Educație europeană

IMG_2431– O să-i vindecăm. Le vom da să mănânce. Le vom ridica locuințe. Le vom oferi muzică și cărți. Îi vom învăța ce înseamnă să fii bun. Au învățat ura, pot prea bine să învețe bunătatea.

– Nu poți să-i dezveți de ură. E ca dragostea.

Romain Gary

În „Educație europeană”, Romain Gary împletește o poveste emoționantă din durere, iubire și teamă, pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o pădure de lângă Wilno (Vilnius). Acolo, un grup de partizani încearcă să reziste în fața asaltului continuu al trupelor germane și să-și salveze, în același timp, umanitatea. Cel mai nou (și tânăr) membru al grupului este adolescentul Janek, pe care tatăl lui, doctorul Twardowski, l-a ascuns în pădure, după ce și-a pierdut ceilalți doi copii în luptă. Janek descoperă un colț pestriț de univers, format din studenți, ofițeri, frizeri, măcelari și avocați, oameni care n-au putut să privească de pe margine înfrângerea țării lor sau care și-au dorit să demonstreze ceva lumii ori lor înșiși.

Încă necopt, Janek nu înțelege la început de ce unii partizani își riscă viața pentru a se întâlni în taină cu femeia iubită sau de ce alții preferă îmbrățișarea morții în loc să primească ajutorul unui tată care s-a împrietenit cu inamicul pentru a-și salva afacerea. Conceptele precum onoarea, sacrificiul și patriotismul sunt vagi pentru el, până când își găsește, la rândul lui, lumina în noaptea fără sfârșit a războiului. Adolescentul descoperă muzica, una dintre cele mai tandre modalități de exprimare a umanității, visând cum va ajunge și el, atunci când luptele se vor sfârși, să creeze magie din îmbinarea sunetelor.

Janek se maturizează repede, trăiește emoția iubirii alături de Zosia, o copilă care renunțase la trupul ei în schimbul informațiilor primite de la inamici și îl cunoaște pe Dobranski, un tânăr prozator care scrie povești despre rezistența și curajul trupelor ruse în lupta de la Stalingrad. „Educație europeană” este chiar numele cărții pe care o pregătește Dobranski, un volum despre puterea ființei umane de a găsi un refugiu chiar și în cele mai grele vremuri, de a-și vindeca inima de ororile războiului, de a păstra un fir de speranță într-un ocean de ură și disperare…

 

 

Război și pace

IMG_2396Nu-i greu să cucerești o cetate, greu e să câștigi războiul. Iar pentru asta nu-i nevoie să asediezi și să ataci, ci trebuie răbdare și timp.

Lev Tolstoi

Tolstoi nu a scris un roman, ci a construit o lume. „Război și pace” este o capodoperă a literaturii universale și nu doar prin prisma complexității sale extraordinare, a efortului de documentare al autorului sau a dimensiunii psihologice a poporului rus în perioada războaielor napoleoniene. Romanul lui Tolstoi ne surprinde prin analizele riguroase ale personalității comandanților de oști, prin descrierea implicațiilor profunde pe care le poate avea moralul armatelor asupra deznodământului unei lupte, prin construirea unor personaje puternice și curajoase, dispuse să renunțe la propria viață pentru a-și salva țara sau oamenii dragi.

Tolstoi ne prezintă spiritul poporului rus la începutul secolului XIX, cu momentele lui de glorie și cele de disperare, cu luptele nemiloase pentru putere, dar și cu perioadele strălucitoare de pace, în care oamenii își aminteau să iubească, să creeze, să construiască. În primul volum, cunoaștem membrii celor trei familii de nobili care domină firul narativ al romanului: Bolkonski, Bezuhov și Rostov. Prințul Andrei Bolkonski este, probabil, cel mai complex personaj despre care am citit vreodată: un om cultivat și cu principii morale solide, neînțeles însă de cei din jurul lui, motiv pentru care decide să plece la război, de unde se întoarce rănit în urma bătăliei de la Austerlitz. Pierre Bezuhov este prieten apropiat cu Andrei, dar diferit de acesta din anumite puncte de vedere: moștenitor al unei averi impresionante, Pierre nu înțelege cum ar trebui să-și cheltuie înțelept banii și nu știe ce anume își dorește de la viață. Este dominat de impulsuri, se căsătorește fără să cunoască iubirea, trăiește la limita dintre depresie și nebunie. Destinele familiilor Bolkonski și Bezuhov se întrepătrund cu cele ale Rostovilor, care nu au o situație financiară la fel de bună, dar speră ca prin alianțele formate în urma căsătoriilor copiilor să-și salveze proprietățile și renumele.

