Despre profesia de specialist în comunicare

writing-1209121_960_720Când am terminat liceul, în urmă cu 8 ani, singurul lucru pe care îl știam cu certitudine în legătură cu viitorul meu profesional era că îmi place să scriu. În perioada respectivă, cea mai comună recomandare pe care o primea un licean pasionat de arta povestitului era, desigur, aceea de a urma o carieră în jurnalism. Cu toate că mereu mi-am dorit să creez povești, să descriu întâmplări, oameni, locuri, să dezvălui sau să ascund emoțiile din spatele cuvintelor, jurnalismul nu era pentru mine. Nu caut notorietatea, nu îmi place să-i forțez pe ceilalți să îmi dăruiască bucăți din trecutul sau prezentul lor (de viitor nici nu mai vorbim), nu mă atrage lumea plină de tenebre și de secrete dureroase a celebrității.

Așa că am căutat o altă profesie creativă, visând la o modalitate cât mai discretă de a-mi cultiva dragostea pentru scris și de a o transforma într-o activitate cotidiană, însă nu și monotonă. Și atunci am descoperit profesia de specialist în comunicare. Despre experiența mea cu SNSPA, universitatea căreia îi datorez tot ceea ce știu din punct de vedere teoretic despre acest domeniu fascinant, am vorbit aici. În ce constă însă munca zilnică a unui specialist în comunicare? Este evident că răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de specificul instituției pentru care lucrezi, însă în general este una dintre cele mai puțin vizibile și în același timp vitale meserii. În acest domeniu personajul principal nu ești tu, ci compania sau persoana pe care o reprezinți. Încă din facultate (și ulterior mi s-a confirmat la locul de muncă) ni s-a zis că rolul unui specialist în comunicare nu este perceput cu adevărat decât în situații de criză – în rest, consolidarea și promovarea unei imagini publice perfecte reprezintă doar dimensiuni firești ale muncii tale, ceva care trebuie să se întâmple de la sine și fără prea mari eforturi.

Acest domeniu este însă atât de provocator, captivant și creativ încât efectiv nu te deranjează (sau cel puțin pe mine nu m-a afectat niciodată) să stai în umbră. Ceea ce te interesează este calitatea mesajelor pe care le transmiți, adaptarea lor astfel încât să se potrivească atât canalului de comunicare, cât și publicului-țintă și, nu în ultimul rând, gradul de înțelegere de către audiență. Cea mai mare satisfacție o ai când toate aceste condiții sunt îndeplinite, iar instituția (sau persoana) pe care o reprezinți are o imagine impecabilă, transparentă și (mai ales) prietenoasă. Întrucât trăim în era rețelelor sociale, este indispensabil să comunicăm și în acest mediu care ne oferă ocazia de a interacționa în timp real cu utilizatorii, de a le urmări reacțiile și de a le înțelege cât mai bine nevoile – pentru a putea apoi să și răspundem la ele în mod adecvat. Reversul medaliei este acela că vei avea ulterior tendința să elimini complet rețelele sociale din viața ta privată deoarece, fiind mereu conectat la locul de muncă, nu îți vei dori nimic altceva decât să te rupi cumva de lumea online odată ce s-a terminat ziua și te poți refugia în colțul tău de liniște…

Pentru mine, profesia de specialist în comunicare este cu siguranță ceea ce mi se potrivește cel mai bine, îndeplinindu-mi atât nevoia de a scrie, cât și pe cea de a păstra discreția cu privire la munca și viața mea, în general. Cum am mai zis-o aici pe blog, indiferent de domeniul pe care îl alegeți pentru cariera voastră, important este să aveți pasiune pentru ceea ce faceți, să vă puteți valorifica potențialul și, în final, să găsiți acel echilibru dintre profesional și personal care să vă permită să trăiți.

