Despre profesia de specialist în comunicare

writing-1209121_960_720Când am terminat liceul, în urmă cu 8 ani, singurul lucru pe care îl știam cu certitudine în legătură cu viitorul meu profesional era că îmi place să scriu. În perioada respectivă, cea mai comună recomandare pe care o primea un licean pasionat de arta povestitului era, desigur, aceea de a urma o carieră în jurnalism. Cu toate că mereu mi-am dorit să creez povești, să descriu întâmplări, oameni, locuri, să dezvălui sau să ascund emoțiile din spatele cuvintelor, jurnalismul nu era pentru mine. Nu caut notorietatea, nu îmi place să-i forțez pe ceilalți să îmi dăruiască bucăți din trecutul sau prezentul lor (de viitor nici nu mai vorbim), nu mă atrage lumea plină de tenebre și de secrete dureroase a celebrității.

Așa că am căutat o altă profesie creativă, visând la o modalitate cât mai discretă de a-mi cultiva dragostea pentru scris și de a o transforma într-o activitate cotidiană, însă nu și monotonă. Și atunci am descoperit profesia de specialist în comunicare. Despre experiența mea cu SNSPA, universitatea căreia îi datorez tot ceea ce știu din punct de vedere teoretic despre acest domeniu fascinant, am vorbit aici. În ce constă însă munca zilnică a unui specialist în comunicare? Este evident că răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de specificul instituției pentru care lucrezi, însă în general este una dintre cele mai puțin vizibile și în același timp vitale meserii. În acest domeniu personajul principal nu ești tu, ci compania sau persoana pe care o reprezinți. Încă din facultate (și ulterior mi s-a confirmat la locul de muncă) ni s-a zis că rolul unui specialist în comunicare nu este perceput cu adevărat decât în situații de criză – în rest, consolidarea și promovarea unei imagini publice perfecte reprezintă doar dimensiuni firești ale muncii tale, ceva care trebuie să se întâmple de la sine și fără prea mari eforturi.

Acest domeniu este însă atât de provocator, captivant și creativ încât efectiv nu te deranjează (sau cel puțin pe mine nu m-a afectat niciodată) să stai în umbră. Ceea ce te interesează este calitatea mesajelor pe care le transmiți, adaptarea lor astfel încât să se potrivească atât canalului de comunicare, cât și publicului-țintă și, nu în ultimul rând, gradul de înțelegere de către audiență. Cea mai mare satisfacție o ai când toate aceste condiții sunt îndeplinite, iar instituția (sau persoana) pe care o reprezinți are o imagine impecabilă, transparentă și (mai ales) prietenoasă. Întrucât trăim în era rețelelor sociale, este indispensabil să comunicăm și în acest mediu care ne oferă ocazia de a interacționa în timp real cu utilizatorii, de a le urmări reacțiile și de a le înțelege cât mai bine nevoile – pentru a putea apoi să și răspundem la ele în mod adecvat. Reversul medaliei este acela că vei avea ulterior tendința să elimini complet rețelele sociale din viața ta privată deoarece, fiind mereu conectat la locul de muncă, nu îți vei dori nimic altceva decât să te rupi cumva de lumea online odată ce s-a terminat ziua și te poți refugia în colțul tău de liniște…

Pentru mine, profesia de specialist în comunicare este cu siguranță ceea ce mi se potrivește cel mai bine, îndeplinindu-mi atât nevoia de a scrie, cât și pe cea de a păstra discreția cu privire la munca și viața mea, în general. Cum am mai zis-o aici pe blog, indiferent de domeniul pe care îl alegeți pentru cariera voastră, important este să aveți pasiune pentru ceea ce faceți, să vă puteți valorifica potențialul și, în final, să găsiți acel echilibru dintre profesional și personal care să vă permită să trăiți.

Un nou început de an… universitar

largeÎn urmă cu doi ani, credeam că parcursul meu academic s-a încheiat odată cu absolvirea programului de masterat. Eram pregătită să muncesc, să-mi valorific cunoștințele acumulate în cei 5 ani de facultate într-un mediu competitiv și creativ, să capăt experiență și, mai ales, să învăț lucruri noi. Am avut norocul să mă angajez încă de la început în domeniul pentru care mă pregătisem și la care visam din anul doi de facultate, când am fost voluntară în Departamentul de Programe culturale și Marketing al unui muzeu din București. De această dată, eram referent în cadrul Compartimentului organizare manifestări al unei instituții publice de cultură din orașul meu natal. Nu exagerez dacă spun că această experiență a fost una dintre cele mai importante și mai frumoase din viața mea de până acum pentru că m-a ajutat să mă dezvolt personal și profesional la un nivel pe care nu l-aș fi crezut posibil.

