Powered by Storytelling

Murray-Nossel__Powered-by-Storytelling-Cum-sa-extragi-sa-construiesti-si-sa-prezinti-povesti-care-iti-vor-transforma-comunicarea-in-afaceri__606-722-297-5-785334365387storytellingul unește mintea cu sufletul – însuflețește cu putere emoțională informațiile, datele și cifrele cuprinse în concepte seci.

Murray Nossel

Lecturile mele sunt eclectice: trec de la literatură la filosofie, citesc apoi cu fascinație cât de spectaculos este Universul din punct de vedere științific, încerc să înțeleg cum ne funcționează creierul și ce stă la baza deciziilor noastre și desigur, ajung la cele mai recente tendințe din domeniul în care lucrez. Una dintre acestea este storytellingul sau arta de a spune povești, o metodă de comunicare aparte, cu un impact emoțional profund atât pentru cel care transmite mesajul, cât și pentru adresant. Murray Nossel, unul dintre speakerii conferinței The Power of Storytelling la care am participat anul trecut, prezintă acest concept prin prisma experienței sale în transformarea comunicării de afaceri prin intermediul unor metode științifice mai puțin convenționale. Așa s-a născut Narativ, o modalitate de abordare a storytellingului care se bazează pe extragerea, construirea și, ulterior, prezentarea unei povești în fața publicului.

Poate oricine să spună o poveste? Nossel susține că da, toți avem ceva de împărtășit, momente dureroase din trecutul nostru peste care nu am reușit să trecem, determinându-ne să construim în jurul nostru ziduri pentru a ne proteja de curiozitatea celorlalți. De ce am face-o însă în cadrul unui atelier de storytelling? Pentru că Metoda Narativ nu se bazează pe împărtășirea sentimentelor, opiniilor personale, (pre)judecăților sau interpretărilor. Participanții trebuie să relateze „doar faptele care pot fi văzute, auzite, gustate, atinse sau mirosite”, adică ceea ce percep prin intermediul celor cinci simțuri. Normal că anumite narațiuni pot emoționa (și de cele mai multe ori chiar așa se întâmplă) ascultătorul, dar modul lor de a fi povestite trebuie să se limiteze la prezentarea unor evenimente și nu la descrierea sentimentelor provocate de acestea.

În calitate de comunicatori, este important să învățăm să construim o legătură autentică și durabilă cu publicul, să îi transmitem un mesaj creând „contexte și momente”, pe care singur să le integreze apoi în viața lui cotidiană și să le transforme în emoții. Storytellingul nu este, așadar, doar un instrument de a genera vânzări sau de a-ți îmbunătăți abilitățile de leadership. Puterea povestitului stă în modul în care ne transformă existența și ne ajută să dăm „profunzime” experiențelor noastre sau să fim empatici cu trăirile celorlalți.

 

 

Despre profesia de specialist în comunicare

writing-1209121_960_720Când am terminat liceul, în urmă cu 8 ani, singurul lucru pe care îl știam cu certitudine în legătură cu viitorul meu profesional era că îmi place să scriu. În perioada respectivă, cea mai comună recomandare pe care o primea un licean pasionat de arta povestitului era, desigur, aceea de a urma o carieră în jurnalism. Cu toate că mereu mi-am dorit să creez povești, să descriu întâmplări, oameni, locuri, să dezvălui sau să ascund emoțiile din spatele cuvintelor, jurnalismul nu era pentru mine. Nu caut notorietatea, nu îmi place să-i forțez pe ceilalți să îmi dăruiască bucăți din trecutul sau prezentul lor (de viitor nici nu mai vorbim), nu mă atrage lumea plină de tenebre și de secrete dureroase a celebrității.

Așa că am căutat o altă profesie creativă, visând la o modalitate cât mai discretă de a-mi cultiva dragostea pentru scris și de a o transforma într-o activitate cotidiană, însă nu și monotonă. Și atunci am descoperit profesia de specialist în comunicare. Despre experiența mea cu SNSPA, universitatea căreia îi datorez tot ceea ce știu din punct de vedere teoretic despre acest domeniu fascinant, am vorbit aici. În ce constă însă munca zilnică a unui specialist în comunicare? Este evident că răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de specificul instituției pentru care lucrezi, însă în general este una dintre cele mai puțin vizibile și în același timp vitale meserii. În acest domeniu personajul principal nu ești tu, ci compania sau persoana pe care o reprezinți. Încă din facultate (și ulterior mi s-a confirmat la locul de muncă) ni s-a zis că rolul unui specialist în comunicare nu este perceput cu adevărat decât în situații de criză – în rest, consolidarea și promovarea unei imagini publice perfecte reprezintă doar dimensiuni firești ale muncii tale, ceva care trebuie să se întâmple de la sine și fără prea mari eforturi.

