Lady L.

Tot ce vreau să zic este că, dacă oamenii ar fi cedat întotdeauna la ce e mai omenesc în ei, de multă vreme nu ar mai fi fost oameni.

Romain Gary

Romain Gary ne invită să pășim dincolo de aparențele strălucitoare și de fastul aristocrației victoriene, în lumea interioară a respectabilei Lady L., considerată un model de urmat pentru doamnele din înalta societate britanică de la începutul secolului XX. Ajunsă la frumoasă vârstă de 80 de ani, Lady L. pare să aibă tot ce și-ar putea dori: o familie împlinită, influență în cele mai importante cercuri decizionale din Anglia acelor timpuri, o avere impresionantă, obiecte de artă prețioase… Cine ar crede că în spatele acestei imagini somptuoase se pot ascunde secrete incredibile, povești nespuse despre dragoste și crime, amintiri îngropate sub straturi de minciuni și de trădări continue?

Confruntată cu perspectiva demolării pavilionului de vară, refugiul și sanctuarul ei intim, Lady L. decide să se destăinuie, pentru prima dată, în legătură cu propriul trecut. Confidentul ei este Sir Percy, Poetul-Laureat al Curții regale, cel care o iubește în secret de peste 40 de ani, „cu obstinația sălbatică a firilor cu adevărat distinse”. Vrăjit de noblețea și de distincția prietenei sale, Sir Percy nu ar fi bănuit niciodată că dincolo de reputația ei imaculată s-ar putea afla chiar și cea mai vagă umbră a păcatului…

Lady L. începe să-și depene povestea fără să-i aducă nicio cosmetizare, având o ușoară satisfacție că a reușit să-și construiască din cioburile tinereței sale zbuciumate o imagine publică perfectă. Lady L., această doamnă desăvârșită din înalta societate engleză, muză a marilor scriitori și apropiată a familiei regale, și-a început ascensiunea pe scara socială pe… trotuar. Sir Percy află cu stupefacție că „scumpa” lui Diane, cea pe care nu o văzuse niciodată făcând ceva compromițător sau denigrant, a fost, în realitate, Annette Boudin, o tânără nevoită să-și vândă trupul pentru a supraviețui.

Frumusețea ei nu trece însă neobservată, iar Annette ajunge în curând în atenția unuia dintre cei mai influenți interlopi francezi… Acesta îi face cunoștință cu Armand Denis, bărbatul de care se va îndrăgosti nebunește, cu toate că inima lui este promisă unei rivale neînduplecate și imposibil de învins… omenirea. Armand este hotărât să schimbe cursul istoriei și să salveze lumea, chiar dacă, pentru a atinge acest ideal, ar trebui să dărâme convenții sociale și să-i ucidă pe cei aflați la putere. Annette visează să-i fie alături, dar cum ar putea să lupte împotriva ei? Cum să zdruncine măcar puțin concepția idealizată pe care iubitul ei o are despre umanitate? Cum să-i arate că nu fraternitatea, egalitatea și libertatea vor salva omenirea, ci dragostea? Scrisă cu eleganță, ironie fină și umor, această carte ne propune o altă perspectivă asupra măreției idealurilor, arătându-ne și partea lor întunecată, mai puțin romantică, dar apropiată de realitatea unor vremuri în care crimele erau privite cu indulgență dacă scopul era unul înalt sau nobil.

Casa germană

Însă mi-am jurat să supraviețuiesc pentru că trebuia să povestesc ce s-a întâmplat.

Annette Hess

În 1963, la Frankfurt pe Main începea „Procesul Auschwitz”, o procedură judiciară extrem de dureroasă care i-a adus față în față pe supraviețuitorii cumplitului lagăr de concentrare și pe 22 de criminali de război. Cea de-a doua conflagrație mondială ne-a arătat câteva dintre cele mai înfricoșătoare umbre ale caracterului unei ființe considerate raționale, provocând o rană imensă și imposibil de vindecat în istoria umanității. Povestea din „Casa germană” se desfășoară în timpul acestui proces celebru, având-o ca protagonistă pe Eva Bruhns, o tânără traducătoare de limbă polonă. Aceasta era responsabilă cu traducerea mărturiilor martorilor polonezi, o sarcină pe care o acceptă la început din curiozitate, însă pe măsură ce procesul avansează, ea realizează că este împinsă de o motivație mult mai profundă: descoperirea trecutului propriei familii.

