile mele?”, temerile noastre privind tehnologizarea profundă a lumii ar fi nejustificate, iar această dezbatere n-ar avea miză.

În final, este alegerea fiecăruia cum își construiește povestea cât timp încearcă să-și păstreze umanitatea dincolo de nevoia de putere, cunoaștere, progres.

Unii oameni trăiesc o tragedie, alţii fac parte dintr-o dramă religioasă fără sfârşit, unii abordează viaţa ca şi când ar fi un film de acţiune şi nu puţini se comportă ca într-o comedie. Dar, în cele din urmă, cu toţii sunt doar poveşti.

Yuval Noah Harari

Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

omul… nu universul nostru dă sens ființelor conștiente, ci ființele conștiente dau sens universului nostru.

Max Tegmark

Trăim într-o lume în continuă evoluție din punct de vedere cultural, tehnologic, biologic. Căutăm un sens al existenței umanității, un capăt al Universului, un viitor independent de limitele morții sau degradării fizice. Vrem să devenim zei, creatori, atotputernici… Să-i dăm vieții o altă dimensiune, o nouă direcție de dezvoltare, o ultimă actualizare… Să demonstrăm că nu degeaba suntem singurele ființe raționale de pe acest Pământ și cei mai inteligenți hominizi din istorie.

Și cum am putea realiza acest lucru? Soluția propusă de Max Tegmark se numește „Viața 3.0”, adică o reproiectare spectaculoasă atât a software-ului – capacitatea noastră de a dobândi diverse deprinderi și de a îndeplini obiective complexe, cât și a hardware-ului – ADN-ul. Mai exact – prin construirea unor roboți superinteligenți, însă în același timp conștienți, care să-i permită omului să realizeze lucruri uimitoare fără a periclita în vreun fel siguranța și viitorul speciei umane.

Este însă oare posibil un astfel de scenariu? Să creezi o mașină, o IA cu puteri absolute, însă și cu o capacitate extraordinară de a-și impune limite astfel încât să nu distrugă întreaga planetă? Autorul acestei cărți susține că da. Însă nu în viitorul apropiat și nu fără cercetări serioase privind controlul acestor sisteme de inteligență artificială și modalitățile prin care le putem determina să-și alinieze obiectivele cu ale noastre.

Este un drum lung, care presupune conlucrarea celor mai strălucite minți din domeniul tehnologic, precum și conștientizarea totală a riscurilor și oportunităților pe care IA le poate crea pentru omenire. Max Tegmark reușește să le surprindă pe majoritatea, invitându-ne la o dezbatere impresionantă despre inteligență, putere și conștiință, cu o miză care ne privește pe toți și anume aceea de a contribui la proiectarea unui viitor cât mai sigur și adaptat nevoilor de tehnologie și informație ale societății actuale.