Sfârșitul competenței

TomNicholsInternetul este un depozitar formidabil al cunoașterii, dar și sursa și motorul unei epidemii a dezinformării ce încă se răspândește.

Tom Nichols

Trăim în epoca celerității și a accesului facil la informație, avem iluzia că putem deveni experți, oricând, în orice domeniu de cunoaștere, confundăm respectul față de opiniile celorlalți cu validarea lor ca informații corecte. Modestia, decența și refuzul de a intra în polemici cu oameni care nu vor să le accepte competențele îi îndepărtează pe experți de publicul larg, iar dezinformarea atinge cote alarmante. Adulții de mâine își dezvoltă încă din școală disprețul față de specialiști prin refuzul de a recunoaște autoritatea profesorilor și de a-și dezvolta obiceiul gândirii critice. Mai târziu, obținerea unei diplome universitare, indiferent de reputația mai mult sau mai puțin îndoielnică a facultății care a emis-o, le oferă proaspeților absolvenți certitudinea că sunt la fel de avizați în discutarea unei probleme de importanță națională ca un expert/profesor universitar/erudit.

Adevărul dureros este că nu sunt. Tom Nichols atrage atenția că instituțiile de învățământ superior americane au devenit simple organizații orientate spre client și nu centre de cercetare în vederea dezvoltării unor competențe profunde. Mai mult decât atât, chiar și pentru adevărații profesioniști, care își obțin diplomele în urma unor eforturi îndelungate și susținute, continuându-și evoluția și după terminarea facultății, există riscul de a-și închipui că educația într-un domeniu îi validează ca specialiști în toate celelalte domenii. Greșelile experților sunt aspru taxate de către public, acutizând sentimentul de neîncredere și mărind și mai mult distanța dintre aceștia.

Internetul, în loc să construiască punți între oameni cu interese comune, dar aflați în zone diferite ale lumii, îi îndepărtează și mai mult. Nu ne ascultăm unii pe ceilalți, ne certăm înainte de a încerca măcar să înțelegem punctul de vedere al interlocutorului, ne pierdem răbdarea când nu pricepem ceva, iar pentru a ne proteja stima de sine, ne îndepărtăm definitiv de conceptele incomprehensibile, chiar dacă acestea vizează modul de funcționare a unei societăți sănătoase. Din punct de vedere social și economic, rezultatele nu pot fi decât dezastruoase: vom vota din simpatie pentru un candidat și nu pentru politicile publice pe care acesta le susține, vom elimina competența în favoarea charismei, vom refuza să ne implicăm civic în vreun fel cu toate că alegerile noastre îi vor afecta pe toți ceilalți membri ai comunității (poate mai bine informați și mai dispuși să susțină progresul societății din care fac parte).

Cartea lui Tom Nichols, „Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”, constituie un semnal de alarmă necesar pentru evitarea instaurării unei guvernări bazate pe ignoranță, lipsă de respect și incompetență.

Internetul este cel mai mare mijloc de comunicare anonim din istoria omenirii. Capacitatea de a te certa de la distanță și sentimentul banalizat al egalității pe care îl dă ne erodează tuturor, experți și oameni de rând, respectul și încrederea.

Supraviețuitorii

suprCuvintele i se opresc în inimă, iar el își duce mâinile la tâmple. Ei sunt în viață, repetă el…

Georgia Hunter

Cum am putea vorbi despre supraviețuitorii unui război de o cruzime inimaginabilă? Cum le-am putea descrie teama, teroarea, neputința, durerea de a fi judecați pentru credința lor și nu pentru ceea ce reprezintă ca oameni? Cum le-am putea înțelege puterea de a-și continua viața după ce au privit în ochi moartea în cea mai cruntă materializare a ei?

Georgia Hunter ne spune povestea familiei ei, supraviețuitoare a celui de-al Doilea Război Mondial, pe care o consideră una cu final fericit. Pentru că, în ciuda ororilor cărora le-au fost martori, acești oameni au avut norocul să nu își piardă viața. Au primit o șansă nouă, au putut să o ia de la zero, de cele mai multe ori într-o altă țară sau chiar pe un alt continent căci, dintr-odată, Europa devenise prea nesigură, chiar și după război.