Ani de facultate

tumblr_mdaue1gKL21rea00ko1_500_large

Oamenii sunt mereu nostalgici când se gândesc la perioada liceului, la emoţia primei iubiri, la prieteniile ce păreau să dureze pentru totdeauna, la calmul zilelor lungi de vară… În facultate, totul pare diferit. Descoperi o altă versiune a ta, una mai matură, mai echilibrată, mai… ocupată. Descoperi că timpul liber a devenit un lux de multe ori inaccesibil, că viaţa înseamnă mai mult decât relaxare şi planuri nebuneşti, că dragostea are şi o faţetă necomplicată şi normală… Că prieteniile nu se măsoară în secrete împărtăşite şi pasiuni comune, ci în momente nepreţuite şi sfaturi sincere.

Îmi pare foarte rău că nu reuşesc să îmi respect angajamentul faţă de blogul meu, dar chiar nu am suficient timp. Poate dacă o zi ar avea cu o oră mai mult… Sau dacă nu am avea nevoie de somn pentru a ne păstra energia şi capacitatea de a învăţa… Dar acestea sunt utopii. Adevărul este că mă aflu într-o perioadă foarte… aglomerată. În fiecare săptămână am următorul program:

  • de pregătit cel puţin un proiect de 10 pagini (la Gestionarea Crizelor de Imagine, la Comunicare Interpersonală şi mai nou la Mass-Media – din fericire, pentru cel din urmă am deadline-ul după vacanţa de Crăciun).
  • de realizat o prezentare alături de respectivul proiect (aceasta e partea cea mai uşoară, dar şi cea mai imprevizibilă).
  • de dat cel puţin un test (la Analiza Imaginii Organizaţiilor şi la Gestionarea Crizelor de Imagine) – ce pot comenta aici… Mă limitez la a preciza că analiza imaginii nu e ceva utopic sau subiectiv. Există anumite formule, calcule, ponderi… Norocul meu este că totuşi mi-a plăcut matematica în ciuda faptului că am ales Ştiinţele Sociale. Şi că am o memorie vizuală excelentă.
  • de pregătit referate şi studii de caz – partea mea favorită datorită temelor interesante.
  • de citit diferite articole, cărţi, materiale pentru licenţă (sau pentru cursurile din acest semestru).

Au fost (şi vor mai fi) multe săptămâni în care a trebuit să fac toate lucrurile de mai sus în decurs de câteva zile. Cu un astfel de program, ce timp să mai am pentru blog sau pentru serialele mele preferate, să nu mai vorbesc de cărţile apărute recent şi pe care abia aştept să le pot citi?

Toate miturile despre anul III sunt adevărate, din păcate. Sunt totuşi recunoscătoare că pot învăţa lucruri practice şi folositoare, că datorită proiectelor de grup am şansa să petrec mai mult timp cu prietenele mele… Viaţa este minunată, chiar şi atunci când nu avem timp să-i admirăm perfecţiunea.

P.S. Voi termina totuşi în curând ultimul sezon din Dexter. Am văzut că va fi transmis începând cu 27 noiembrie 2013 de PRO TV. Este absolut tulburător felul în care a evoluat acţiunea… Voi vorbi mai mult despre acest serial după ce voi viziona ultimul episod.

P.P.S. O melodie despre puterea de a continua şi despre speranţă…

But there’s no way that I could leave
So I don’t leave…

Despre FCRP – SNSPA

largeEste perioada înscrierilor la facultăţi. Cea mai obositoare perioadă din întregul proces al admiterii. Îmi amintesc şi acum cozile de la notar, de la şcoală (pentru a primi diplomele), de la medicul de familie… Apoi de la facultate. Am aplicat la trei facultăţi, la fel cum fac foarte mulţi tineri pentru a fi siguri că în toamnă vor fi studenţi undeva. În cazul meu, aş fi rămas la toate, dacă aş fi avut timpul necesar. Şi la Limbi Străine, şi la Studii de securitate, şi la FCRP. Dar am rămas la ultima. De ce?