Acest domeniu este însă atât de provocator, captivant și creativ încât efectiv nu te deranjează (sau cel puțin pe mine nu m-a afectat niciodată) să stai în umbră. Ceea ce te interesează este calitatea mesajelor pe care le transmiți, adaptarea lor astfel încât să se potrivească atât canalului de comunicare, cât și publicului-țintă și, nu în ultimul rând, gradul de înțelegere de către audiență. Cea mai mare satisfacție o ai când toate aceste condiții sunt îndeplinite, iar instituția (sau persoana) pe care o reprezinți are o imagine impecabilă, transparentă și (mai ales) prietenoasă. Întrucât trăim în era rețelelor sociale, este indispensabil să comunicăm și în acest mediu care ne oferă ocazia de a interacționa în timp real cu utilizatorii, de a le urmări reacțiile și de a le înțelege cât mai bine nevoile – pentru a putea apoi să și răspundem la ele în mod adecvat. Reversul medaliei este acela că vei avea ulterior tendința să elimini complet rețelele sociale din viața ta privată deoarece, fiind mereu conectat la locul de muncă, nu îți vei dori nimic altceva decât să te rupi cumva de lumea online odată ce s-a terminat ziua și te poți refugia în colțul tău de liniște…

Pentru mine, profesia de specialist în comunicare este cu siguranță ceea ce mi se potrivește cel mai bine, îndeplinindu-mi atât nevoia de a scrie, cât și pe cea de a păstra discreția cu privire la munca și viața mea, în general. Cum am mai zis-o aici pe blog, indiferent de domeniul pe care îl alegeți pentru cariera voastră, important este să aveți pasiune pentru ceea ce faceți, să vă puteți valorifica potențialul și, în final, să găsiți acel echilibru dintre profesional și personal care să vă permită să trăiți.

The Power of Storytelling – Rewrite (2018)

POS 2018 - POST FBThe Power of Storytelling este o conferință care se bazează, printre altele, pe arta povestitului. De fapt, e puțin spus „conferință”. PoS este o experiență, un loc în care vei întâlni jurnaliști, antreprenori, scriitori, artiști, specialiști în comunicare, fotografi din diferite părți ale lumii, oameni care și-au exploatat capacitatea de a spune povești în moduri inimaginabile, reușind să creeze comunități în jurul lor, să îi inspire pe ceilalți, să aducă o schimbare prin propriul exemplu. Mila Turajlic, regizoare de film documentar de origine sârbă, a făcut una dintre cele mai frumoase mărturisiri despre felul în care storytelling-ul a ajutat-o să-și recapete speranța după ce descoperise că din istoria țării ei nu putea să extragă decât bucăți dispersate, frânturi de memorie ale membrilor familiei, fărâme dintr-un trecut mutilat pe care societatea voia să-l lase să dispară din cauza incapacității de a-l recrea:

In my second documentary, The Other Side of Everything, I tried to confess that I lost my political faith. I lost my faith in history also, but I found a faith in storytelling now.

Mila Turajlic

Un alt speaker care m-a impresionat a fost Jonah Sachs, creatorul conceptului de „unsafe thinking”, un tip de a gândi neconvențional, dincolo de limitele și regulile pe care ni le impunem în fiecare zi, temându-ne să ne lăsăm creativitatea să „explodeze”. În industriile creative, este esențial să propui mereu ceva nou, să fii imprevizibil, să riști, să te adaptezi schimbărilor din jurul tău înaintea celorlalți și să-ți lași imaginația să exploreze locuri momentan necunoscute, însă cu un potențial artistic imens. Practic, filosofia lui Sachs se bazează pe trei reguli simple:

  1. Beware of those who share your values. – aceștia sunt oamenii care îți limitează creativitatea și te ancorează în convențional, determinându-te să alegi mereu cele mai „sigure” soluții. Personal, nu sunt de acord cu acest principiu în totalitate, mai degrabă cred că trebuie să existe un echilibru, adică să avem în viețile noastre și oameni care ne împărtășesc valorile, dar și oameni care gândesc diferit și ne provoacă să ieșim din zona noastră de confort.
  2. Being an expert makes you pretty stupid. – într-adevăr, cea mai mare greșeală pe care o putem face este să ne considerăm experți în domeniul nostru și să ignorăm în mod deliberat informațiile care vin de la oameni cu mai puțină experiență sau pregătire academică decât noi. Modestia, capacitatea de a asculta opiniile/poveștile altora și respectul pentru cei din jur reprezintă câteva dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un profesionist. Nu poți evolua niciodată dacă te-ai autoproclamat cel mai bun din domeniul tău. Mereu vor fi lucruri noi de învățat, de îmbunătățit sau de schimbat.
  3. Anxiety can enhance creativity (up to a point). – da, pentru a fi creativi, trebuie să ne depășim mai întâi neliniștile și temerile și să alegem acea cale aparent inaccesibilă, dar care ne poate duce la cea mai frumoasă destinație. Cu cât ne agățăm mai mult de ceea ce este previzibil, cu atât vom deveni mai „comozi” și vom uita, în cele din urmă, să trăim cu adevărat. Nu întotdeauna cele mai riscante soluții sunt și cele mai bune, dar cu siguranță vom învăța de fiecare dată ceva nou, ne vom cunoaște pe noi înșine, vom greși, vom căuta și, în final… vom găsi.

