Invizibilii. Puterea muncii anonime într-o eră a autopromovării necruțătoare

Mult prea des asociem puterea, precum și responsabilitatea aferentă, cu vizibilitatea. Însă, așa cum ne arată Invizibilii, puterea nevăzută și, probabil, forma ei cea mai pură, responsabilitatea, sunt cele care ne animă, ne stimulează și ne împlinesc.

David Zweig

Trăim timpuri în care succesul este asociat cu celebritatea, iar satisfacția profesională pare să fie asigurată în special de oportunitatea unor câștiguri financiare importante și mai puțin de pasiunea individului pentru activitatea sa. Oamenii aleargă după iluzii poleite în aprecieri pe rețelele sociale, în salarii cu multe zerouri, în fotografii din vacanțe perfecte, în diverse reușite personale și profesionale, pe care nu omit niciodată să le anunțe public. Discreția pare să nu mai fie o calitate în această eră a autopromovării, după cum o numește David Zweig, fiind percepută mai degrabă ca o asumare tacită a neîmplinirii sau a insatisfacțiilor și nu ca o încercare elegantă de a păstra tăcerea în legătură cu realizările tale, justificată prin alegerea de a nu ieși în evidență.

Invizibilii sunt acei oameni care muncesc fără să aștepte laude publice, fără să viseze la glorii temporare, fără să vorbească, de cele mai multe ori, despre complexitatea activității lor. Sunt „specialiști de înaltă clasă”, oameni pasionați și extrem de competenți, care preferă însă liniștea unei vieți în culise, departe de luminile reflectoarelor. Chiar dacă îi vom întâlni, n-o vom ști niciodată, deoarece valoarea muncii lor stă tocmai în caracterul ei anonim: performanța este atinsă doar prin perfecțiune, prin capacitatea (supraumană) de a nu greși sub nicio formă, de a nu ajunge, de fapt, vreodată în atenția publicului.

Autorul ne prezintă poveștile fascinante ale unor Invizibili de succes, oameni care și-au transformat pasiunile în slujbe extrem de bine plătite, însă, în același timp, necunoscute de către cei din exterior. Este vorba despre creatori de parfumuri de lux, despre interpreți de la Națiunile Unite, despre directori de imagine, despre cei care verifică informațiile înainte să fie publicate în celebrele ziare americane sau despre tehnicieni de instrumente muzicale. Acești oameni au competențe și parcursuri profesionale diferite, dar toți împărtășesc câteva trăsături-cheie: atenția pentru detalii, responsabilitatea, implicarea totală în activitatea lor, modestia și capacitatea de a-și extrage satisfacția din îndeplinirea excepțională a sarcinilor și nu din recunoașterea publică. Invizibilii sunt un grup de profesioniști de la care toți avem câte ceva de învățat, arătându-ne un mod diferit de a percepe succesul într-o lume vrăjită de titluri importante, cariere strălucitoare și elogii zgomotoase.

Codul culturii. Secretele grupurilor de mare succes

Dă o idee bună unei echipe mediocre, și vor găsi oamenii ăia o metodă s-o facă praf. Dă o idee mediocră unei echipe bune, și vor găsi o cale ca s-o facă mai bună.

Ed Catmull (co-fondator Pixar)

Oamenii sunt motorul organizațiilor, iar interacțiunile dintre ei pot transforma oricând o echipă banală într-una de succes. Aceasta este una dintre cele mai importante lecții de leadership pe care ni le dă Daniel Coyle, arătându-ne cum funcționează codul culturii organizaționale. Oamenii care lucrează în același loc ar trebui să privească în aceeași direcție și să se ghideze după niște principii și valori comune. Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, putem spune că vorbim despre o organizație cu performanțe modeste, dar ce ar trebui să facem să construim ceva mai durabil și mai complex? Cum un putem forma un grup capabil să inoveze și să atingă cele mai înalte culmi ale succesului?

Daniel Coyle ne prezintă poveștile unor lideri care au revoluționat lumea afacerilor, reușind să-și transforme angajații în cea mai bună versiune a lor. Sunt lideri care știu să transmită siguranță și să creeze emoții reale, inspirându-i pe ceilalți membri ai echipei să își depășească de fiecare dată limitele, fără să le fie teamă că vor greși sau vor fi criticați. Indiferent că vorbim despre antrenori de baschet, despre miliardari excentrici sau despre comandanți ai Marinei Militare, liderii de succes se vor diferenția de ceilalți prin dezvoltarea a trei competențe specifice: declanșarea sentimentului de apartenență la grup, stimularea cooperării prin asumarea vulnerabilităților și stabilirea scopului, adică a poveștii care îi va călăuzi în toate acțiunile lor viitoare.

De ce sunt importante poveștile? Pentru că le amintesc oamenilor ce anume îi motivează și care este țelul lor comun. Pentru că generează coeziune, încredere și entuziasm. Pentru că au capacitatea de a crea inteligență colectivă, de a modela comportamente, de a îmbunătăți abilități personale. Prin intermediul poveștilor, putem construi o cultură organizațională solidă, adică un mediu deschis inovării și colaborării permanente, care să genereze asumarea unor țeluri înalte și, cel mai important lucru, găsirea bucuriei și satisfacției personale la fiecare obstacol depășit cu scopul de a le atinge.

Poveștile nu sunt doar povești; ele sunt cele mai bune invenții create vreodată pentru asigurarea modelelor mentale care potențează comportamentul.

Daniel Coyle

Paradoxul prosperității

În cele din urmă, instituțiile sunt despre cultură – cum rezolvă probleme și cum progresează oamenii dintr-o regiune. În esență, instituțiile reprezintă valorile oamenilor.

Clayton M. Christensen

Cuvântul „inovație” pare să fie încărcat cu o responsabilitate care apasă uneori prea greu pe umerii popoarelor cu posibilități financiare limitate. Cum ai putea inova într-o țară fără acces la apă sau la servicii de sănătate decente? Cum ai putea să gândești antreprenorial când oamenii cărora li te adresezi nu reușesc nici măcar să-și asigure necesarul zilnic de hrană? Tocmai aici se află paradoxul prosperității: o dezvoltare economică durabilă nu se va baza niciodată pe încercările izolate ale statelor bogate de a salva mici comunități aflate la limita subzistenței. Pentru a crea prosperitate, trebuie să inovezi, să găsești o piață de nonconsumatori – oameni care nu își permit produsul sau serviciul tău în momentul de față – și să transformi acest segment de populație în publicul tău, imaginându-ți o soluție accesibilă pentru aceștia și profitabilă pentru tine ca investitor.

Pare imposibil? Autorii ne prezintă mai multe cazuri de antreprenori care au schimbat traiectoria economică a unei țări sau au ameliorat condițiile de viață ale câtorva dintre cele mai sărace popoare ale lumii. Cum au reușit acest lucru? Prin intermediul inovațiilor creatoare de piață. Cunoscute pentru capacitatea lor de a crea piețe noi, de a regândi structura unei societăți și de a-i redefini nevoile, inovațiile creatoare de piață reușesc un lucru chiar și mai important pentru o economie: creează noi locuri de muncă. Când Mo Ibrahim a înființat la sfârșitul anilor ’90 o companie de telecomunicații în Africa Subsahariană (unde cei mai mulți oameni nu știau nici măcar să folosească un telefon mobil), el nu a avut în vedere satisfacerea unei nevoi temporare, ci construirea unei economii rezistente în timp. Ibrahim a găsit soluții acolo unde ceilalți vedeau doar obstacole și a transformat fiecare neajuns într-o oportunitate. Compania lui Ibrahim le-a oferit africanilor acces nu doar la comunicarea la distanță, ci și la o viață mai bună, cu locuri de muncă sigure, servicii de sănătate rezonabile, investiții în educație și în infrastructură.

Cartea ne prezintă și alte povești de succes ale unor oameni care au reușit nu doar să dezvolte afaceri prospere, ci și să realizeze o schimbare culturală la nivelul întregii societăți, aducându-și țara pe drumul spre modernitate și progres. Este cazul lui Henry Ford, cel care a vrut să producă pentru prima dată o mașină accesibilă oricărui american, al fondatorilor companiilor Sony și Toyota – doar două dintre marile succese japoneze sau al lui Lee Kun-hee, președintele Samsung, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de dispozitive electronice. Acești oameni au creat și susținut prosperitatea atunci când nimeni altcineva nu credea în ideile și în visurile lor. Au riscat tot și în final au câștigat, arătându-ne că inovațiile, creativitatea și investițiile inteligente pot transforma oricând o țară săracă într-o națiune puternică și prosperă.

