Lady L.

Tot ce vreau să zic este că, dacă oamenii ar fi cedat întotdeauna la ce e mai omenesc în ei, de multă vreme nu ar mai fi fost oameni.

Romain Gary

Romain Gary ne invită să pășim dincolo de aparențele strălucitoare și de fastul aristocrației victoriene, în lumea interioară a respectabilei Lady L., considerată un model de urmat pentru doamnele din înalta societate britanică de la începutul secolului XX. Ajunsă la frumoasă vârstă de 80 de ani, Lady L. pare să aibă tot ce și-ar putea dori: o familie împlinită, influență în cele mai importante cercuri decizionale din Anglia acelor timpuri, o avere impresionantă, obiecte de artă prețioase… Cine ar crede că în spatele acestei imagini somptuoase se pot ascunde secrete incredibile, povești nespuse despre dragoste și crime, amintiri îngropate sub straturi de minciuni și de trădări continue?

Confruntată cu perspectiva demolării pavilionului de vară, refugiul și sanctuarul ei intim, Lady L. decide să se destăinuie, pentru prima dată, în legătură cu propriul trecut. Confidentul ei este Sir Percy, Poetul-Laureat al Curții regale, cel care o iubește în secret de peste 40 de ani, „cu obstinația sălbatică a firilor cu adevărat distinse”. Vrăjit de noblețea și de distincția prietenei sale, Sir Percy nu ar fi bănuit niciodată că dincolo de reputația ei imaculată s-ar putea afla chiar și cea mai vagă umbră a păcatului…

Lady L. începe să-și depene povestea fără să-i aducă nicio cosmetizare, având o ușoară satisfacție că a reușit să-și construiască din cioburile tinereței sale zbuciumate o imagine publică perfectă. Lady L., această doamnă desăvârșită din înalta societate engleză, muză a marilor scriitori și apropiată a familiei regale, și-a început ascensiunea pe scara socială pe… trotuar. Sir Percy află cu stupefacție că „scumpa” lui Diane, cea pe care nu o văzuse niciodată făcând ceva compromițător sau denigrant, a fost, în realitate, Annette Boudin, o tânără nevoită să-și vândă trupul pentru a supraviețui.

Frumusețea ei nu trece însă neobservată, iar Annette ajunge în curând în atenția unuia dintre cei mai influenți interlopi francezi… Acesta îi face cunoștință cu Armand Denis, bărbatul de care se va îndrăgosti nebunește, cu toate că inima lui este promisă unei rivale neînduplecate și imposibil de învins… omenirea. Armand este hotărât să schimbe cursul istoriei și să salveze lumea, chiar dacă, pentru a atinge acest ideal, ar trebui să dărâme convenții sociale și să-i ucidă pe cei aflați la putere. Annette visează să-i fie alături, dar cum ar putea să lupte împotriva ei? Cum să zdruncine măcar puțin concepția idealizată pe care iubitul ei o are despre umanitate? Cum să-i arate că nu fraternitatea, egalitatea și libertatea vor salva omenirea, ci dragostea? Scrisă cu eleganță, ironie fină și umor, această carte ne propune o altă perspectivă asupra măreției idealurilor, arătându-ne și partea lor întunecată, mai puțin romantică, dar apropiată de realitatea unor vremuri în care crimele erau privite cu indulgență dacă scopul era unul înalt sau nobil.

Clar de femeie

Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstnice, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puțin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi…

Romain Gary

Dragostea nu moare niciodată în cărțile scrise de Romain Gary. Indiferent că vorbim despre iubirea de mamă, de patrie sau de cea pentru o femeie, toate vibrează cu o forță care dărâmă șabloane și salvează vieți. În „Clar de femeie”, dragostea se transformă într-un ideal greu de atins în această societate condamnată la superficialitate: cel al cuplului etern… Doi oameni îndrăgostiți nebunește unul de celălalt ajung la despărțire… Nu una decisă de ei, ci impusă de soartă. El pleacă la aeroport, hotărât să fugă din Parisul încărcat de prezența ei… înainte ca ea să devină o absență.