The Power of Storytelling nu este, așadar, doar o conferință. Este un loc magic în care realizezi că toți avem puterea de a ne transforma existența prin intermediul artei de a spune povești. Ceea ce ne lipsește, însă, multora este curajul. Curajul de a ne trăi viața exact așa cum ne dorim, de a face lucrurile la care visăm, de a ne împărtăși sentimentele în starea lor pură, fără filtrele stabilite în mod arbitrar de societate… Povestea fiecăruia dintre noi poate fi mai bună dacă învățăm să fim curajoși, să luptăm, să ne autodepășim în permanență, dar în același timp să știm să ne păstrăm modestia.

Un nou început de an… universitar

largeÎn urmă cu doi ani, credeam că parcursul meu academic s-a încheiat odată cu absolvirea programului de masterat. Eram pregătită să muncesc, să-mi valorific cunoștințele acumulate în cei 5 ani de facultate într-un mediu competitiv și creativ, să capăt experiență și, mai ales, să învăț lucruri noi. Am avut norocul să mă angajez încă de la început în domeniul pentru care mă pregătisem și la care visam din anul doi de facultate, când am fost voluntară în Departamentul de Programe culturale și Marketing al unui muzeu din București. De această dată, eram referent în cadrul Compartimentului organizare manifestări al unei instituții publice de cultură din orașul meu natal. Nu exagerez dacă spun că această experiență a fost una dintre cele mai importante și mai frumoase din viața mea de până acum pentru că m-a ajutat să mă dezvolt personal și profesional la un nivel pe care nu l-aș fi crezut posibil.

Aceasta a fost și perioada în care am început să-mi doresc să-mi continui studiile. De fapt, momentul de cotitură a fost în urmă cu un an, când am realizat pentru prima dată că pentru a supraviețui, trebuie să schimb ceva în modul în care îmi trăiesc viața. Atunci am hotărât că vreau să dau admiterea la doctorat în Științele Comunicării și să mă întorc în București, în cazul în care voi fi admisă. Cu toate că știam că această decizie va implica și schimbarea locului de muncă, am tot amânat căutarea unui job nou. Repet, eram foarte încântată de activitatea mea ca referent cultural și nu voiam să trec din nou printr-un proces de recrutare în condițiile în care iubeam ceea ce făceam și simțeam că mai am atât de multe lucruri de asimilat.

Dar șansele apar și fără să le căutăm noi. La începutul acestui an, am descoperit întâmplător un anunț de angajare ca editor conținut digital în Departamentul de Comunicare Online al uneia dintre cele mai importante instituții din România. Recunosc că am deschis anunțul mai mult din curiozitate: voiam să știu ce competențe ar trebui să aibă un specialist în comunicare dintr-o astfel de instituție. După ce am citit cerințele de ocupare a postului și am realizat că le îndeplinesc (cel puțin la nivel teoretic) pe toate, am hotărât să încerc. Procesul de recrutare a avut patru etape: două teste scrise și două interviuri, prin intermediul cărora mi-au fost evaluate cunoștințele de specialitate, competențele comportamentele, cunoștințele de limba engleză, profilul psihologic etc. După ultimul interviu, simțeam că am șanse mari să primesc postul, cu toate că atunci când am aplicat nu îndrăzneam nici măcar să visez. În ziua în care mi s-a confirmat că sunt admisă, am realizat că orice vis poate deveni realitate, câtă vreme avem curajul să-l urmăm…

Nu mi-a fost ușor să îmi dau demisia și să părăsesc un domeniu pe care îl iubeam, dar unele decizii pe care le luăm pe plan profesional ne pot îmbunătăți în mod radical și viața personală. Această decizie a fost una dintre ele. Nu doar că mi-a adus liniște, confort și extrem de multe satisfacții, ci m-a ajutat să ies dintr-un mediu toxic și distructiv, în care, în cele din urmă, m-aș fi… stins. Însă știu că am avut și noroc. Norocul de a primi o șansă la o viață nouă și norocul de a avea alături niște oameni extraordinari care m-au ținut la suprafață când eu insistam să mă scufund în tristețe.

La puțin timp după ce m-am întors în București pentru noul job, am început pregătirea pentru admiterea la doctorat. În principiu, trebuie să-ți alegi o temă și un profesor coordonator, care te va îndruma în redactarea proiectului pentru admitere și ulterior, în cea a tezei de doctorat. Am ales Școala Doctorală a SNSPA-ului pentru că a fost universitatea în care m-am format ca specialist în comunicare și căreia îi datorez tot ce știu astăzi despre acest domeniu extraordinar. FCRP este o carte de vizită pentru orice absolvent, o asigurare pentru eventualii angajatori că ai o bază solidă de cunoștințe teoretice și practice pe care le poți apoi valorifica indiferent de sectorul de activitate.

După ce ai primit acordul coordonatorului de doctorat, poți începe să redactezi proiectul de cercetare, care va avea 10-15 pagini și va cuprinde o analiză a stadiului actual al cunoșterii în domeniul de cercetare ales și o scurtă prezentare a metodelor de cercetare utilizate și a obiectivelor asumate. Examenul constă în susținerea acelui proiect în fața unei comisii din care va face parte și profesorul tău coordonator. Este important ca tema pe care ai ales-o să fie una originală și să ai deja conturată o direcție cu privire la evoluția ulterioară a tezei de doctorat. Și este important să știi, în cazul în care vei fi admis/ă, că următorii trei ani din viața ta vor fi probabil extrem de încărcați și de solicitanți, dar satisfacția pe care o ai știind că te afli pe un drum la capătul căruia vei primi cel mai înalt titlu științific din domeniul tău… este imensă. 🙂

Să avem cât mai multe realizări în acest nou an universitar și să nu încetăm niciodată să învățăm, să visăm, să credem! Dar să trăim aici, în prezent, în singura clipă care ne aparține cu adevărat și ne permite să fim fericiți…

Sfârşit de master

graduation-quotes-graduation-is-an-exciting-time-its-both-an-ending-and-a-beginning-its-warm-memories-of-the-past-and-big-dreams-foe-the-futureCel de-al doilea an de master a trecut chiar mai repede decât primul. Încă nu îmi vine să cred că am terminat cinci ani de facultate, că am scris şi susţinut două lucrări ştiinţifice de nota zece (le mulţumesc pe această cale doamnelor profesoare care m-au coordonat şi m-au încurajat în demersurile mele academice) sau că am învăţat atâtea lucruri noi şi interesante despre industria de carte şi despre marketingul editorial de la cei mai buni oameni din domeniu. Mă bucur că am dat o şansă Universităţii din Bucureşti pentru a-mi aprofunda studiile (după experienţa minunată oferită de SNSPA pe parcursul ciclului de licenţă) şi că am ales un program de masterat care m-a ajutat să evoluez din punct de vedere profesional şi să cunosc mai bine lumea fascinantă a cărţilor.

A fost un an în care mi-am îmbunătăţit competenţele de corectură şi redactare, în care am învăţat să editez manuale şcolare sau să traduc texte ştiinţifice, în care am dobândit noţiuni despre legislaţia şi politicile culturale din domeniul editorial şi în care am avut ocazia să cunosc foarte mulţi oameni extraordinari din această industrie: directori de edituri şi muzee, redactori sau ilustratori, membri ai echipei de organizare a Târgului Gaudeamus, coordonatori de Marketing şi PR sau traducători ai unor edituri importante din România. Am făcut din nou practică plătită, dar de această dată într-o editură cu profil generalist, care mi-a oferit oportunitatea de a învăţa cum se se organizează evenimentele culturale precum lansările de carte sau Târgul Internaţional Gaudeamus (în jurul căruia mi-am construit şi studiul de caz al lucrării de disertaţie), care este procesul de realizare a unui volum, cum se redactează materialele specifice de PR într-o editură şi cum sunt gândite campaniile de comunicare într-un domeniu cu atât de puţine fonduri disponibile cum este cel editorial.

Sunt fericită că am absolvit un masterat care mi-a pus în evidenţă creativitatea şi pasiunea pentru cărţi, că am învăţat atât de multe lucruri importante într-un timp aşa scurt și că am evoluat din punct de vedere personal și profesional. Ce urmează? Probabil voi lăsa viața să mă surprindă. Și sper că voi avea oportunitatea să aplic și la locul de muncă tot ce am învățat în cadrul instituțiilor de învățământ superior pe care le-am absolvit, dar și în cadrul internshipurilor avute până acum. Și mai sper că, prin influența pe care fiecare o exercităm în rețelele noastre de prieteni, să schimbăm

mentalitatea generațiilor viitoare în legătură cu industria culturală și cu importanța pe care ar trebui să o aibă lectura în viețile tuturor, astfel încât să ne aflăm din nou pe o pantă ascendentă în ceea ce privește vânzările cărților în România, iar un bestseller să nu se mai vândă în doar câteva mii de exemplare (aceasta a fost și concluzia lucrării mele de disertație). 🙂