Cartea „Paradoxul prosperității: cum pot inovațiile să scoată popoarele din sărăcie” a apărut în 2020, la Editura Publica.

Sinceritate radicală. Cum să fii un șef dat naibii fără să-ți pierzi umanitatea

sinceritate-radicala-cum-sa-fii-un-sef-dat-naibii-fara-sa-ti-pierzi-umanitatea_1_fullsizeUn lider adevărat are umilința de a asculta, încrederea de a provoca sau confrunta și înțelepciunea de a ști când să se oprească și să treacă la acțiune.

Kim Scott

La serviciu, la fel ca în viața personală, orice relație sau interacțiune ar trebui să se bazeze pe două aspecte fundamentale: sinceritate și atenție față de nevoile celorlalți. Acea umanitate pe care Kim Scott o anunță încă din titlu nu este reflectată doar în relațiile dintre angajați, ci în întreaga cultură organizațională. Responsabilitatea creării și, mai ales, păstrării unor legături productive și sănătoase între membrii unei echipe îi revine șefului sau managerului. Mulți oameni sunt extraordinari în ceea ce fac, dar nu reușesc să inspire și să conducă grupuri eterogene. În ciuda performanțelor individuale, membrii unei structuri nu vor putea de fiecare dată să coopereze și să obțină rezultate extraordinare la nivel de echipă dacă nu sunt ghidați în acea direcție. Ce ar trebui să facă liderul pentru a construi un mediu propice dezvoltării și colaborării eficiente între toți angajații?

Să aplice modelul sincerității radicale. Formula propusă de Kim Scott reprezintă o nouă filosofie a managementului, după cum ea însăși o numește, care le permite șefilor să construiască echipe unite, competitive și dispuse să comunice eficient de fiecare dată când ceva nu funcționează cum trebuie. Autoarea susține că rolul managerului nu este doar acela de a delega sarcini, ci de a ghida angajații să devină cea mai bună versiune a lor și să dezvolte relații sănătoase la locul de muncă, bazate pe încredere și respect reciproc.

Pe scurt, sinceritatea radicală cuprinde două dimensiuni:

  • să-ți pese la nivel personal, adică să încerci să-i cunoști pe cei cu care lucrezi și dincolo de munca pe care ei o fac zi de zi, să le înțelegi aspirațiile, principiile, nevoile și să-i ajuți să evolueze din punct de vedere profesional în concordanță cu acestea;
  • să confrunți fără ocolișuri, adică să fii sincer și atunci când angajații greșesc, și când au rezultate excepționale (regula este să critici în particular și să lauzi în public).

Kim Scott ne prezintă strategii de management pe care le-a întâlnit sau implementat la câteva dintre marile companii din Silicon Valley, unde a lucrat ca manager sau consilier pe probleme de leadership pentru directorii executivi: Google, Apple și Twitter. Chiar dacă vorbim de organizații cu zeci de mii de angajați, unde este imposibil ca un șef să poată construi o relație cu fiecare dintre aceștia, stilul de management al celui care conduce întreaga companie se va propaga prin intermediul subalternilor direcți, promovând sau distrugând o cultură organizațională pozitivă.

O altă idee valoroasă pe care am desprins-o din această carte este aceea că angajații unei companii se împart, de obicei, în două categorii: staruri rock – adică acei membri muncitori și dedicați, care aduc stabilitatea în cadrul unei echipe, fără să-și dorească însă în acel moment al carierei o promovare sau noi responsabilități și superstaruri – oameni ambițioși, curajoși, în căutare de noi provocări, pentru care orice oportunitate reprezintă o cale de a excela. De reținut că aceeași persoană nu poate fi star rock sau superstar pe tot parcursul traseului său profesional: relațiile de familie și stările emoționale îi vor influența, la un moment dat, percepția despre rolul pe care și-l dorește la locul de muncă. Aici intervine din nou geniul șefului, care trebuie să-și dea seama când un subordonat ar vrea să avanseze și când este mulțumit cu ceea ce face în prezent, iar o promovare i-ar întrerupe seria de rezultate pozitive și poate chiar l-ar determina să demisioneze.