În primul rând, pentru că am muncit pentru această facultate săptămâni întregi, cred că nu exagerez dacă spun luni. M-am hotărât în februarie să aplic la FCRP, iar examenul am ales să îl dau la filosofie. Îmi plăcea româna, m-am dus la olimpiadă aproape în fiecare an şi mereu m-am întors cu un premiu, dar mă săturasem. Nu era vorba că nu îmi mai plăcea, pur şi simplu nu mai voiam să continui. Stresul de dinaintea, din timpul şi după un examen la limba română este enorm. Pentru că e vorba numai de creativitate. În afară de Bac, unde dacă înveţi pe de rost o carte de comentarii e suficient să iei o notă maximă. Dar intru deja în altă discuţie…

Am ales filosofia şi pentru că am avut un profesor extraordinar. M-a încurajat în permanenţă, mi-a explicat fiecare concept, mi-a oferit cărţi, materiale, notiţe, articole. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o alegere excelentă şi nu numai la admitere, ci şi în timpul facultăţii, când i-am reîntâlnit pe mulţi dintre autorii pe care îi citisem deja.

De ce aţi alege FCRP?

1. Pentru că 80% dintre cursuri sunt interesante şi chiar vă vor ajuta pentru momentul în care veţi lucra într-un Departament de Comunicare. Eu le-am înţeles la toate utilitatea şi le-am învăţat pe (aproape) toate cu plăcere. E adevărat, în primul an faci foarte multe lucruri teoretice, care par să nu aibă nicio legătură cu meseria de comunicator (de exemplu: Istoria culturii române moderne, Imagologie istorică, Filosofia comunicării), iar în anul doi descoperi că un sfert din materiile pe care le ai de pregătit pentru examene sunt din sfera politicului. De fapt, toate aceste lucruri chiar te ajută mai târziu. Pentru că, după cum zicea domnul profesor de Semiotică, facultatea aceasta nu vrea să scoată doar profesionişti în comunicare. Ci şi intelectuali. Oameni care au o cultură generală solidă şi un orizont larg de cunoaştere. Altfel, cum vei transmite mesaje unor publicuri pe care nu le poţi înţelege? Cum vei şti să comunici în limbajul lor?

2. Pentru că profesorii sunt foarte bine pregătiţi. Sunt oameni de la care ai ce învăţa, care vor să te ajute, care îţi răspund la întrebări… Normal, sunt şi unii pe care nu îi veţi plăcea deloc, este inevitabil, dar până la urmă, nu simpatia pentru un profesor te ajută să iei o notă mare sau să-i înţelegi materia. Da, poate fi un avantaj, dacă ea există, dar poţi lua 10 şi fără să îţi placă profesorul. În facultate, pasiunea pentru ceea ce înveţi este cheia, nu admiraţia faţă de cel care îţi predă.

3. Pentru că seminariile sunt foarte practice. Da, veţi face foarte multe referate, prezentări şi proiecte (unele individuale, altele de grup), însă toate acestea vă vor fi folositoare până la urmă. Dacă nu în viitorul job, sigur pentru lucrarea de licenţă. E foarte important să înveţi să conspectezi, să surprinzi esenţa unei cărţi, să reţii ideea, nu întregul citat. Altfel nu ai cum să înveţi în sesiune, când ai de pregătit sute de pagini pentru un singur examen (de obicei, sunt vreo 7-8 pe semestru).

4. Pentru că vreţi să învăţaţi mai multe despre comunicare, PR, relaţiile cu mass-media, marketing, publicitate. Repet, dar tocmai pentru că este foarte important: trebuie să aveţi pasiune, să vă placă acest domeniu, să vreţi să îl aprofundaţi. Nu alegeţi o facultate doar pentru că sună bine sau pentru că vă obligă cineva sau pentru că speraţi că vă veţi îmbogăţi după ce o terminaţi. Alegeţi-o din plăcere, din dorinţa de a cunoaşte cât mai multe lucruri interesante, de a avea un job care să vi se potrivească.

Normal, sunt şi dezavantaje. Cel mai important este acela că vă veţi plimba aproape zilnic de la Romană la Gara de Nord, apoi la Victoriei. În anul doi, am avut ocazia să ajung şi pe la Universitate. Din fericire, sediile sunt aproape unul de celălalt (poţi ajunge în 15-20 de minute pe jos de la unul la altul sau în 5 minute cu metroul, dacă trebuie să îl aştepţi). Apoi, mai sunt şi condiţiile proaste din amfiteatre, pauzele de câteva ore dintre seminarii şi cursuri… Însă, vorbim de o facultate de stat, iar la stat lucrurile merg mereu prost. Clădirile sunt vechi, îmbunătăţirile puţine… Realitatea din România zilelor noastre.

Dar orice este mai simplu, dacă îţi place ceea ce faci. Iar sentimentul de a ajunge printre cei mai buni din facultate după ce ai muncit enorm şi ţi-ai sacrificat fiecare clipă liberă este unul extraordinar. Însă ţinta finală nu trebuie să fie media mare, ci pregătirea pentru un loc de muncă în care să excelezi. Şi nu poţi excela dacă nu îţi iubeşti meseria şi nu eşti dedicat în totalitate responsabilităţilor tale. Primul pas este alegerea facultăţii… Ce urmează însă este o ocupaţie pe care o vei avea toată viaţa. De aceea trebuie să alegeţi cu grijă şi să fiţi sinceri cu voi înşivă.

După doi ani

ImagineDeşi am terminat sesiunea încă de pe 6 iunie, abia luni am predat dosarul de practică şi am aflat cu această ocazie şi ultima notă din anul II. Nu îmi place să fac bilanţuri întrucât e puţin deprimant să analizezi toate lucrurile la care ai renunţat şi toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a-ţi atinge un anumit obiectiv, dar câteodată ai nevoie de o astfel de sinteză pentru a-ţi clarifica priorităţile.

Din fericire, sacrificiile pe care le-am făcut pentru a ajunge în vârf nu au fost nici pe departe atât de multe ca realizările. Cărţile pe care le-am citit, proiectele pe care le-am făcut, nopţile pline de griji dinaintea prezentărilor sau examenelor, zecile de ore petrecute în bibliotecă, cursurile de 300-400 de pagini, bibliografiile, oboseala după zilele în care mă împărţeam între facultate şi instituţia în care am facut practică… Toate acestea m-au ajutat enorm, contribuind la dezvoltarea mea ca om şi ca specialist în relaţii publice.

Am parcurs mai mult de jumătate de drum şi pot spune cu mândrie că nu am niciun regret. Nu aş fi fost atât de încântată de nicio altă facultate, nu aş fi putut să învăţ atât de multe despre un domeniu care mi se potriveşte atât de bine în niciun alt loc.

Nu ştiu spre ce tărâmuri mă va purta viitorul, nu ştiu cât de mult mă va ajuta în cariera mea tot ce am învăţat până acum. Însă ce ştiu cu siguranţă este că am făcut ce este mai bine pentru mine. Mulţi vă vor spune că nu pasiunea este cea care contează atunci când alegi o facultate, ci siguranţa de a avea un loc de muncă. Este acel domeniu căutat, sunt mulţi angajatori interesaţi de absolvenţii respectivei specializări? Nu contest logica acestor argumente, dar contest faptul că viitorii studenţi îşi neglijează aptitudinile şi interesele personale alegând facultăţi care nu li se potrivesc, dar sunt extrem de căutate (conform mass-media).

Şi care va fi deznodământul? Ba vor renunţa după un an sau doi, plini de frustrare şi de deziluzie, ba vor termina totuşi facultatea şi nu vor găsi un loc de muncă în acel domeniu, aşa cum au sperat la început, ba vor termina facultatea şi vor avea un loc de muncă, dar vor blestema fiecare clipă petrecută la serviciu. Sunt acestea nişte scenarii plăcute? Nu, cu siguranţă. Acesta este motivul pentru care voi încuraja tot timpul oamenii să aleagă ceea ce le place, nu ceea ce le dictează părinţii, profesorii, prietenii sau societatea, în general. Viaţa e prea scurtă pentru ca să o petrecem regretând chiar şi un singur moment din ea. 🙂

P.S. Vă recomand trei seriale pe care le-am descoperit recent şi pe care le urmăresc aproape continuu: Dexter – absolut genial, o să-i dedic un articol complet mai târziu, după ce o să ajung cu el la zi; Scandal – pentru un pasionat de comunicare şi relaţii publice ca mine este un adevărat izvor de inspiraţie şi Suburgatory – o modalitate relaxantă şi amuzantă de a-ţi petrece timpul liber. Vizionare plăcută!