Aceasta a fost și perioada în care am început să-mi doresc să-mi continui studiile. De fapt, momentul de cotitură a fost în urmă cu un an, când am realizat pentru prima dată că pentru a supraviețui, trebuie să schimb ceva în modul în care îmi trăiesc viața. Atunci am hotărât că vreau să dau admiterea la doctorat în Științele Comunicării și să mă întorc în București, în cazul în care voi fi admisă. Cu toate că știam că această decizie va implica și schimbarea locului de muncă, am tot amânat căutarea unui job nou. Repet, eram foarte încântată de activitatea mea ca referent cultural și nu voiam să trec din nou printr-un proces de recrutare în condițiile în care iubeam ceea ce făceam și simțeam că mai am atât de multe lucruri de asimilat.

Dar șansele apar și fără să le căutăm noi. La începutul acestui an, am descoperit întâmplător un anunț de angajare ca editor conținut digital în Departamentul de Comunicare Online al uneia dintre cele mai importante instituții din România. Recunosc că am deschis anunțul mai mult din curiozitate: voiam să știu ce competențe ar trebui să aibă un specialist în comunicare dintr-o astfel de instituție. După ce am citit cerințele de ocupare a postului și am realizat că le îndeplinesc (cel puțin la nivel teoretic) pe toate, am hotărât să încerc. Procesul de recrutare a avut patru etape: două teste scrise și două interviuri, prin intermediul cărora mi-au fost evaluate cunoștințele de specialitate, competențele comportamentele, cunoștințele de limba engleză, profilul psihologic etc. După ultimul interviu, simțeam că am șanse mari să primesc postul, cu toate că atunci când am aplicat nu îndrăzneam nici măcar să visez. În ziua în care mi s-a confirmat că sunt admisă, am realizat că orice vis poate deveni realitate, câtă vreme avem curajul să-l urmăm…

Nu mi-a fost ușor să îmi dau demisia și să părăsesc un domeniu pe care îl iubeam, dar unele decizii pe care le luăm pe plan profesional ne pot îmbunătăți în mod radical și viața personală. Această decizie a fost una dintre ele. Nu doar că mi-a adus liniște, confort și extrem de multe satisfacții, ci m-a ajutat să ies dintr-un mediu toxic și distructiv, în care, în cele din urmă, m-aș fi… stins. Însă știu că am avut și noroc. Norocul de a primi o șansă la o viață nouă și norocul de a avea alături niște oameni extraordinari care m-au ținut la suprafață când eu insistam să mă scufund în tristețe.

La puțin timp după ce m-am întors în București pentru noul job, am început pregătirea pentru admiterea la doctorat. În principiu, trebuie să-ți alegi o temă și un profesor coordonator, care te va îndruma în redactarea proiectului pentru admitere și ulterior, în cea a tezei de doctorat. Am ales Școala Doctorală a SNSPA-ului pentru că a fost universitatea în care m-am format ca specialist în comunicare și căreia îi datorez tot ce știu astăzi despre acest domeniu extraordinar. FCRP este o carte de vizită pentru orice absolvent, o asigurare pentru eventualii angajatori că ai o bază solidă de cunoștințe teoretice și practice pe care le poți apoi valorifica indiferent de sectorul de activitate.

După ce ai primit acordul coordonatorului de doctorat, poți începe să redactezi proiectul de cercetare, care va avea 10-15 pagini și va cuprinde o analiză a stadiului actual al cunoșterii în domeniul de cercetare ales și o scurtă prezentare a metodelor de cercetare utilizate și a obiectivelor asumate. Examenul constă în susținerea acelui proiect în fața unei comisii din care va face parte și profesorul tău coordonator. Este important ca tema pe care ai ales-o să fie una originală și să ai deja conturată o direcție cu privire la evoluția ulterioară a tezei de doctorat. Și este important să știi, în cazul în care vei fi admis/ă, că următorii trei ani din viața ta vor fi probabil extrem de încărcați și de solicitanți, dar satisfacția pe care o ai știind că te afli pe un drum la capătul căruia vei primi cel mai înalt titlu științific din domeniul tău… este imensă. 🙂

Să avem cât mai multe realizări în acest nou an universitar și să nu încetăm niciodată să învățăm, să visăm, să credem! Dar să trăim aici, în prezent, în singura clipă care ne aparține cu adevărat și ne permite să fim fericiți…