October Baby (2012)

– I just want to know what your
intentions are about my daughter.
– I love her.
– You need to call her.

October Baby este un film despre iertare, încredere, speranţă şi dragoste. Este unul dintre acele filme care îţi oferă şansa de a-ţi reevalua, în timp ce-l vizionezi, viaţa, sentimentele, alegerile. E suficientă o singură decizie pentru a schimba întru totul cursul existenţei tale. Şi de cele mai multe ori acea decizie are o anumită influenţă şi asupra celor din jurul tău. Câteodată acea influenţă este copleşitoare. Atât de copleşitoare încât îi poate redefini celui influenţat personalitatea şi stilul de viaţă.

Protagonista filmului este Hannah, o tânără de 19 ani a cărei viaţă ia o nouă turnură în momentul în care află că este adoptată, mama ei biologică părăsind-o în urma unui avort eşuat. Simţindu-se trădată de părinţii săi întrucât nu i-au spus adevărul despre naşterea ei, Hannah decide să plece în căutarea celei care o abandonase. Temându-se că părinţii ei nu ar fi de acord să îşi caute mama, Hannah pretinde că pleacă într-o călătorie pusă la cale de prietenul ei din copilărie, Jason, cu ocazia vacanţei de primăvară. Odată ajunsă în oraşul în care s-a născut, Hannah începe să găsească răspunsurile pe care le căuta, însă unele dintre ele se dovedesc a fi mai greu de suportat decât îşi închipuise…

Unul dintre motivele pentru care acest film m-a impresionat atât de tare este acela că mi-a oferit o importantă lecţie de viaţă. Motto-ul filmului este: „Fiecare viaţă este frumoasă”. Dincolo de ceea suntem, dincolo de oamenii pe care-i iubim, dincolo de oamenii care ne iubesc se află viaţa. Viaţa e minunată tocmai pentru că reuşeşte să cuprindă într-o singură suflare tot ceea ce am trăit şi toate lucrurile pentru care dorim să trăim în continuare. Respirăm şi ştim că o facem pentru că avem un ţel, pentru că avem pe cineva care ne aşteaptă de fiecare dată atunci când simţim că toate uşile ni s-au închis sau pentru că ştim că noi suntem acel cineva pentru o persoană anume.

Va învăţa şi Hannah această lecţie? Nu puteţi afla decât urmărind acest film minunat care mi-a reamintit, cu o zi înaintea deschiderii unui nou an universitar, că oricât de greu va fi acum, totul merită pentru acea persoană care mă aşteaptă aşa cum o aştept şi eu. Câtă vreme trăim, nimic nu este imposibil…

Trailer:

Prima melodie din film şi una dintre cele mai bune (cu toate că întreaga coloană sonoră este extraordinară):

Dark Shadows (2012)

Combinaţia între actorul Johnny Deep şi regizorul Tim Burton este pe cât de neconvenţională, pe atât de productivă. Tim Burton are darul de a construi un univers fantastic, dar cu rădăcini puternice în cotidian, în care ajungi să te regăseşti în mod involuntar, chiar dacă eşti conştient pe întreaga durată a călătoriei că realitatea este un pic mai rea decât ceea ce trăieşti în acele momente. Visezi, dar în acelaşi timp eşti treaz. Îţi explorezi inconştientul, dar în acelaşi timp te agăţi de ceea ce-ţi este familiar, cunoscut.

Tim Burton te provoacă la mai mult, dar are nevoie în acelaşi timp de latura ta obiectivă, calculată. El creează lumi magice, pe care le umple însă cu sentimente reale, cu oameni, cu poveşti.

Când am văzut „Alice in Wonderland”, în urmă cu doi ani, nu reuşeam să mă desprind de acea lume fascinantă, o lume pe care mi-o aminteam din copilăria mea, dar pe care atunci părea că o descoperisem pentru prima dată. „Dark Shadows” mi-a readus acea lume de vis, sub o altă formă, mai întunecată, însă învăluită de acelaşi mister. Filmul începe cu destăinuirea lui Barnabas Collins (Johnny Deep), un tânăr bogat şi puternic, a cărui viaţă a fost schimbată pentru totdeauna in momentul în care a respins-o pe vrăjitoarea Angelique. Aceasta i-a omorât părinţii şi iubita, condamnându-l la o existenţă în singurătate şi durere. Şi pentru a fi sigură că Barnabas îşi va petrece eternitatea suferind, Angelique l-a transformat într-un vampir şi l-a îngropat în pământ. În 1972, nişte muncitori descoperă sicriul lui Barnabas şi îl deschid, redându-i acestuia libertatea. Dornic de răzbunare, Barnabas se întoarce în vechiul său castel unde găseşte o familie cu probleme, atât financiare, cât şi de comunicare, o guvernantă care seamănă extrem de bine cu iubita lui ucisă şi un doctor psihiatru dependent de alcool. De asemenea, Barnabas află cu tristeţe că urmaşii săi nu mai sunt stăpânii oraşului, aşa cum erau părinţii săi cu două secole în urmă. Cea care le ruinase afacerea este Angelique Bouchard (Eva Green), vrăjitoarea care îi distrusese familia, dragostea şi viaţa în numele unei iubiri bolnăvicioase. Barnabas este hotărât să reabiliteze numele şi afacerea familiei sale, însă Angelique nu este un adversar uşor de învins… Dacă va reuşi sau nu, veţi putea afla numai vizionând această producţie genială a lui Tim Burton.

Două avertizări: 1. Nu este un film de groază chiar dacă personajul principal este un vampir. Însă nu vă aşteptaţi nici la ceva siropos pentru că nu e cazul.
2. Nu este un basm. După cum am mai spus, Tim Burton se pricepe să combine verosimilitatea cu fantezia, iar acest lucru îl va demonstra până la sfârşit. Nu se poate spune că binele va învinge răul, din moment ce întunericul pune stăpânire pe lumină…

Şi citatul meu preferat din film:

We can never be together, Barnabas: I belong in the light and you belong in the shadows, I’ll age and die while you live on.

Trailer: