Fetița pe care au lăsat-o în urmă

Da, îi răspunse privindu-l în ochi. Este ca un vis. Să visăm în continuare. Cu puțin curaj, putem rămâne visători.

Roxanne Veletzos

Natalia nu împlinise nici măcar patru ani când războiul a despărțit-o cu brutalitate de cei care îi dăduseră viață. Temându-se că ascunzătoarea le va fi descoperită, iar fetița urma să fie arestată și ucisă împreună cu ei, Zora și Iosef au fost nevoiți să ia cea mai dureroasă decizie din întreaga lor existență: abandonarea propriului copil într-o scară de bloc, în timpul operațiunilor de arestare a evreilor români din Bucureștiul anului 1941. Cei doi sperau că Natalia va fi găsită de către unul dintre locatari și adăpostită pentru câteva nopți, până vor reuși ei să se întoarcă în siguranță. Nimeni nu știa atunci cât va dura cel de-al Doilea Război Mondial și nici amploarea ororilor la care vor fi martori zeci de milioane de oameni nevinovați… Părinții Nataliei încă își imaginau că există o salvare din acel infern…

Fetița lăsată în urmă a fost, într-adevăr, găsită de cineva și dusă la un orfelinat. Povestea ei înduioșează inimile unui cuplu înstărit, doi oameni tineri și sufletiști care își doreau cu ardoare un copil, fără să fi reușit până în acel moment. Despina și Anton o primesc pe Natalia în viața lor cu speranță și iubire, oferindu-i toată atenția de care un copil are nevoie pentru a fi fericit. Cu timpul, fetița se obișnuiește cu noua ei familie, iar amintirile legate de părinții biologici se estompează pe rând… Ea învață să cânte la pian, merge la o școală catolică, deprinde obiceiurile elegante și stilul de viață fastuos al aristocrației românești din acea perioadă…

Însă fericirea lor nu durează pentru mult timp. Odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și intrarea României sub ocupația sovietică, familia Nataliei este nevoită să-și închidă afacerea și să-și cedeze averea și proprietățile reprezentanților noului regim. Cenușiul acelor ani este redat cu emoție de către autoarea de origine română: vocea Nataliei este, de fapt, vocea propriei mame, supraviețuitoare atât a Pogromului de la București, cât și a opresiunii comuniste. Ajunsă la maturitate, Natalia se îndrăgostește de Victor, un fost prieten de familie și, în același timp, un funcționar de rang înalt al regimului. Șansele celor doi de a fi împreună sunt inexistente, dar Victor vrea să o ajute pe femeia curajoasă și puternică de care s-a îndrăgostit să-și găsească fericirea într-o lume liberă… Va reuși el să o convingă să plece și să-și lase părinții adoptivi în urmă, așa cum au făcut și cei care i-au dat viață pentru a o salva? Își va găsi vreodată familia biologică? Va mai putea visa după ce spiritul i-a fost subjugat în repetate rânduri?

Vă invit să descoperiți răspunsul la aceste întrebări în cartea Roxannei Veletzos, apărută în anul 2019 la Editura Litera, în colecția Blue Moon.

1 Decembrie

540059_10151148829022661_1531399772_nDupă cum bine a punctat o colegă la un seminar, de când suntem studenţi la Comunicare şi Relaţii Publice, am început să privim altfel diferitele campanii de comunicare, fie că sunt de modificare a comportamentului, de informare publică, de educare a publicului sau pur şi simplu de fidelizare a publicului deja existent. Nu pot spune că înainte eram mai puţin interesată de felul în care organizaţiile îşi promovează produsele, dar aveam o altă viziune: cea a posibilului consumator. Acum încerc să privesc o campanie din interior şi să mă gândesc care sunt motivele pentru care cei care au conceput-o au ales o anumită cale şi nu alta, dacă acea campanie are efectele scontate sau nu, dacă publicul ei ţintă percepe sau nu mesajul.

În general, nu sunt un fan al reclamelor româneşti. Românii preferă clişeele şi asta li se oferă. Reclamele noastre sunt scurte (în general de 30 de secunde), îşi transmit rapid mesajul şi încearcă să fie amuzante. Unele reuşesc, altele nu. Din fericire, nu acesta e singurul gen de reclame din România. Avem şi reclame inteligente, care îţi prezintă o poveste, provocându-te pe tine să le descifrezi mesajul sau să te prinzi despre ce organizaţie e vorba. Sunt reclame care nici nu au nevoie de cuvinte, pentru că imaginile îţi transmit tot ce trebuie să ştii despre beneficiile acelui produs (un exemplu ar fi reclama din octombrie de la Volksbank).

Mai sunt şi reclame care vorbesc despre români. Exact aşa cum sunt ei, un popor cald şi plin de viaţă, un popor care a luptat mereu pentru libertatea şi fericirea sa. Un popor care niciodată n-a încetat să spere. Un popor care s-a bucurat mereu să fie împreună cu ceilalţi. Un popor minunat, din care sunt mândră că fac parte.

Acestui popor îi urez „La mulţi ani!” cu ocazia Zilei Naţionale a României. Cred că ultima reclamă a celor de la Vodafone reprezintă una dintre cele mai frumoase dedicaţii făcute poporului român, un popor care merită să fie elogiat nu doar de ziua lui sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Nu cred că voi deveni vreodată client Vodafone (sunt fidelă de 8 ani celor de la Orange şi prefer să rămân aşa), dar le voi acorda o bilă albă pentru această campanie:

O altă bilă albă pentru cei de la Orange, care au de câţiva ani cele mai bune reclame de Crăciun, din punctul meu de vedere. Şi cele mai bune melodii. 🙂