Să citim mai mult și să petrecem mai puțin timp online. Viața începe dincolo de ecranul laptopului, telefonului sau computerului personal. Se spune că avem atâtea vieți câte cărți citim. Haideți s-o facem pe fiecare dintre ele memorabilă!  😀

Despre cărţi

booksÎmi doresc de mult timp să scriu un articol despre tot ceea ce am învăţat teoretic şi practic la masteratul pe care îl urmez: Teoria şi practica editării. De asemenea, aş fi vrut să vorbesc mai mult despre cele două luni de internship în cadrul unei edituri cu profil sportiv din Bucureşti. Chiar dacă a trecut aproape un an de atunci, cred că ar fi bine să ofer totuşi nişte informaţii despre experienţa pe care am trăit-o acolo, pentru a putea compara mai bine realitatea dintr-o organizaţie cu ceea ce învăţ la facultate.

Am început internship-ul pe 11 august, împreună cu o colegă care se ocupa de Web Development. Eu scriam articolele pentru blogul şi pagina de Facebook a editurii, iar colega mea realiza partea de web & graphic design. Pot spune că am fost norocoasă că am lucrat cu ea deoarece ne completam foarte bine şi hotăram împreună absolut tot ce apărea pe site. În primele zile, mă gândeam că am job-ul perfect: citeam cărţile apărute la editură şi încercam să le promovez apoi prin intermediul articolelor pe care le concepeam pentru blog. La început, directoarea editurii voia să avem o revistă online, care să apară o dată pe săptămână şi să conţină 16 secţiuni diferite. Totul a rămas însă la stadiul de idee, din motive mai mult sau mai puţin justificate. După vreo 2-3 săptămâni, patroana ne-a anunţat că renunţă la dorinţa de a avea o revistă şi că ar vrea să publicăm în continuare pe Facebook şi pe blog.

Nu m-a deranjat foarte tare această schimbare de plan, dar pe colega mea da. Ea a plecat prima, la aproximativ o lună după ce am început internship-ul, fiind dezamăgită de lipsa de interes a directoarei şi de inexistenţa unui contract între noi şi editură. Pentru că da, am avut două luni de muncă plătită fără să primesc nimic: nici contract de muncă, nici de voluntariat, nici de colaborare. Motivul pentru care eu am rămas era simplu: am vrut să mai acumulez un pic de experienţă şi să închei colaborarea cu editura într-un mod onest, la momentul potrivit. În plus, îmi plăcea oarecum să muncesc acolo şi să-mi duc la bun sfârşit toate sarcinile. A fost o provocare pe care am apreciat-o întrucât m-a ajutat să înţeleg mai bine cum funcţionează, de fapt, o editură.

Însă, după două luni de internship şi un weekend pierdut încercând să vând cărţi la un maraton, am hotărât să plec. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună decizie, dar am simţit că cel mai bun lucru pentru mine era să mă concentrez asupra masteratului pe care îl alesesem. Directoarea editurii mi-a propus să continui, însă fără niciun contract, fără nicio dovadă legală a muncii mele acolo. Cum puteam să fiu sigură, în acele condiţii, că tot efortul meu avea un sens?

Aşa că am ales facultatea. Şi cred că a fost o alegere extraordinară. Am învăţat, pe parcursul acestui an, o mulţime de noţiuni teoretice în legătură cu domeniul editorial pe care am avut şi ocazia să le aplic: am realizat o ediţie critică a unui jurnal, am conceput un dosar de receptare pentru opera lui Emil Cioran, am tradus şi redactat fragmente dintr-un text literar în limba engleză, am analizat structura retorică a prezentărilor de carte dedicate autorilor debutanţi şi consacraţi de la Editura Humanitas, am realizat eu însămi astfel de prezentări, precum şi texte de coperta a IV-a, am învăţat cum să scriu un articol destinat publicării în presa culturală, dar şi cum să corectez un text. Însă cel mai important lucru pentru mine a fost acela că am învăţat cum să promovez o carte – motivul pentru care am şi ales acest masterat şi nu altul. Am învăţat cum să adaptez conceptele pe care le-am asimilat, de-a lungul timpului, din zona comunicării, marketingului, relaţiilor publice sau publicităţii la realitatea specifică unei edituri. Şi am reuşit. Am reuşit să evoluez, să-mi testez limitele şi să mi le depăşesc. Am reuşit să mă cunosc mai bine, să îmi descopăr noi aptitudini şi să mi le perfecţionez pe cele deja ştiute. A fost un an extraordinar, intens şi plin de reuşite. Urmează unul şi mai greu, în care va trebui să redactez din nou o lucrare de dimensiuni mari şi să retrăiesc emoţiile unui examen de absolvire. Până atunci, însă… cred că mă pot bucura de vacanţă. 🙂