Cartea lui Kim Scott nu este dedicată doar managerilor, cu toate că ar fi ideal ca cei mai mulți dintre ei să o citească și să implementeze în echipele lor măcar o parte dintre tehnicile prezentate pentru ca fiecare organizație să creeze astfel un mediu de muncă agreabil și performant. „Sinceritate radicală” este dedicată și celor care muncesc în companii, mai mici sau mai mari, și își doresc să-și îmbunătățească relațiile cu ceilalți colegi sau cu șefii lor pentru a avea rezultate extraordinare și a se dezvolta armonios atât la nivel profesional, cât și personal. Această carte este dedicată celor care vor să construiască și să învețe să-și gestioneze propria viață în căutarea fericirii, succesului și, mai ales, a liniștii interioare.

O să râzi, totul e chimie!

IMG_3128… frumusețea științei nu stă în găsirea adevărului, ci în căutarea lui.

Dr. Mai Thi Nguyen-Kim

Dr. Mai Thi Nguyen-Kim a făcut ceea ce puțini oameni de știință ar îndrăzni: a coborât știința de pe piedestalul ideilor abstracte și al termenilor incomprehensibili pentru un profan și a adus-o în atenția publicului larg, explicând-o prin intermediul fenomenelor și obiectelor care ne înconjoară. Autoarea este o tânără și talentată chimistă, care ne propune, prin intermediul acestei cărți, o abordare revoluționară și distractivă asupra modului în care înțelegem chimia. Mai ne invită să o însoțim pe parcursul unei zile obișnuite și să descoperim împreună cum tot ceea ce mâncăm, atingem sau respirăm este chimie.

Știați că teflonul tigăilor în care ne pregătim dimineața micul dejun conține fluor, la fel ca pasta noastră de dinți? Diferența stă doar în partenerul de reacție chimică: în cazul teflonului, este vorba despre carbon, iar în cel al pastei de dinți, este sodiul, care se găsește și în sarea de bucătărie (însă nu în stare pură, sodiul fiind un metal destul de agresiv). Chimia se află și în ceașca noastră de cafea. Moleculele de cofeină ne blochează receptorii de adenozină (o moleculă din corpul nostru care ne anunță că suntem obosiți și trebuie să ne odihnim), iar creierul ne transmite semnalul că avem suficientă energie pentru a ne continua ziua. O structură moleculară asemănătoare, dar cu un impact mult mai redus asupra adenozinei, se află în boabele de cacao, care conțin teobromină. Această moleculă s-ar putea transforma într-un energizant doar dacă am consuma ciocolată în cantități foarte mari (ceea ce nu ar fi deloc sănătos sau dezirabil pentru organismul nostru).

În continuare, Mai ne prezintă tipurile de chimie (organică, anorganică sau fizică), oprindu-se asupra celei care stă la baza telefoanelor inteligente sau altor dispozitive tehnice: chimia anorganică. Ne explică din ce este alcătuit telefonul nostru mobil, cum funcționează bateria acestuia, ce anume conține faimoasa sticlă Gorilla Glass (din care sunt fabricate ecranele) și cum am putea prelungi durata de viață a acumulatorului. Nu în ultimul rând, ajungem la mâncare și învățăm cum să gătim inteligent și sănătos. Autoarea demontează și câteva mituri despre apă (minerală, plată sau cu oxigen) și ne prezintă cum acționează alcoolul asupra creierului uman.

Evident, și emoțiile noastre sunt rezultatul chimiei. Când ne îndrăgostim, crește nivelul cortizolului în organismul nostru (Mai îl numește hormonul iubirii), iar atunci când punem bazele unei relații de durată, intervine oxitocina. Această moleculă este cu totul deosebită în legăturile interumane, facilitând atât relația care se creează între mamă și copil, cât și între doi îndrăgostiți, fiind secretată în momentul sărutului. Din punctul meu de vedere, ca cercetător în științele sociale și profan în tot ceea ce ține de științele naturale, cartea dr. Mai Thi Nguyen-Kim a reprezentat o revelație, arătându-mi că atunci când specialiștii sunt pasionați și vizionari, orice ramură a științei poate fi popularizată.