Addy Kurc, bunicul autoarei, era un muzician polonez stabilit în Franța în momentul în care a izbucnit cea de-a doua conflagrație mondială. Avea 25 de ani și provenea dintr-o familie evreiască înstărită care îl susținuse să-și urmeze visul, indiferent de locul unde îl va purta. Franța constituia o etapă importantă în formarea lui, dar destinația finală era America, patria celor mai cunoscuți muzicieni. Războiul i-a frânt, însă, aripile și l-a prins în angrenajul luptei continue pentru supraviețuire.

Bazată pe date istorice reale și pe povești pe care autoarea le-a descoperit în urma discuțiilor cu membrii familiei sale, cartea reprezintă un memento dureros, dar necesar pentru a înțelege mai bine această perioadă neagră din istoria umanității. Veți descoperi evenimente sfâșietoare, imagini cumplite ale disperării, dar și mostre de curaj supraomenesc, alimentat de nevoia de a-i salva pe cei dragi. Pentru că, și în cele mai reci nopți ale sufletului, când ne pierdem și ultima fărâmă de speranță, iar sfârșitul pare inevitabil, singura care încă ne poate salva rămâne iubirea.

Excitat

excitat-istoria-hormonilor-si-modul-in-care-controleaza-aproape-totul_1_fullsizePe măsură ce înaintăm, căpătăm o mai bună înţelegere a tulburărilor chimice care ne fac să fim fiinţe mistuite de dorinţe, capricioase ori flămânde. Cu alte cuvinte: chimia naturii umane.

Randi Hutter Epstein

Încep anul 2020 cu o recenzie a uneia dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în 2019. „Excitat” reprezintă o colecţie de mărturii, experienţe, fenomene medicale explicate pe înţelesul publicului larg, istorii personale şi cazuri celebre. Aflăm cum a început evoluţia endocrinologiei ca ştiinţă, ce sacrificii au fost necesare pentru a identifica acele glande care ne influenţează creşterea, senzaţia de saţietate, fericirea sau sexualitatea, precum şi ce beneficii s-au obţinut după mai bine de un secol de cercetări şi descoperiri incredibile.

Este o carte despre îndrăzneala unor oameni de ştiinţă de a căuta răspunsuri acolo unde nu erau încă formulate nici întrebările, despre setea de cunoaştere şi, nu în ultimul rând, despre misterele corpului uman. Din ce cauză au femeile bufeuri la menopauză? De ce unii oameni nu cresc în înălţime? De ce dispare dorinţa sexuală? Din ce motiv apare nevoia incontrolabilă de a mânca în permanenţă? Este terapia cu hormoni o soluţie la toate aceste probleme?

Autoarea ne oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care substanţele chimice numite hormoni ne controlează vieţile. Pe de-o parte, ne prezintă baza ştiinţifică realizată în ultimul secol cu privire la aceştia, iar pe de altă parte, ne spune poveştile oamenilor care au contribuit, într-o anumită măsură, la dezvoltarea ei. Indiferent că vorbim despre comportament, metabolism, sistem imunitar, dispoziţie, somn – toate aspectele existenţei noastre sunt influenţate de hormoni şi de interconexiunile acestora. O astfel de carte ne învaţă că doar privind în interior, ne putem înţelege mai bine acţiunile şi „învelişul”.

Să avem un An Nou în care să învăţăm (şi mai mult) să trăim frumos!

 

 

Zile de Crăciun

1250791Ne dăruim pe noi înșine. Ne dăruim pe noi înșine celorlalți. Ne dăruim pe noi înșine nouă. Dăruim.

Jeanette Winterson

Crăciunul nu ar trebui să fie despre cadouri. Ci despre oameni. Despre inimile noastre care își doresc să fie împreună. Despre dragoste norocoasă și misterioasă. Despre suflete care își găsesc drumul către casă. Despre căutări care nu se sfârșesc și despre destinații neașteptate. Despre speranță și fericire.