Citatul zilei (4)

great work

P.S. Tocmai am fost acceptată pentru un internship în Online Marketing în cadrul unei edituri din Bucureşti. Sper ca pasiunea pentru ceea ce fac să fie mai puternică decât orice obstacol pe care îl voi întâlni. Şi mai sper să reuşesc îmi fac timp pentru acest blog. Şi pentru toate lucrurile minunate din viaţa mea…

Ani de facultate

tumblr_mdaue1gKL21rea00ko1_500_large

Oamenii sunt mereu nostalgici când se gândesc la perioada liceului, la emoţia primei iubiri, la prieteniile ce păreau să dureze pentru totdeauna, la calmul zilelor lungi de vară… În facultate, totul pare diferit. Descoperi o altă versiune a ta, una mai matură, mai echilibrată, mai… ocupată. Descoperi că timpul liber a devenit un lux de multe ori inaccesibil, că viaţa înseamnă mai mult decât relaxare şi planuri nebuneşti, că dragostea are şi o faţetă necomplicată şi normală… Că prieteniile nu se măsoară în secrete împărtăşite şi pasiuni comune, ci în momente nepreţuite şi sfaturi sincere.

Îmi pare foarte rău că nu reuşesc să îmi respect angajamentul faţă de blogul meu, dar chiar nu am suficient timp. Poate dacă o zi ar avea cu o oră mai mult… Sau dacă nu am avea nevoie de somn pentru a ne păstra energia şi capacitatea de a învăţa… Dar acestea sunt utopii. Adevărul este că mă aflu într-o perioadă foarte… aglomerată. În fiecare săptămână am următorul program:

  • de pregătit cel puţin un proiect de 10 pagini (la Gestionarea Crizelor de Imagine, la Comunicare Interpersonală şi mai nou la Mass-Media – din fericire, pentru cel din urmă am deadline-ul după vacanţa de Crăciun).
  • de realizat o prezentare alături de respectivul proiect (aceasta e partea cea mai uşoară, dar şi cea mai imprevizibilă).
  • de dat cel puţin un test (la Analiza Imaginii Organizaţiilor şi la Gestionarea Crizelor de Imagine) – ce pot comenta aici… Mă limitez la a preciza că analiza imaginii nu e ceva utopic sau subiectiv. Există anumite formule, calcule, ponderi… Norocul meu este că totuşi mi-a plăcut matematica în ciuda faptului că am ales Ştiinţele Sociale. Şi că am o memorie vizuală excelentă.
  • de pregătit referate şi studii de caz – partea mea favorită datorită temelor interesante.
  • de citit diferite articole, cărţi, materiale pentru licenţă (sau pentru cursurile din acest semestru).

Au fost (şi vor mai fi) multe săptămâni în care a trebuit să fac toate lucrurile de mai sus în decurs de câteva zile. Cu un astfel de program, ce timp să mai am pentru blog sau pentru serialele mele preferate, să nu mai vorbesc de cărţile apărute recent şi pe care abia aştept să le pot citi?

Toate miturile despre anul III sunt adevărate, din păcate. Sunt totuşi recunoscătoare că pot învăţa lucruri practice şi folositoare, că datorită proiectelor de grup am şansa să petrec mai mult timp cu prietenele mele… Viaţa este minunată, chiar şi atunci când nu avem timp să-i admirăm perfecţiunea.

P.S. Voi termina totuşi în curând ultimul sezon din Dexter. Am văzut că va fi transmis începând cu 27 noiembrie 2013 de PRO TV. Este absolut tulburător felul în care a evoluat acţiunea… Voi vorbi mai mult despre acest serial după ce voi viziona ultimul episod.

P.P.S. O melodie despre puterea de a continua şi despre speranţă…

But there’s no way that I could leave
So I don’t leave…

Scandal (2012)

https://i1.wp.com/i.huffpost.com/gen/1308103/thumbs/o-SCANDAL-SEASON-3-POSTER-570.jpg„Scandal” este un serial pe care am început să îl urmăresc vara aceasta. În meseria de comunicator nu trebuie doar să creezi comunicate de presă perfecte şi să planifici campanii de relaţii publice memorabile. Câteodată, trebuie să repari lucruri. Să gestionezi crize. Să salvezi reputaţii. Să ai grijă de imaginea organizaţiei/persoanei pe care o reprezinţi. Să înveţi să stilizezi adevărul.

