Un nou început de an… universitar

largeÎn urmă cu doi ani, credeam că parcursul meu academic s-a încheiat odată cu absolvirea programului de masterat. Eram pregătită să muncesc, să-mi valorific cunoștințele acumulate în cei 5 ani de facultate într-un mediu competitiv și creativ, să capăt experiență și, mai ales, să învăț lucruri noi. Am avut norocul să mă angajez încă de la început în domeniul pentru care mă pregătisem și la care visam din anul doi de facultate, când am fost voluntară în Departamentul de Programe culturale și Marketing al unui muzeu din București. De această dată, eram referent în cadrul Compartimentului organizare manifestări al unei instituții publice de cultură din orașul meu natal. Nu exagerez dacă spun că această experiență a fost una dintre cele mai importante și mai frumoase din viața mea de până acum pentru că m-a ajutat să mă dezvolt personal și profesional la un nivel pe care nu l-aș fi crezut posibil.

Aceasta a fost și perioada în care am început să-mi doresc să-mi continui studiile. De fapt, momentul de cotitură a fost în urmă cu un an, când am realizat pentru prima dată că pentru a supraviețui, trebuie să schimb ceva în modul în care îmi trăiesc viața. Atunci am hotărât că vreau să dau admiterea la doctorat în Științele Comunicării și să mă întorc în București, în cazul în care voi fi admisă. Cu toate că știam că această decizie va implica și schimbarea locului de muncă, am tot amânat căutarea unui job nou. Repet, eram foarte încântată de activitatea mea ca referent cultural și nu voiam să trec din nou printr-un proces de recrutare în condițiile în care iubeam ceea ce făceam și simțeam că mai am atât de multe lucruri de asimilat.

Dar șansele apar și fără să le căutăm noi. La începutul acestui an, am descoperit întâmplător un anunț de angajare ca editor conținut digital în Departamentul de Comunicare Online al uneia dintre cele mai importante instituții din România. Recunosc că am deschis anunțul mai mult din curiozitate: voiam să știu ce competențe ar trebui să aibă un specialist în comunicare dintr-o astfel de instituție. După ce am citit cerințele de ocupare a postului și am realizat că le îndeplinesc (cel puțin la nivel teoretic) pe toate, am hotărât să încerc. Procesul de recrutare a avut patru etape: două teste scrise și două interviuri, prin intermediul cărora mi-au fost evaluate cunoștințele de specialitate, competențele comportamentele, cunoștințele de limba engleză, profilul psihologic etc. După ultimul interviu, simțeam că am șanse mari să primesc postul, cu toate că atunci când am aplicat nu îndrăzneam nici măcar să visez. În ziua în care mi s-a confirmat că sunt admisă, am realizat că orice vis poate deveni realitate, câtă vreme avem curajul să-l urmăm…

Nu mi-a fost ușor să îmi dau demisia și să părăsesc un domeniu pe care îl iubeam, dar unele decizii pe care le luăm pe plan profesional ne pot îmbunătăți în mod radical și viața personală. Această decizie a fost una dintre ele. Nu doar că mi-a adus liniște, confort și extrem de multe satisfacții, ci m-a ajutat să ies dintr-un mediu toxic și distructiv, în care, în cele din urmă, m-aș fi… stins. Însă știu că am avut și noroc. Norocul de a primi o șansă la o viață nouă și norocul de a avea alături niște oameni extraordinari care m-au ținut la suprafață când eu insistam să mă scufund în tristețe.

La puțin timp după ce m-am întors în București pentru noul job, am început pregătirea pentru admiterea la doctorat. În principiu, trebuie să-ți alegi o temă și un profesor coordonator, care te va îndruma în redactarea proiectului pentru admitere și ulterior, în cea a tezei de doctorat. Am ales Școala Doctorală a SNSPA-ului pentru că a fost universitatea în care m-am format ca specialist în comunicare și căreia îi datorez tot ce știu astăzi despre acest domeniu extraordinar. FCRP este o carte de vizită pentru orice absolvent, o asigurare pentru eventualii angajatori că ai o bază solidă de cunoștințe teoretice și practice pe care le poți apoi valorifica indiferent de sectorul de activitate.

După ce ai primit acordul coordonatorului de doctorat, poți începe să redactezi proiectul de cercetare, care va avea 10-15 pagini și va cuprinde o analiză a stadiului actual al cunoșterii în domeniul de cercetare ales și o scurtă prezentare a metodelor de cercetare utilizate și a obiectivelor asumate. Examenul constă în susținerea acelui proiect în fața unei comisii din care va face parte și profesorul tău coordonator. Este important ca tema pe care ai ales-o să fie una originală și să ai deja conturată o direcție cu privire la evoluția ulterioară a tezei de doctorat. Și este important să știi, în cazul în care vei fi admis/ă, că următorii trei ani din viața ta vor fi probabil extrem de încărcați și de solicitanți, dar satisfacția pe care o ai știind că te afli pe un drum la capătul căruia vei primi cel mai înalt titlu științific din domeniul tău… este imensă. 🙂

Să avem cât mai multe realizări în acest nou an universitar și să nu încetăm niciodată să învățăm, să visăm, să credem! Dar să trăim aici, în prezent, în singura clipă care ne aparține cu adevărat și ne permite să fim fericiți…

Punct. Şi de la capăt.

largeVacanţă. Sau doar începutul unei alte călătorii. Am încheiat una dintre cele mai importante perioade ale vieţii mele. Facultatea. Acum sunt licenţiată în ştiinţe ale comunicării şi masterandă la Universitatea din Bucureşti (specializarea „Teoria şi practica editării” – da, e despre cărţi, marea mea pasiune). Nici nu ştiu cât de repede s-au schimbat lucrurile în viaţa mea. Acum o lună mă pregăteam pentru susţinerea licenţei şi tânjeam după puţină linişte. Am avut multe momente în acest an în care simţeam că nu voi reuşi să ajung la destinaţie. Am fost copleşită, stresată, speriată. Dar niciodată nu m-am gândit să renunţ. Eram sigură că undeva voi coborî şi eu din acest tren al visurilor, că toate eforturile mele au un sens, că fac exact ce mi-am dorit o viaţă întreagă…

Şi am reuşit. Acum încep un nou drum. Tot în capitală. Tot cu pasiune. Și cu multă voință. Ai zice că dacă ai aceste lucruri, niciun munte nu e prea greu de urcat… 🙂

P.S. Pentru că toţi căutăm lumina… Uneori, am incendia întreaga lume de dragul ei.

Absolvire

ImagineI keep thinking times will never change, keep on thinking things will always be the same”.



Vitamin C

Un alt ciclu din viaţa mea s-a încheiat azi. Cât de ironic poate fi să te desparţi oficial de perioada facultăţii exact de 1 iunie… De azi, copilăria mea e doar o amintire frumoasă, un loc magic din Ţara Minunilor, un basm frumos cu zâne şi prinţi care ar fi învins orice creatură îngrozitoare a Răului pentru iubirea lor. Am crezut că am lăsat în urmă bucuria inocentă a copilăriei atunci când am terminat liceul, dar facultatea a fost, cel puţin pentru mine, o prelungire a acelor ani minunaţi. Nu am apucat să le duc dorul celor dragi pentru că-i vedeam săptămânal, nu am fost nevoită să-mi port singură de grijă pentru că stăteam la mătuşa mea, nu m-a prins niciodată sesiunea nepregătită pentru că aveam acel obicei sănătos din liceu de a învăţa din timp. Nu am avut nicio restanţă şi nicio notă sub 8. Nu am avut parte de dezamăgiri şi nici de porţi închise. Am cunoscut oameni incredibili, care nu mi-au permis nicio clipă să renunţ, oricât de obosită credeam că sunt. Am învăţat continuu lucruri noi, atât de la profesorii mei, cât şi de la colegi. Şi cel mai important… Mi-a plăcut ce am învăţat.

Însă viaţa nu este constituită doar din lucruri simple. Copilăria e numai o etapă a devenirii noastre, una extraordinară, dar pe care trebuie să o lăsăm în urmă pentru a ne maturiza. Pentru a munci. Pentru a ne dezvolta din punct de vedere profesional. Am terminat facultatea, dar nu am timp să mă liniştesc, să mă bucur de vacanţă aşa cum făceam atunci când încheiam o perioadă solicitantă. Urmează examenul de licenţă, susţinerea orală a lucrării, admiterea la master… Şi, evident, angajarea. Aş vrea să cred că timpurile nu se schimbă. Dar ele o fac în ciuda împotrivirii noastre şi atât de repede încât nici nu apucăm să respirăm că deja avem un alt ţel după care trebuie să alergăm.