Povestirile scriitoarei britanice Jeanette Winterson ne prezintă Crăciunul ca trăire și emoție, dincolo de poleiala consumerismului și de superficialitatea unei lumi care și-a pierdut spiritualitatea în goana după cumpărături și zâmbete ambalate frumos. Sărbătorile aduc oamenii fizic aproape, dar le pierd sufletele. Agitația dinainte și din timpul Crăciunului le răpește bucuria, le sufocă inocența, le anulează capacitatea de a oferi și primi dragoste, nu doar lucruri materiale. Unii ajung chiar să uite ce sărbătoresc și de ce. Uită că în urmă cu mai bine de 2000 de ani, un copil s-a născut în condiții modeste, într-un staul din Bethleem, pentru a purta „toate poverile lumii”… Povestirea „Leul, unicornul și cu mine” ne reamintește chiar de acest miracol al vieții, pe care continuăm să îl celebrăm, dar îi uităm semnificaţia.

„Zile de Crăciun” este o carte care însuflețește toate aceste povești uitate și ne trezește din letargia iernii. Ne vorbește despre misterul iubirii, despre eternitate, despre spirite care își caută liniștea, despre copii care dau viață oamenilor de zăpadă, despre inimi care luminează după moarte, despre minuni și despre timp. Dar acel timp care „contează”, acea bucată din noi pe care o oferim de bunăvoie, animați de dragostea ce ne încălzește sufletele și de speranța că prin ea vom transforma lumea într-un loc mai bun. Așa cum a făcut-o în urmă cu două milenii un copil născut în Bethleem…

Cartea neisprăvirii

11038388-PTFDN-o să vezi niciodată instrucțiuni pentru lalele, nici pentru tandrețe, nici pentru fermoare, nici pentru nori și nici pentru noapte, nici pentru sfere și nici pentru 23 sau pentru albastru sau pentru refuz sau pentru îmbrățișări sau pentru primăvară sau pentru suflatul părului de pe frunte. Pentru toate astea o să trebuiască să scrii chiar tu instrucțiunile și apoi să le urmezi.

T.O. Bobe

V-ați întrebat vreodată cum se desfășoară procesul de creație în cazul unei cărți? În ce mediu apare acea idee genială care se va materializa ulterior într-un bestseller? Cât de comună sau de boemă este viața unui scriitor? Care sunt sursele lui de inspirație? Scrisă sub forma unui jurnal literar mai puțin obișnuit, „Cartea neisprăvirii” ne prezintă frământările, sclipirile și tumultul vieții domnului Teo, alter ego-ul lui T.O. Bobe.

Totul pleacă de la o idee pe care domnul Teo o are cu puțin timp înainte de Crăciun, când se hotărăște ca în două luni să scrie cartea „Dicționar pe sărite”, o colecție de povești inspirate de cuvinte găsite întâmplător în DEX. El își fixează ca termen limită ziua de 8 februarie, când Tristan Tzara a descoperit dadaismul. Însă, după numai câteva zile de scris, domnul Teo se împotmolește la cuvântul „surpriză”.

Din acest moment, cartea ia o turnură total diferită: de la romanul-dicționar pe care l-a gândit inițial, domnul Teo creează un colaj de reflecții, trimiteri literare sau rememorări ale propriului trecut. Își imaginează ce influențează creativitatea altor scriitori (sau cum ar decurge o zi petrecută de Orhan Pamuk în București), își construiește o relație cu un prieten fictiv, se confruntă cu procrastinarea și încearcă să o depășească închizându-și contul de Facebook, însă fără succes.

Rămâne întrebarea dacă domnul Teo reușește să-și isprăvească, în cele din urmă, cartea, însă răspunsul nu-l puteți afla decât citind această demonstrație ostentativă de literatură despre viața unui scriitor și provocările ei nesfârșite. „Cartea neisprăvirii” a apărut la Editura Humanitas în 2019.

Porunca lui rabbi Akiba

copertaFataCitim pentru a ne instrui, firește, dar mai ales pentru a evada, pe timpul lecturii, din strânsoarea lumii.

Valeriu Gherghel

Lectura presupune un ceremonial, un fel de contract temporar, însă exclusiv între cititor și creatorul lumii ascunse între paginile unei cărți. Citim pentru a evada din realitate, pentru a construi un univers nou sau pentru a-l îmbogăți pe cel deja existent cu versiuni actualizate ale unui adevăr din alte veacuri, pe care l-am pierdut în goana noastră oarbă după succes. Indiferent că visăm la o familie fericită într-un cadru idilic și festiv, la o recunoaștere unanimă a eforturilor noastre profesionale sau, pentru cei mai optimiști (și norocoși), la simultaneitatea acestor situații ideale, toți ne proiectăm într-un viitor mai bun care ne fărâmițează șansele la un prezent memorabil.

Citind eseurile lui Valeriu Gherghel din „Porunca lui rabbi Akiba”, am avut ocazia (atât de rară în zilele noastre) de a mă desprinde de tumultul ineluctabil al cotidianului și de a descoperi universul (aproape) uitat al lecturilor sacre precum Cântarea Cântărilor – poem religios de o „imensă senzualitate”, îndelung contestată de savanții evrei – sau al textelor aparent exhaustive specifice Evului Mediu, când erudiții aveau obiectivul îndrăzneț și iluzoriu de a „rezuma lumea într-o carte”.

Autorul ne conduce într-o călătorie la limita dintre plăsmuire și realitate, ne prezintă istoria lecturii și tipurile de plăcere pe care aceasta le poate provoca, ne vorbește despre cititorii medievali pentru care „a citi semnifică a te iniția” și ne aduce, în cele din urmă, în contemporaneitate, unde lectura „capătă însușiri apăsat profane”.

Putem citi astăzi cărți concepute în epoci îndepărtate, la care nu avem acces decât prin intermediul imaginației, reușind să le înțelegem așa cum le-au gândit scriitorii acelor vremuri? Suntem limitați de prezent sau, dimpotrivă, de aspirațiile noastre? Putem rezolva enigme literare care sfidează interpretările noastre clasice? Sau doar inițiații în „taina lecturii” le pot surprinde sensurile ascunse și „substanța divină”?

Vă las să descoperiți răspunsurile la aceste întrebări în volumul semnat de Valeriu Gherghel, „Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfântul Augustin la Samuel Pepys”, pe care Editura Polirom l-a republicat în acest an, într-o ediție revăzută și adăugită.

Și un gând care ne dă speranță…

Dar sfințenia nu se măsoară după numărul căderilor, ci după nivelul aspirației.

Septembrie poate aștepta

Screenshot_2019-11-25 Septembrie poate aștepta HumanitasNu scrii niciodată ca să dezvălui un mister, ci ca să-l protejezi.

Susana Fortes

Ca un suflet de septembrie ce sunt, nu aș fi putut să nu citesc cartea Susanei Fortes, o combinație misterioasă de iubire, intrigi și spionaj pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial și anilor care au urmat cumplitei conflagrații. Emily J. Parker, o tânără scriitoare britanică, a dispărut fără nicio explicație într-o zi de sărbătoare, pe 8 mai 1955, când se aniversa primul deceniu de la sfârșitul războiului. Șaizeci de ani mai târziu, cercetătoarea Rebeca Aldán ajunge la Londra cu scopul de a desluși misterul din jurul dispariției lui Emily, un talent neșlefuit al literaturii secolului XX, care a surprins mulți critici prin textele ei încărcate cu figuri de stil și sensuri ascunse.

Rebeca își începe căutările timid, temându-se în repetate rânduri că nu va putea găsi nimic concludent despre viața scriitoarei și contextul neobișnuit în care aceasta a dispărut, însă lucrurile se schimbă atunci când îl întâlnește pe Robert Whelan, profesorul datorită căruia a obținut bursa de cercetare. Robert a lucrat împreună cu Emily și soțul ei, Alan Pearson, un geniu al matematicii și expert în descifrarea mesajelor secrete, la Bletchley Park, centrul britanic de criptanaliză, unde erau decodate informațiile confidențiale dintre Hitler și generalii săi.

Să fie Alan, acest redutabil om de știință, cel care a influențat cumva dispariția lui Emily? Ce se ascundea în spatele disperării unei tinere femei, care supraviețuise războiului din punct de vedere fizic, însă nu și emoțional? A fost ea ucisă, sechestrată sau a fugit în mod benevol într-un colț de lume unde să nu poată fi găsită vreodată? Susana Fortes ridică ușor vălul care maschează personalitatea sclipitoare a unei scriitoare discrete și aparent chinuite de niște demoni știuți numai de ea. Emily J. Parker reprezintă condiția femeii intelectuale într-o societate patriarhală, dominată de lupta nesfârșită pentru putere și zguduită de un război crud care a lăsat urme insurmontabile în sufletele sensibile ca al ei.