Olivia Pope, personajul principal al acestui serial, îi ajută pe oameni să îşi revină miraculos în urma unor crize care i-ar distruge profesional şi emoţional pe mulţi. Nimic nu pare însă imposibil pentru fosta consultantă în comunicare şi relaţii publice a preşedintelui Statelor Unite. Olivia are determinarea, experienţa şi influenţa necesare pentru a soluţiona chiar şi cele mai dificile crize. Ca un adevărat specialist în PR, ea pune accentul pe adevăr şi le cere clienţilor săi transparenţă totală. Pentru că nu poţi ajuta un om care nu-ţi spune tot adevărul. Nu într-un secol în care consumul de informaţie a ajuns să devină un mod de viaţă.

Totuşi, Olivia are secretele ei… Secrete întunecate din timpul campaniei pentru ultimele alegeri prezidenţiale, secrete care îi pun la îndoială integritatea morală şi profesională. Secrete care pot să distrugă nu doar reputaţia ei, ci şi pe cea a preşedintelui în funcţie. Secrete care pot nărui toate idealurile americanilor legate de suveranitatea poporului şi de votul universal. Secrete care pot îngropa o democraţie şi care pot condamna definitiv un preşedinte.

Pare imposibil să păstrezi un secret de o asemenea amploare într-o societate în care goana după senzaţional se află pe agenda zilnică a tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Cu toate acestea, Olivia pare să reuşească. Şi nimeni nu ar fi aflat nimic niciodată… dacă nu era amanta preşedintelui.

Prin urmare, „Scandal” este o poveste despre minciună, trădare, fraudă şi iubire interzisă. Recunosc, nu sunt foarte atrasă de dimensiunea romantică a scenariului, aş putea spune chiar că mă întristează infidelitatea preşedintelui. Este doar una dintre multele consecinţe negative pe care puterea le imprimă la nivelul caracterului uman. După cum zicea şi Abraham Lincoln: „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”. Din păcate, foarte puţini oameni reuşesc să reziste acestui test păstrându-şi integritatea intactă.

De ce totuşi recomand acest serial? Pentru că este inteligent. Pentru că este realist. Pentru că este incisiv. Şi pentru că este vorba de PR, desigur. Şi de politică. Şi de relaţiile cu mass-media. Şi de tot ce înseamnă munca unui comunicator în timpul unei crize. Pentru că atunci îţi demonstrezi cel mai bine importanţa şi utilitatea. Aşa că nu ai voie să greşeşti. Nu ai voie să taci. Nu ai voie să minţi. Ci trebuie să ai o strategie. Şi să-i ajuţi pe cei pentru care lucrezi. Repede. Şi eficient.

P.S. Recomand spin-off-ul „The Originals”, un serial bazat pe povestea familiei de vampiri originali din „The Vampire Diaries”. Sincer, întrece cu mult sezonul cinci din TVD, care a devenit cam… anost. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre sezonul trei din „Revenge”. Până şi răzbunarea poate fi neinteresantă, dacă alegi să o foloseşti împotriva omului nepotrivit. În schimb, sezonul doi din „Beauty and the Beast” este uimitor. Vincent nu-şi mai aminteşte de Catherine, fiind transformat de FBI într-o bestie mai puternică decât era înainte. Scopul? Să îl ucidă pe Li Zhao, cel care a creat programul Muirfield. Iar surprizele nu se opresc aici: agentul FBI care îl instruieşte pe Vincent este tatăl biologic al lui Cat. Presimt că nu vor fi singurele răsturnări de situaţie din acest sezon, aşa că abia aştept să fiu surprinsă în continuare. 🙂 Vizionare plăcută!

Despre FCRP – SNSPA

largeEste perioada înscrierilor la facultăţi. Cea mai obositoare perioadă din întregul proces al admiterii. Îmi amintesc şi acum cozile de la notar, de la şcoală (pentru a primi diplomele), de la medicul de familie… Apoi de la facultate. Am aplicat la trei facultăţi, la fel cum fac foarte mulţi tineri pentru a fi siguri că în toamnă vor fi studenţi undeva. În cazul meu, aş fi rămas la toate, dacă aş fi avut timpul necesar. Şi la Limbi Străine, şi la Studii de securitate, şi la FCRP. Dar am rămas la ultima. De ce?

În primul rând, pentru că am muncit pentru această facultate săptămâni întregi, cred că nu exagerez dacă spun luni. M-am hotărât în februarie să aplic la FCRP, iar examenul am ales să îl dau la filosofie. Îmi plăcea româna, m-am dus la olimpiadă aproape în fiecare an şi mereu m-am întors cu un premiu, dar mă săturasem. Nu era vorba că nu îmi mai plăcea, pur şi simplu nu mai voiam să continui. Stresul de dinaintea, din timpul şi după un examen la limba română este enorm. Pentru că e vorba numai de creativitate. În afară de Bac, unde dacă înveţi pe de rost o carte de comentarii e suficient să iei o notă maximă. Dar intru deja în altă discuţie…

Am ales filosofia şi pentru că am avut un profesor extraordinar. M-a încurajat în permanenţă, mi-a explicat fiecare concept, mi-a oferit cărţi, materiale, notiţe, articole. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o alegere excelentă şi nu numai la admitere, ci şi în timpul facultăţii, când i-am reîntâlnit pe mulţi dintre autorii pe care îi citisem deja.