Despre vise şi planuri.

ImagineAnii trec, visele rămân… Urci o treaptă şi deja te gândeşti cum ai putea să ajungi la următoarea. Simţi gustul succesului, dar teama de eşec e prea puternică să îţi permiţi să te bucuri acum. Mai ai o limită de atins, mai ai un vis de urmărit, mai ai un ideal după care să alergi… Şi chiar înainte să ajungi la destinaţie, ţi-ai şi fixat următoarea prioritate.

Voi termina studiile universitare de licenţă în mai puţin de două luni. Dar încă nu realizez acest lucru. E un ţel pentru care lupt zi de zi, pentru care mi-am sacrificat şi îmi sacrific cea mai mare parte a timpului de trei ani încoace, pentru care uneori aş uita să respir, dacă nu ar fi un act reflex involuntar.

Dar sunt realistă. Ştiu că am muncit trei ani pentru medii care nu vor fi niciodată trecute pe diploma mea de licenţă. Ştiu că am realizat proiecte şi am studiat materii care nu îmi vor niciodată de folos în meseria mea de comunicator. Ştiu că absolvirea e doar un pas, unul mic, iar adevăratul examen e angajarea într-un loc adecvat specializării mele. Şi apoi vor veni alte teste, alte încercări, alte nopţi nedormite şi cafele băute seara.

Pe lângă realism, mi-am păstrat însă şi bucuria de a trăi. Respectul pentru viaţă şi minunile ei. Confortul zilelor fără cărţi şi fără calculator. Prânzurile lungi la MC Victoriei sau la KFC Piaţa Romană (şi mai nou în Promenada), vorbind despre proiecte pentru facultate, pregătiri de nuntă sau probleme personale. Cum ai putea să exişti fără să ţii cont că viaţa are aşa multe să ne ofere, dincolo de satisfacţia profesională şi goana după o carieră de succes? Ar fi chiar tristă existenţa noastră dacă nu ne-am face timp şi pentru lucrurile mărunte…

Dar până atunci am o licenţă de dat şi o cercetare de terminat. Plus o sesiune, două proiecte, un eseu… Un examen de competenţă lingvistică într-o frumoasă zi de sâmbătă din luna mai. Şi o festivitate de absolvire la care trebuie să particip. 🙂 Sper să scriu mai des şi mai mult, dar sunt conştientă că acum e destul de complicat. Vor veni însă vremuri mai… inspirate. Promit.

P.S.

Ani de facultate

tumblr_mdaue1gKL21rea00ko1_500_large

Oamenii sunt mereu nostalgici când se gândesc la perioada liceului, la emoţia primei iubiri, la prieteniile ce păreau să dureze pentru totdeauna, la calmul zilelor lungi de vară… În facultate, totul pare diferit. Descoperi o altă versiune a ta, una mai matură, mai echilibrată, mai… ocupată. Descoperi că timpul liber a devenit un lux de multe ori inaccesibil, că viaţa înseamnă mai mult decât relaxare şi planuri nebuneşti, că dragostea are şi o faţetă necomplicată şi normală… Că prieteniile nu se măsoară în secrete împărtăşite şi pasiuni comune, ci în momente nepreţuite şi sfaturi sincere.

Îmi pare foarte rău că nu reuşesc să îmi respect angajamentul faţă de blogul meu, dar chiar nu am suficient timp. Poate dacă o zi ar avea cu o oră mai mult… Sau dacă nu am avea nevoie de somn pentru a ne păstra energia şi capacitatea de a învăţa… Dar acestea sunt utopii. Adevărul este că mă aflu într-o perioadă foarte… aglomerată. În fiecare săptămână am următorul program:

  • de pregătit cel puţin un proiect de 10 pagini (la Gestionarea Crizelor de Imagine, la Comunicare Interpersonală şi mai nou la Mass-Media – din fericire, pentru cel din urmă am deadline-ul după vacanţa de Crăciun).
  • de realizat o prezentare alături de respectivul proiect (aceasta e partea cea mai uşoară, dar şi cea mai imprevizibilă).
  • de dat cel puţin un test (la Analiza Imaginii Organizaţiilor şi la Gestionarea Crizelor de Imagine) – ce pot comenta aici… Mă limitez la a preciza că analiza imaginii nu e ceva utopic sau subiectiv. Există anumite formule, calcule, ponderi… Norocul meu este că totuşi mi-a plăcut matematica în ciuda faptului că am ales Ştiinţele Sociale. Şi că am o memorie vizuală excelentă.
  • de pregătit referate şi studii de caz – partea mea favorită datorită temelor interesante.
  • de citit diferite articole, cărţi, materiale pentru licenţă (sau pentru cursurile din acest semestru).

Au fost (şi vor mai fi) multe săptămâni în care a trebuit să fac toate lucrurile de mai sus în decurs de câteva zile. Cu un astfel de program, ce timp să mai am pentru blog sau pentru serialele mele preferate, să nu mai vorbesc de cărţile apărute recent şi pe care abia aştept să le pot citi?

Toate miturile despre anul III sunt adevărate, din păcate. Sunt totuşi recunoscătoare că pot învăţa lucruri practice şi folositoare, că datorită proiectelor de grup am şansa să petrec mai mult timp cu prietenele mele… Viaţa este minunată, chiar şi atunci când nu avem timp să-i admirăm perfecţiunea.

P.S. Voi termina totuşi în curând ultimul sezon din Dexter. Am văzut că va fi transmis începând cu 27 noiembrie 2013 de PRO TV. Este absolut tulburător felul în care a evoluat acţiunea… Voi vorbi mai mult despre acest serial după ce voi viziona ultimul episod.

P.P.S. O melodie despre puterea de a continua şi despre speranţă…

But there’s no way that I could leave
So I don’t leave…

Viaţă (3)

ImagineÎmi place să vorbesc despre viaţă, să o admir, să o iubesc. Îmi place atunci când e provocatoare şi imprevizibilă, dar şi atunci când îmi confirmă aşteptările. Îmi plac în egală măsură imprudenţa şi instinctul ei de autoconservare. Îi admir entuziasmul şi îi dezabrop melancolia tomnatică. O iubesc cu toate nuanţele ei întunecate sau fosforescente deoarece e singura pe care o am… Nu aş putea fi aici şi acum fără ea. Nu aş putea trăi, respira sau visa… Nu aş putea iubi.

Mâine e 1 octombrie, ceea ce înseamnă că vacanţa mea de aproape patru luni se apropie de final. Facultatea mea e mai specială, aşa că prima mea zi de şcoală va fi abia pe 7 octombrie. Asta nu înseamnă că avem mai puţine săptămâni de activitate didactică decât celelalte facultăţi. Doar vom începe sesiunea de iarnă mai târziu. 🙂 Însă anul acesta mă simt altfel… E un sentiment ciudat, o combinaţie elegiacă de speranţă şi teamă. Mă simt pregătită spiritual şi raţional pentru tot ce va însemna ultimul an de facultate. Dar nu mă simt aşa pregătită pentru viaţa de adult. Sunt conştientă că peste un an nu voi mai avea timp să copilăresc, că vacanţele lungi de vară vor fi doar o amintire frumoasă, că voi avea un serviciu ce va implica multe responsabilităţi şi obligaţii. Însă şi multe satisfacţii…

Va fi un an al schimbărilor pentru mine, un an ce va contribui decisiv la maturizarea mea şi la formarea mea ca fiinţă socială. Va fi un an în care voi învăţa să trăiesc altfel, într-o dimensiune diferită şi totuşi aceeaşi…

P.S.

Did you know none of it’s real if you can’t feel
The beating of someone’s heart?
Don’t leave yourself in the dark…

Despre FCRP – SNSPA

largeEste perioada înscrierilor la facultăţi. Cea mai obositoare perioadă din întregul proces al admiterii. Îmi amintesc şi acum cozile de la notar, de la şcoală (pentru a primi diplomele), de la medicul de familie… Apoi de la facultate. Am aplicat la trei facultăţi, la fel cum fac foarte mulţi tineri pentru a fi siguri că în toamnă vor fi studenţi undeva. În cazul meu, aş fi rămas la toate, dacă aş fi avut timpul necesar. Şi la Limbi Străine, şi la Studii de securitate, şi la FCRP. Dar am rămas la ultima. De ce?