Fata cu palton albastru

fata-cu-palton-albastru-monica-hesse-s-cover_hugeCred că e posibil să te vindeci și fără să te simți întreagă.

Monica Hesse

Cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat în urma lui durere și neputință, arătându-ne în cel mai cumplit mod până unde poate duce un sentiment fals de superioritate. Pentru că, dintr-o perspectivă foarte greu de înțeles, toate acele orori au fost rezultatul unei credințe de nestrămutat că unii oameni sunt mai buni decât alții, iar cei care nu se încadrează în acele standarde impuse arbitrar trebuie să moară. Anul acesta, s-au împlinit 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, ocazie pentru a ne aminti cât rău poate face o ideologie greșită și cât de ușor poate fi pierdută umanitatea în numele unei puteri temporare.

„Fata cu palton albastru” ne prezintă povestea lui Hanneke, o tânără olandeză care descoperă o cale de a lupta împotriva sistemului instaurat de naziști în Amsterdamul anilor ’40. Într-o perioadă în care alimentele erau dificil de procurat din cauza rațiilor impuse de nemți în țările ocupate, ea reușește să intre în piața neagră, unde găsește mărfuri rare pentru acele timpuri (carne, cafea, dulciuri). Cu toate că are doar 18 ani, Hanneke își întreține singură familia:  pe lângă livrările ilicite, ea lucrează oficial la o firmă de pompe funebre și încearcă să-și ocupe zilele în întregime pentru a nu se gândi la iubitul ei, Bas, ucis în război după ce s-a înrolat voluntar.

Însă viața ei se complică și mai mult în ziua în care doamna Janssen, una dintre clientele ei, îi cere să găsească o fată cu palton albastru. Mirjam este o evreică de doar 15 ani care și-a pierdut întreaga familie într-o razie, dar cumva a reușit să fugă înainte de a fi, la rândul ei, omorâtă. A rugat-o pe doamna Janssen să o ascundă, însă într-o zi, fără niciun avertisment, a dispărut. Pentru Hanneke, această misiune nu poate avea decât un singur deznodământ dacă va fi prinsă: moartea. Cu toate acestea, ea este dispusă să riște, iar ceea ce va găsi odată ce reușește să pătrundă în rețeaua Rezistenței îi depășește cu mult cele mai negre așteptări…

Cartea a apărut în 2018 la Editura Art, fiind dedicată și adolescenților, cărora le recomand să citească și să se informeze cât mai mult despre perioada celui de-al Doilea Război Mondial și despre sacrificiile oamenilor care au trăit acele vremuri dureroase. Astfel de mărturii literare nu ne oferă doar o perspectivă istorică valoroasă a unor timpuri pe care nu le-am putea cunoaște în alt mod, ci mai ales ne prezintă caracterul uman în întreaga lui complexitate, amintindu-ne că granița dintre eroism și lașitate este foarte fină, iar diferența o poate face fiecare dintre noi, fără excepții.

Superuman

IMG_0881Este încurajator să înțelegem cum funcționează genele și să ne canalizăm resursele în direcția care trebuie.

Rowan Hooper

Printre dezbaterile cu cea mai mare miză pentru mine este cea care se referă la capacitatea creierului uman de a depăși anumite limite aparent inaccesibile pentru majoritatea oamenilor. Cartea biologului evoluționist Rowan Hooper are ca punct de plecare exact această necunoscută a potențialului extraordinar pe care unele persoane l-au dovedit: cui se datorează performanțele lor supraomenești? Care este sursa unei inteligențe ieșite din comun? Dar a stării de bine? Cum își pot păstra unii oameni optimismul atunci când se află în pseudocomă, iar singura lor modalitate de a comunica este cea a clipitului?