Cumva, nu reușește să se urce în avion, ia un taxi, iar când coboară din mașină, pe rue de Bourgogne, o întâlnește pe ea… O altă ea. Lydia… O femeie cu părul alb, de o frumusețe fără vârstă, probabil trecută de 40 de ani, lângă care visează la un „popas” înainte de neant. Amândoi au sufletele strivite de suferință, de dor, de abis… Lydia tocmai și-a pierdut fetița într-un accident de mașină, iar Michel… pentru el, dragostea este o rană vie, o încercare de a respira când plămânii îi sunt invadați de fum, un mod de a muri rămânând în viață…

Michel este „orfan de o femeie”, un bărbat care a construit o catedrală pentru iubita sa, transformând-o în cel mai prețios obiect de cult. Pierderea ei este sinonimă cu dezrădăcinarea, cu distrugerea emoțională și cu delirul… Oare este posibilă ridicarea unei lumi noi pe ruinele încă fumegânde ale templului iubirii pierdute? Se poate să găsești alinare în brațele nefericirii? Să salvezi ideea de iubire într-un clar de femeie? Romain Gary construiește o lume în care totul este posibil, iar lupta continuă chiar și după moarte. Când iubești, nu există sfârșit… doar un gol imens pe care trebuie să-l umpli cu frânturi de cer…

Vino cu mine, dă o șansă imposibilului. N-ai idee cât de tare s-a săturat imposibilul și câtă nevoie are de noi.

Educație europeană

IMG_2431– O să-i vindecăm. Le vom da să mănânce. Le vom ridica locuințe. Le vom oferi muzică și cărți. Îi vom învăța ce înseamnă să fii bun. Au învățat ura, pot prea bine să învețe bunătatea.

– Nu poți să-i dezveți de ură. E ca dragostea.

Romain Gary

În „Educație europeană”, Romain Gary împletește o poveste emoționantă din durere, iubire și teamă, pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o pădure de lângă Wilno (Vilnius). Acolo, un grup de partizani încearcă să reziste în fața asaltului continuu al trupelor germane și să-și salveze, în același timp, umanitatea. Cel mai nou (și tânăr) membru al grupului este adolescentul Janek, pe care tatăl lui, doctorul Twardowski, l-a ascuns în pădure, după ce și-a pierdut ceilalți doi copii în luptă. Janek descoperă un colț pestriț de univers, format din studenți, ofițeri, frizeri, măcelari și avocați, oameni care n-au putut să privească de pe margine înfrângerea țării lor sau care și-au dorit să demonstreze ceva lumii ori lor înșiși.

Încă necopt, Janek nu înțelege la început de ce unii partizani își riscă viața pentru a se întâlni în taină cu femeia iubită sau de ce alții preferă îmbrățișarea morții în loc să primească ajutorul unui tată care s-a împrietenit cu inamicul pentru a-și salva afacerea. Conceptele precum onoarea, sacrificiul și patriotismul sunt vagi pentru el, până când își găsește, la rândul lui, lumina în noaptea fără sfârșit a războiului. Adolescentul descoperă muzica, una dintre cele mai tandre modalități de exprimare a umanității, visând cum va ajunge și el, atunci când luptele se vor sfârși, să creeze magie din îmbinarea sunetelor.

Janek se maturizează repede, trăiește emoția iubirii alături de Zosia, o copilă care renunțase la trupul ei în schimbul informațiilor primite de la inamici și îl cunoaște pe Dobranski, un tânăr prozator care scrie povești despre rezistența și curajul trupelor ruse în lupta de la Stalingrad. „Educație europeană” este chiar numele cărții pe care o pregătește Dobranski, un volum despre puterea ființei umane de a găsi un refugiu chiar și în cele mai grele vremuri, de a-și vindeca inima de ororile războiului, de a păstra un fir de speranță într-un ocean de ură și disperare…

 

 

Zmeie de hârtie

zmeieDragostea are geniu și are darul de a înghiți tot. În ce te privește, ai crezut că trăiești din memorie, dar ai trăit mai ales din imaginație.

Romain Gary

Imaginația este teritoriul lui Romain Gary. Scriitorul francez își construiește personajele cu o capacitate unică de a-și trăi viețile în vis, de a se desprinde de cotidian și de a-și duce luptele într-un plan al ideilor și al sentimentelor abstracte. Romain Gary scrie despre oameni care și-ar sacrifica întreaga existență pentru un ideal – indiferent că este vorba despre iubirea pentru o femeie care pare dispărută pentru totdeauna sau despre dragostea de țară, această materializare a speranțelor unui popor încercat de ororile celui de-al Doilea Război Mondial.

În „Zmeie de hârtie”, îl întâlnim pe Ludo, un tânăr francez îndrăgostit de o poloneză care provine dintr-o familie aristocratică, într-o perioadă încă liniștită din istoria Franței, înainte să izbucnească războiul și să le fie sfărâmate toate visurile. Lila era, la rândul ei, o visătoare, închipuindu-și că va schimba lumea și că va urca pe culmi ale succesului pe care nimeni nu le-a atins încă. Povestea lor de dragoste este cea a unor copii care învață să zboare împreună, însă nu în același ritm. Dacă Ludo realizează imediat că iubirea lui pentru Lila nu se va sfârși vreodată, tânăra admite că nu știe să iubească… Aspirațiile ei sunt prea înalte pentru ceea ce îi poate oferi viața cu nepotul unui fost factor poștal din Normandia, în prezent confecționar de zmeie… Fără să realizeze, la prospețimea celor optsprezece ani ai ei, că speranțele din hârtie pe care le înalță pe cer unchiul lui Ludo sunt mai prețioase decât orice bogăție sau celebritate temporară.

Cel de-al Doilea Război Mondial îi trezește, însă, din reverie și îi aruncă brusc în lupta pentru supraviețuire. Despărțit de Lila, care rămâne blocată în Polonia invadată, Ludo intră în Rezistență, din dragoste pentru Franța și visând la reîntâlnirea cu femeia iubită. Eroismul celor care au continuat lupta pentru libertate și solidaritate atunci când întreaga Europă se înclina în fața unor puteri clădite pe disprețul față de umanitate este descris cu emoție și luciditate. Să nu uităm că Romain Gary însuși a luptat pentru Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere…

Romanul „Zmeie de hârtie” reprezintă, dincolo de dimensiunea romantică, o frumoasă personificare a patriotismului. Este o declarație de dragoste pentru Franța, pentru moștenirea ei istorică și culturală, pentru arta ei culinară, pentru oamenii care au rezistat în fața ocupanților chiar și atunci când părea că înfrângerea este ineluctabilă și definitivă. Este un elogiu adus speranței și sentimentelor eterne, o mărturisire emoționantă despre puterea iertării și despre vindecarea prin iubire… Pentru că, acolo unde războiul seamănă suferință și moarte, numai conservarea capacității de a iubi și a spera ne poate alimenta dorința de a supraviețui…

Ei bine, totul se întâmplă, spuse el, ceea ce dovedește că visătorii au uneori ultimul cuvânt și că nu toate visurile cad întotdeauna în nas.

Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea

limita

Știi, când îți spun că te iubesc, nu este vorba nici măcar de dragoste, îți vorbesc despre imposibilitatea de a respira altfel.

Romain Gary

La ieșirea din stațiile de metrou din Franța, există pancarte care te anunță că dincolo de acea linie, biletul tău nu mai este valabil. Acest avertisment destinat turiștilor sau călătorilor care circulă ocazional cu metroul l-a inspirat pe Romain Gary să ne împărtășească povestea unui bărbat de cincizeci și nouă de ani (coincidență sau nu, cam aceeași vârstă o avea și el când a scris romanul despre care vă vorbesc astăzi), aflat în fața unui declin financiar, emoțional și fizic, aparent imposibil de gestionat și alimentat de angoase din ce în ce mai profunde.

Călătoria lui Jacques Rainier debutează la Veneția, unde o întâlnire de afaceri neplanificată și nefericită îi tulbură lumea perfectă. Deodată, bărbatul care, în urmă cu câteva ore, se bucura de dragostea necondiționată a unei femei mult mai tinere și conducea o multinațională profitabilă, se trezește înconjurat de ruinele propriei vieți, fără să știe cum își poate salva relația, afacerea și pe el însuși. Pierderea controlului financiar este urmată imediat de una mult mai gravă pentru un om care a obținut întotdeauna ce și-a dorit: Jacques nu-și mai poate domina trupul și, în curând, nici măcar mintea.

Soluția de moment pare să fie imaginația, acest tărâm misterios al fanteziilor și al dorințelor secrete, unde protagonistul se amăgește că-și poate găsi din nou încrederea în sine și în ceilalți. Însă, când îți creezi o lume bazată exclusiv pe himere și minciuni, evitând la nesfârșit confruntarea cu realitatea, este imposibil ca percepția să nu-ți fie alterată de această poveste a falsei eternități. Jacques descoperă că mintea lui, ultima linie de apărare împotriva ireversibilității timpului, este, la rândul ei, afecată de jocul pe care îl imaginează pentru a-și menține vie iluzia controlului absolut…

 

Un anume domn Piekielny

un_anume_domnȘi atunci se abandona în voluptuoasa melodie a tăcerii, trecându-și la nesfârșit arcușul peste lemnul lăcuit al viorii, cântând fără să cânte, dar privind cu adevărat către cerul înstelat.

François-Henri Désérable

Viața ni se scurge tuturor printre degete ca firele de nisip pe care le priveam cu fascinație în copilărie, imaginându-ne un Univers întreg redus la acea scară infinitezimală. Nu prețuim prezentul, trăim prea mult în trecut sau viitor, ne pierdem printre regrete și vise, iar timpul ne pedepsește ignoranța întorcându-ne spatele atunci când, în sfârșit, ne dorim să-l ținem pe loc. Învățăm, în cele din urmă, să ne bucurăm de acel scurt moment de beatitudine, dar provocarea rămâne: cum am putea opri Pământul atunci când suntem fericiți?

„Un anume domn Piekielny” este una dintre acele lecturi fermecătoare prin simplitatea lor, care te îndeamnă să reflectezi la viață și fericire din ipostaza cuiva căruia i-au fost refuzate. Domnul Piekielny este un personaj discret și misterios, un „șoarec trist”, un visător fără speranță, dar cu un respect incomensurabil pentru lucrurile care aduc valoare unei existențe: arta, cultura, inteligența, modestia. Parcă presimțindu-și sfârșitul grăbit de regimul atroce instaurat de naziști, domnul Piekielny îl roagă pe Romain Gary, când erau vecini în Vilnius, să îi amintească numele în prezența oamenilor importanți pe care îi va cunoaște. Este o cerere a unui om resemnat, conștient că nu poate avea așteptări mai mari de la propria existență, în afară de a-și transcende condiția limitată prin intermediul cuiva cu potențial și aspirații reale.

François-Henri Désérable, un scriitor francez contemporan, pleacă pe urmele acestui domn aparte, într-o anchetă personală și literară în același timp, al cărei scop nu este doar acela de a aduce la viață un personaj, ci mai ales istoria nedreaptă din spatele lui, această paranteză în umanitate pe care un sistem bolnav a creat-o, curmând milioane de destine nevinovate. Probabil că, în cele din urmă, singura modalitate de a opri timpul este aceea de a-ți scrijeli povestea pe suprafața lui, sperând că vei trăi veșnic prin cei care vor continua să o spună.

Promisiunea zorilor

promisiunea-zorilor_1_fullsize

… creația literară a devenit pentru mine ceea ce este dintotdeauna, în marile sale momente de adevăr, adică o eschivă în încercarea de a scăpa de ceea ce nu poate fi răbdat, un mod de a-ți da sufletul ca să rămâi în viață.

Romain Gary

Se poate să iubești atât de mult limba și cultura unei alte țări, încât să decizi să scrii în idiomul respectiv, cu toate că nu este cel matern? Romain Gary, scriitor francez de origine lituaniană, s-a îndrăgostit de Franța prin intermediul mamei lui („Ma mère me parlait de la France comme d’autres mères parlent de Blanche-Neige et du Chat Botté”), un model de forță, devotament și „candoare elementară, primară, dar irezistibilă”.

Încrederea necondiționată pe care mama a avut-o în fiul ei a constituit talismanul și catalizatorul acestuia pentru succes. Îndeplinindu-i profețiile, Romain Gary a câștigat de două ori Premiul Goncourt, a fost diplomat al Franței și a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare după ce a luptat în al Doilea Război Mondial. Însă, înainte de orice, Romain Gary a fost un francofil, un visător, un aspirant la perfecțiune care căuta în artă „un mod de a-ți da sufletul ca să rămâi în viață”…

P.S. Citatele sunt din „Promisiunea zorilor”, una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată. Este o autobiografie sensibilă și dramatică, un elogiu adus iubirii absolute, un cântec despre patriotism, speranță și sacrificiu. Câteodată, nu este spectaculos să ajungem la destinație… ci modul în care o facem.