Al doilea volum ne prezintă campania lui Napoleon din Rusia, un război sângeros pentru ambele armate, cu sute de mii de vieți pierdute și orașe distruse, printre care și Moscova. Prințul Andrei Bolknoski pleacă din nou la război, îndurerat că femeia iubită a rupt logodna cu el din cauza unui alt bărbat pe care speră că-l va întâlni pe front. Ajuns în mijlocul luptelor, Andrei uită de răzbunare și își concentrează toate forțele pentru a obține victoria, protejându-și în același timp regimentul. Înainte de bătălia decisivă de la Borodino, el își revede prietenul, pe Pierre Bezuhov, căruia îi mărturisește cu tristețe că „nu-i e dat omului să guste din pomul cunoștinței binelui și răului”, motiv pentru care viața lui a devenit o povară. La Borodino, Andrei este rănit grav, iar Pierre reușește să scape nevătămat, însă cu un nou țel în minte: să-l ucidă pe Napoleon. Planul lui nu reușește, așa că este luat prizonier de trupele franceze. În această perioadă, prințul Andrei este îngrijit de fosta lui logodnică, Natașa Rostov, iar povestea lor de dragoste pare să renască din cenușa războiului și a visurilor spulberate…

Nu în ultimul rând, romanul lui Tolstoi este colosal prin forța relațiilor interumane, prin viețile interioare profunde ale personajelor, prin aspirațiile lor mărețe și prin dezamăgirile lor amare, prin atitudinea lor războinică în fața morții. Prin „genialitate și grandoare”. Tolstoi a creat un univers cu rădăcini în realitate și cu o direcție de creștere spre infinit… Un infinit al sentimentelor reale și al convingerilor bune. Pentru că:

… nu există măreție acolo unde nu e simplitate, bunătate și adevăr.

Doctor Jivago

629976Enigma vieții, enigma morții, farmecul geniului, farmecul dezgolirii, astea-s lucrurile pe care le înțelegem. Iar zâzaniile meschine de felul reconstruirii globului pământesc – scuzați, scutiți-ne, astea nu sunt pentru noi.

Boris Pasternak

La porțile disperării, ești întotdeauna singur. Nu ai lacrimi, nu ai speranțe, nu ai inimă, sufletul ți se cutremură din cauza izolării și neputinței, viața ți se derulează ca un film al cărui regizor ți-a schimbat rolul în ultimul moment și te-a transformat în protagonistul unei povești fără început și fără final, cu replici uitate și capitole neterminate. Îți pierzi și ultima fărâmă de demnitate încercând să-ți înțelegi menirea, să-ți găsești drumul la capătul dezamăgirilor și suferințelor mute, să te redescoperi dincolo de iubire, de dăruire, de vise efemere și de promisiuni goale.

Însă acea versiune a ta nu mai există. Trăiești în prezent, trecutul s-a topit sub indiferența privirii tale, viitorul îți este inaccesibil, nevoia de cel iubit îți arde sub piele și nu știi cum ai putea să o atenuezi, chiar și pentru o secundă.  Respiri dragoste, te hrănești cu ea, îți alimentezi nopțile solitare cu proiecții ale unei lumi care nu îți va aparține niciodată, tresari de fiecare dată când îi percepi cumva prezența în preajma ta, încerci să îi tergiversezi dorința de a dispărea… Viața ta pulsează dorință, iubire, devotament. Nu ceri nimic, dar continui să visezi că acele gânduri neîmpărtășite, acele speranțe atât de ascunse că nici măcar nu le conștientizezi prezența sub straturile opace ale rațiunii se vor materializa cândva, într-o altă existență sau sub o altă formă, însă cu aceleași personaje principale: voi doi…

Cartea lui Boris Pasternak, „Doctor Jivago”, mi-a oferit, printre altele, câteva lecții prețioase despre dragoste și relațiile interumane, în general. Mi-a arătat că cel mai profund tip de iubire este cel care ne stimulează mințile și ne provoacă să gândim, să ne testăm limitele, să ne cunoaștem mai bine, să trăim. M-a ajutat să înțeleg de ce se întâmplă de multe ori să fim geloși pe acei oameni inferiori nouă din punct de vedere spiritual și nu pe aceia de la care am avea ce să învățăm. Inteligența ne împiedică să devenim absurzi și ne determină să ne retragem cu demnitate din luptele pe care nu le putem câștiga.

Cu toate acestea, din cauza contextului politic și social dificil (Revoluția rusă de la începutul secolului XX), personajele din roman aleg să renunțe, în unele cazuri, chiar și atunci când șansele lor de reușită ar fi fost maxime. Războiul lasă urme adânci asupra caracterului oamenilor, iar situațiile pe care le creează îi constrâng să ia decizii nefirești. Însă, oricât de complicate ar fi vremurile, dragostea adevărată rămâne aceeași. Puternică, necondiționată, fără sfârșit, „dincolo de rațiune, uitând absolut de toate”… Genială. Vie… Indiferent dacă este una împlinită sau nu, această formă de iubire justifică toate durerile, distanțele, deziluziile. Pentru că te desăvârșește. Te umanizează. Te face fericit…