Îngerii mai buni ai naturii noastre

IMG_3023Lectura este o tehnologie de schimbare a perspectivei. Când gândurile altuia sunt prezente în mintea ta, observi lumea din perspectiva acelei persoane. Pe lângă faptul că primești imagini vizuale și sunete pe care nu le poți trăi în mod direct, ai păși înlăuntrul minții acelei persoane și împărtășești temporar atitudinile și reacțiile sale.

Steven Pinker

Pornind de la prejudecățile celor care etichetează vremurile actuale ca fiind caracterizate prin violență și impulsivitate, Steven Pinker ține o pledoarie de peste 800 de pagini despre comportamentul ființelor umane în diverse epoci, menită să evidențieze pacifismul și raționalitatea din prezent. Oamenii nu au fost tot timpul dezgustați de crime, torturi, denigrarea femeilor, războaie, discriminare etc. Au existat perioade în istorie (unele nu atât de îndepărtate) în care egalitatea, respectul față de viață, diplomația sau libertatea erau doar niște concepte romantice sau chiar fanteziste. Suntem privilegiați că trăim într-o lume pașnică și liberă, că putem călători, studia sau munci aproape oriunde, că avem acces la informație și la multiculturalism. Cum am ajuns însă aici?

Pinker ne prezintă evoluția umanității de la societățile de vânători (prezente în urmă cu aproximativ 75.000 de ani în Africa) până la cele stratificate din prezent. Tranziția ființelor umane spre modernitate a cunoscut mai multe etape: prima este numită de autor Procesul Pacificator, începând cu aproximativ cinci milenii în urmă, când s-au format primele civilizații agricole, până la sfârșitul Evului Mediu; a doua, Procesul Civilizator, a durat până în secolul XX și s-a caracterizat printr-un declin semnificativ al omuciderilor, fiind perioada în care mișcări intelectuale precum Iluminismul au schimbat concepția oamenilor despre violență, sclavie, tortură sau masacre superstițioase și au trezit empatia și respectul față de viață prin intermediul lecturilor și al schimbului de idei; o altă etapă majoră este cea numită Pacea Durabilă, care a avut loc după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, urmată, după 1989 și încheierea Războiului Rece, de o Pace Recentă.

Ce anume a declanșat însă apariția fiecărei etape? Au devenit oamenii mai buni? Sau mai inteligenți? Cum au reușit să-și reprime agresivitatea, dominația și sadismul care i-au caracterizat zeci de milenii? S-a schimbat ceva în creierul nostru sau în ADN? Ori este vorba de un extraordinar simț practic care ne îndeamnă să fim cooperanți pentru a ne maxima șansele de reușită în viață și pentru a trăi mai mult? Steven Pinker explorează toate luminile și umbrele naturii umane, dezvăluindu-ne atât îngerii mai buni (empatia, autocontrolul, rațiunea și simțul moral), cât și demonii lăuntrici, adică motivațiile interne care ne împing spre violență și răzbunare. Nu în ultimul rând, autorul ne prezintă influența istoriei asupra psihologiei, evidențiind acele forțe exogene care au favorizat pacifismul ultimelor decenii: democrațiile, comerțul amiabil, cosmopolitismul, educația, precum și feminizarea – valorizarea femeii în societate ca membru al ei cu drepturi depline și agent al schimbării în ceea ce privește percepția asupra violenței.

Recomand această carte tuturor celor care își doresc să înțeleagă cum s-a transformat lumea într-un loc mai pașnic și mai sigur și ce ar trebui să facem pentru a menține pacea și pentru generațiile viitoare. Da, violența s-a diminuat semnificativ, dar în interiorul fiecărei ființe umane există în continuare demoni… Cunoscându-i, putem lupta mai bine împotriva lor și ne putem apăra de impulsivitate și emoții negative. Putem fi mai buni.