De ce aţi alege FCRP?

1. Pentru că 80% dintre cursuri sunt interesante şi chiar vă vor ajuta pentru momentul în care veţi lucra într-un Departament de Comunicare. Eu le-am înţeles la toate utilitatea şi le-am învăţat pe (aproape) toate cu plăcere. E adevărat, în primul an faci foarte multe lucruri teoretice, care par să nu aibă nicio legătură cu meseria de comunicator (de exemplu: Istoria culturii române moderne, Imagologie istorică, Filosofia comunicării), iar în anul doi descoperi că un sfert din materiile pe care le ai de pregătit pentru examene sunt din sfera politicului. De fapt, toate aceste lucruri chiar te ajută mai târziu. Pentru că, după cum zicea domnul profesor de Semiotică, facultatea aceasta nu vrea să scoată doar profesionişti în comunicare. Ci şi intelectuali. Oameni care au o cultură generală solidă şi un orizont larg de cunoaştere. Altfel, cum vei transmite mesaje unor publicuri pe care nu le poţi înţelege? Cum vei şti să comunici în limbajul lor?

2. Pentru că profesorii sunt foarte bine pregătiţi. Sunt oameni de la care ai ce învăţa, care vor să te ajute, care îţi răspund la întrebări… Normal, sunt şi unii pe care nu îi veţi plăcea deloc, este inevitabil, dar până la urmă, nu simpatia pentru un profesor te ajută să iei o notă mare sau să-i înţelegi materia. Da, poate fi un avantaj, dacă ea există, dar poţi lua 10 şi fără să îţi placă profesorul. În facultate, pasiunea pentru ceea ce înveţi este cheia, nu admiraţia faţă de cel care îţi predă.

3. Pentru că seminariile sunt foarte practice. Da, veţi face foarte multe referate, prezentări şi proiecte (unele individuale, altele de grup), însă toate acestea vă vor fi folositoare până la urmă. Dacă nu în viitorul job, sigur pentru lucrarea de licenţă. E foarte important să înveţi să conspectezi, să surprinzi esenţa unei cărţi, să reţii ideea, nu întregul citat. Altfel nu ai cum să înveţi în sesiune, când ai de pregătit sute de pagini pentru un singur examen (de obicei, sunt vreo 7-8 pe semestru).

4. Pentru că vreţi să învăţaţi mai multe despre comunicare, PR, relaţiile cu mass-media, marketing, publicitate. Repet, dar tocmai pentru că este foarte important: trebuie să aveţi pasiune, să vă placă acest domeniu, să vreţi să îl aprofundaţi. Nu alegeţi o facultate doar pentru că sună bine sau pentru că vă obligă cineva sau pentru că speraţi că vă veţi îmbogăţi după ce o terminaţi. Alegeţi-o din plăcere, din dorinţa de a cunoaşte cât mai multe lucruri interesante, de a avea un job care să vi se potrivească.

Normal, sunt şi dezavantaje. Cel mai important este acela că vă veţi plimba aproape zilnic de la Romană la Gara de Nord, apoi la Victoriei. În anul doi, am avut ocazia să ajung şi pe la Universitate. Din fericire, sediile sunt aproape unul de celălalt (poţi ajunge în 15-20 de minute pe jos de la unul la altul sau în 5 minute cu metroul, dacă trebuie să îl aştepţi). Apoi, mai sunt şi condiţiile proaste din amfiteatre, pauzele de câteva ore dintre seminarii şi cursuri… Însă, vorbim de o facultate de stat, iar la stat lucrurile merg mereu prost. Clădirile sunt vechi, îmbunătăţirile puţine… Realitatea din România zilelor noastre.

Dar orice este mai simplu, dacă îţi place ceea ce faci. Iar sentimentul de a ajunge printre cei mai buni din facultate după ce ai muncit enorm şi ţi-ai sacrificat fiecare clipă liberă este unul extraordinar. Însă ţinta finală nu trebuie să fie media mare, ci pregătirea pentru un loc de muncă în care să excelezi. Şi nu poţi excela dacă nu îţi iubeşti meseria şi nu eşti dedicat în totalitate responsabilităţilor tale. Primul pas este alegerea facultăţii… Ce urmează însă este o ocupaţie pe care o vei avea toată viaţa. De aceea trebuie să alegeţi cu grijă şi să fiţi sinceri cu voi înşivă.