Creierul nostru este fascinant. Putem realiza lucruri excepționale dacă ne propunem sau dacă viața ne aduce într-o situație care nu ne oferă alternativă. Fiecare dintre noi se naște cu o anumită moștenire genetică și trăiește într-un anumit mediu. Ambele dimensiuni ne influențează existența, alegerile, performanțele. Chiar dacă cercetătorii încearcă să dovedească preeminența uneia dintre ele, este greu de crezut că un om cu un talent înnăscut poate avea realizări extraordinare fără antrenament, la fel cum și eforturile susținute pot fi zadarnice dacă nu există măcar un strop de inspirație pură în ADN-ul acelei persoane.

Rowan Hooper discută despre modul în care unii oameni au reușit să-și valorifice bagajul genetic și să atingă culmi ale succesului greu de imaginat pentru cei mai mulți dintre noi. Oameni obișnuiți în aparență, dar cu o determinare supraumană, rezultatul unei combinații rare de gene și mediu. Veți descoperi povești fascinante despre îmbunătățirea capacității de memorare și concentrare, despre altruism, despre inteligență, despre longevitate și lupta împotriva îmbătrânirii, despre anduranță fizică, despre fericirea de dincolo de pierderi și dizabilități. Cartea „Superuman. Viața la limitele capacității mentale și fizice” a apărut în acest an la Editura Publica.

 

Ascultă glasul meu

asculta_glasul_meu-frontŞtii de ce tuturor îndrăgostiţilor le place să privească marea? […] Pentru că sunt convinşi că iubirea lor este fără sfârşit, ca orizontul.

Susanna Tamaro

Nefericirea nu este veșnică, însă iubirea poate fi dacă avem norocul să îi cunoaștem intensitatea lângă acel om capabil să ne ofere liniște și strălucire în același timp. Femeile din cărțile Susannei Tamaro („Mergi unde te poartă inima” și „Ascultă glasul meu”) nu au avut această șansă. Olga își scrie viața și neîmplinirile într-un jurnal adresat nepoatei sale, încercând să îi explice ce a lipsit din existența lor pentru a fi fericite: iubirea. Este o mărturisire încărcată de durere, regrete și tristețe, un bilanț negativ al anilor trăiți până în acel moment, în care a pierdut aproape totul: părinți, soț, fiică… Și pentru scurt timp chiar și pe nepoata pe care a crescut-o de la dispariția mamei ei, văzând-o ca pe o șansă de a-și repara greșelile din trecut și de a trăi dincolo de suferința fără margini provocată de moartea propriului copil.

Chiar dacă legătura dintre bunică și nepoată părea să fie indestructibilă, cea din urmă a tăiat brusc firul care le unea și a decis să plece în America. Pentru un copil crescut fără părinți, fără să-și cunoască măcar vag rădăcinile, părea imposibil să-și construiască un viitor. Răspunsurile nu vor veni însă din America, ci din Israel, căci a doua dimensiune a acestor romane (și cea care mi-a plăcut cel mai mult) este cea istorico-religioasă, o dureroasă aducere-aminte a urmărilor ororilor celui de-al Doilea Război Mondial asupra supraviețuitorilor și credinței lor:

De ce era înfometat sufletul? De glorie, de triumfuri, de judecăţi, de despărţiri? Sau poate, pur şi simplu, de descoperirea unui prag dinaintea căruia să îngenuncheze?

Oamenii s-au trezit deodată goi, fără case, fără servicii, fără sisteme de valori, fără familii, fără credință. După ce vezi cea mai cumplită față a caracterului uman, cum îți poți continua viața, cum poți să mai alegi, să mai privești spre viitor? Autoarea ne prezintă cu emoție și mâhnire această perspectivă a supraviețuitorilor, a oamenilor care au reușit să reziste lagărului, însă nu și durerii care le-a pătruns în fiecare cotlon al sufletului și al minții. Pentru a trăi în continuare, prețul plătit implică renunțare la ceea ce ești și speranța că prin ceea ce vei fi vei acoperi cumva golul lăsat de moarte. Și, desigur, implică redobândirea capacității de a iubi, sentiment spre care continuăm să tindem chiar și în cel mai dens întuneric:

Deoarece a iubi şi a fi iubit, nu revoluţia, este aspiraţia cea mai adâncă a oricărui suflet care vine pe lume.

Cărțile Susannei Tamaro au apărut la Editura Litera, în colecția Ficțiune (Buzz Books).