În primul rând, pentru că am muncit pentru această facultate săptămâni întregi, cred că nu exagerez dacă spun luni. M-am hotărât în februarie să aplic la FCRP, iar examenul am ales să îl dau la filosofie. Îmi plăcea româna, m-am dus la olimpiadă aproape în fiecare an şi mereu m-am întors cu un premiu, dar mă săturasem. Nu era vorba că nu îmi mai plăcea, pur şi simplu nu mai voiam să continui. Stresul de dinaintea, din timpul şi după un examen la limba română este enorm. Pentru că e vorba numai de creativitate. În afară de Bac, unde dacă înveţi pe de rost o carte de comentarii e suficient să iei o notă maximă. Dar intru deja în altă discuţie…

Am ales filosofia şi pentru că am avut un profesor extraordinar. M-a încurajat în permanenţă, mi-a explicat fiecare concept, mi-a oferit cărţi, materiale, notiţe, articole. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o alegere excelentă şi nu numai la admitere, ci şi în timpul facultăţii, când i-am reîntâlnit pe mulţi dintre autorii pe care îi citisem deja.

De ce aţi alege FCRP?

1. Pentru că 80% dintre cursuri sunt interesante şi chiar vă vor ajuta pentru momentul în care veţi lucra într-un Departament de Comunicare. Eu le-am înţeles la toate utilitatea şi le-am învăţat pe (aproape) toate cu plăcere. E adevărat, în primul an faci foarte multe lucruri teoretice, care par să nu aibă nicio legătură cu meseria de comunicator (de exemplu: Istoria culturii române moderne, Imagologie istorică, Filosofia comunicării), iar în anul doi descoperi că un sfert din materiile pe care le ai de pregătit pentru examene sunt din sfera politicului. De fapt, toate aceste lucruri chiar te ajută mai târziu. Pentru că, după cum zicea domnul profesor de Semiotică, facultatea aceasta nu vrea să scoată doar profesionişti în comunicare. Ci şi intelectuali. Oameni care au o cultură generală solidă şi un orizont larg de cunoaştere. Altfel, cum vei transmite mesaje unor publicuri pe care nu le poţi înţelege? Cum vei şti să comunici în limbajul lor?

2. Pentru că profesorii sunt foarte bine pregătiţi. Sunt oameni de la care ai ce învăţa, care vor să te ajute, care îţi răspund la întrebări… Normal, sunt şi unii pe care nu îi veţi plăcea deloc, este inevitabil, dar până la urmă, nu simpatia pentru un profesor te ajută să iei o notă mare sau să-i înţelegi materia. Da, poate fi un avantaj, dacă ea există, dar poţi lua 10 şi fără să îţi placă profesorul. În facultate, pasiunea pentru ceea ce înveţi este cheia, nu admiraţia faţă de cel care îţi predă.

3. Pentru că seminariile sunt foarte practice. Da, veţi face foarte multe referate, prezentări şi proiecte (unele individuale, altele de grup), însă toate acestea vă vor fi folositoare până la urmă. Dacă nu în viitorul job, sigur pentru lucrarea de licenţă. E foarte important să înveţi să conspectezi, să surprinzi esenţa unei cărţi, să reţii ideea, nu întregul citat. Altfel nu ai cum să înveţi în sesiune, când ai de pregătit sute de pagini pentru un singur examen (de obicei, sunt vreo 7-8 pe semestru).

4. Pentru că vreţi să învăţaţi mai multe despre comunicare, PR, relaţiile cu mass-media, marketing, publicitate. Repet, dar tocmai pentru că este foarte important: trebuie să aveţi pasiune, să vă placă acest domeniu, să vreţi să îl aprofundaţi. Nu alegeţi o facultate doar pentru că sună bine sau pentru că vă obligă cineva sau pentru că speraţi că vă veţi îmbogăţi după ce o terminaţi. Alegeţi-o din plăcere, din dorinţa de a cunoaşte cât mai multe lucruri interesante, de a avea un job care să vi se potrivească.

Normal, sunt şi dezavantaje. Cel mai important este acela că vă veţi plimba aproape zilnic de la Romană la Gara de Nord, apoi la Victoriei. În anul doi, am avut ocazia să ajung şi pe la Universitate. Din fericire, sediile sunt aproape unul de celălalt (poţi ajunge în 15-20 de minute pe jos de la unul la altul sau în 5 minute cu metroul, dacă trebuie să îl aştepţi). Apoi, mai sunt şi condiţiile proaste din amfiteatre, pauzele de câteva ore dintre seminarii şi cursuri… Însă, vorbim de o facultate de stat, iar la stat lucrurile merg mereu prost. Clădirile sunt vechi, îmbunătăţirile puţine… Realitatea din România zilelor noastre.

Dar orice este mai simplu, dacă îţi place ceea ce faci. Iar sentimentul de a ajunge printre cei mai buni din facultate după ce ai muncit enorm şi ţi-ai sacrificat fiecare clipă liberă este unul extraordinar. Însă ţinta finală nu trebuie să fie media mare, ci pregătirea pentru un loc de muncă în care să excelezi. Şi nu poţi excela dacă nu îţi iubeşti meseria şi nu eşti dedicat în totalitate responsabilităţilor tale. Primul pas este alegerea facultăţii… Ce urmează însă este o ocupaţie pe care o vei avea toată viaţa. De aceea trebuie să alegeţi cu grijă şi să fiţi sinceri cu voi înşivă.

După doi ani

ImagineDeşi am terminat sesiunea încă de pe 6 iunie, abia luni am predat dosarul de practică şi am aflat cu această ocazie şi ultima notă din anul II. Nu îmi place să fac bilanţuri întrucât e puţin deprimant să analizezi toate lucrurile la care ai renunţat şi toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a-ţi atinge un anumit obiectiv, dar câteodată ai nevoie de o astfel de sinteză pentru a-ţi clarifica priorităţile.

Din fericire, sacrificiile pe care le-am făcut pentru a ajunge în vârf nu au fost nici pe departe atât de multe ca realizările. Cărţile pe care le-am citit, proiectele pe care le-am făcut, nopţile pline de griji dinaintea prezentărilor sau examenelor, zecile de ore petrecute în bibliotecă, cursurile de 300-400 de pagini, bibliografiile, oboseala după zilele în care mă împărţeam între facultate şi instituţia în care am facut practică… Toate acestea m-au ajutat enorm, contribuind la dezvoltarea mea ca om şi ca specialist în relaţii publice.

Am parcurs mai mult de jumătate de drum şi pot spune cu mândrie că nu am niciun regret. Nu aş fi fost atât de încântată de nicio altă facultate, nu aş fi putut să învăţ atât de multe despre un domeniu care mi se potriveşte atât de bine în niciun alt loc.

Nu ştiu spre ce tărâmuri mă va purta viitorul, nu ştiu cât de mult mă va ajuta în cariera mea tot ce am învăţat până acum. Însă ce ştiu cu siguranţă este că am făcut ce este mai bine pentru mine. Mulţi vă vor spune că nu pasiunea este cea care contează atunci când alegi o facultate, ci siguranţa de a avea un loc de muncă. Este acel domeniu căutat, sunt mulţi angajatori interesaţi de absolvenţii respectivei specializări? Nu contest logica acestor argumente, dar contest faptul că viitorii studenţi îşi neglijează aptitudinile şi interesele personale alegând facultăţi care nu li se potrivesc, dar sunt extrem de căutate (conform mass-media).

Şi care va fi deznodământul? Ba vor renunţa după un an sau doi, plini de frustrare şi de deziluzie, ba vor termina totuşi facultatea şi nu vor găsi un loc de muncă în acel domeniu, aşa cum au sperat la început, ba vor termina facultatea şi vor avea un loc de muncă, dar vor blestema fiecare clipă petrecută la serviciu. Sunt acestea nişte scenarii plăcute? Nu, cu siguranţă. Acesta este motivul pentru care voi încuraja tot timpul oamenii să aleagă ceea ce le place, nu ceea ce le dictează părinţii, profesorii, prietenii sau societatea, în general. Viaţa e prea scurtă pentru ca să o petrecem regretând chiar şi un singur moment din ea. 🙂

P.S. Vă recomand trei seriale pe care le-am descoperit recent şi pe care le urmăresc aproape continuu: Dexter – absolut genial, o să-i dedic un articol complet mai târziu, după ce o să ajung cu el la zi; Scandal – pentru un pasionat de comunicare şi relaţii publice ca mine este un adevărat izvor de inspiraţie şi Suburgatory – o modalitate relaxantă şi amuzantă de a-ţi petrece timpul liber. Vizionare plăcută!