Eva trăiește în Casa germană, o cârciumă care reprezintă afacerea familiei, tatăl ocupându-se de bucătărie, iar mama de servirea oaspeților. Dorința Evei de a participa la proces nu este aprobată de către părinți, aceștia considerând că trecutul trebuie uitat și ținut sub tăcere. Nici sora ei, Annegret, nu este prea încântată, reproșându-i Evei că renunță la perspectiva unei vieți liniștite ca soție de om de afaceri pentru a dezgropa istorii vechi de peste două decenii. Pe de altă parte, Eva nu înțelege de ce familia ei este atât de reticentă și uneori chiar agresivă cu privire la participarea ei în cadrul procesului. Atrocitățile despre care află în timpul audierii martorilor îi trezesc însă amintiri extrem de îndepărtate, făcând ușor lumină în propriul trecut…

De ce a învățat prima dată să numere în limba polonă și nu în germană? De ce harta lagărului de concentrare de la Auschwitz îi pare familiară? De ce simte că o cunoaște pe soția unuia dintre inculpați? Și de ce toate declarațiile și istoriile personale povestite în timpul audierilor îi provoacă un sentiment atât de pregnant de vinovăție? Eva își va primi răspunsurile, suportând însă consecințele deciziei de a deschide acel capitol închis din viața familiei sale… Disperată și rănită, ea ajunge în Polonia, căutând consolarea printre ruinele unei existențe pierdute… Eva descoperă repede că există orori pentru care nu s-au inventat cuvinte de mângâiere. Avem însă datoria de a transmite mai departe adevărul acelor ani înspăimântători și de a ne asigura că istoria nu se va repeta, sub nicio formă, niciodată.

Ziua a șaptea

Nu mi-e frică de moarte. Nu mi-e frică deloc. Mi-e frică doar că n-am să te mai văd niciodată.

Yu Hua

Povestea lui Yang Fei, protagonistul romanului „Ziua a șaptea” începe în cel mai tulburător mod cu putință, pe șinele de cale ferată, după ce mama lui l-a născut accidental într-un tren care tocmai se punea în mișcare. Un tânăr muncitor feroviar descoperă bebelușul și hotărăște imediat să-l adopte, chiar dacă situația lui financiară nu era nici pe departe una ușoară. Yang Fei are o copilărie fericită în casa tatălui adoptiv, care îl copleșește cu toată dragostea lui și se sacrifică neîncetat pentru a-i oferi ce este mai bun. Forța și puritatea sentimentelor care îi unesc pe cei doi – tată și fiu – reprezintă una dintre cele mai frumoase mărturii că relațiile de familie se construiesc având la bază profunzimea vibrațiilor dintre suflete și nu „chemarea sângelui”. Yang Fei își cunoaște părinții biologici când ajunge la maturitate, dar nu poate împărtăși cu ei intimitatea căminului în care a fost crescut. Legătura de sânge nu reușește să suplinească dragostea și loialitatea pe care părintele adoptiv i le-a dăruit cu abnegație decenii la rând. Yang Fei decide să rămână în continuare lângă tatăl său, fiind convins că în niciun alt loc din lume nu poate găsi fericirea…

În curând, iubirea ajunge să aibă și altă dimensiune în universul lui Yang Fei. El o cunoaște pe cea care urmează să-i devină soție, o colegă de serviciu extrem de curtată de ceilalți bărbați. Fără să creadă vreun moment că poate avea și cea mai mică șansă la inima ei, Yang Fei nu încearcă să se apropie de ea, dar soarta îi aduce cumva împreună… Se îndrăgostesc, decid să se căsătorească, visează să aibă un copil… Dar într-o zi, fără niciun avertisment, totul se sfârșește, drumurile lor se despart, mai întâi în viață și apoi… în moarte.

„Ziua a șaptea” este călătoria unui bărbat în lumea de dincolo, un periplu dureros printre suflete care nu și-au găsit încă odihna veșnică, hrănindu-se cu amintiri ale unei existențe pierdute… Yang Fei își pierde viața și descoperă că există ceva dincolo de ea, un loc al regretelor, al tristeții și al lacrimilor eterne, însă, cu toate acestea, un loc în care se întrevede o umbră de speranță pentru umanitatea condamnată la declin… Această carte reprezintă și o critică la adresa societății chineze din prezent, arătând cum consumerismul, corupția și nedreptățile provocate oamenilor simpli pot distruge definitiv spiritul unei națiuni, prin crearea unei lumi bolnave, în care moartea este preferabilă vieții.

Biblioteca de pe Lună

Era doar încă o glumă a destinului, care hotărâse că nici pe Pământ, nici în vreun alt loc din Univers, el nu va putea trăi dragostea.

Francesc Miralles

Omenirea a visat dintotdeauna să colonizeze alte planete, dar probabil cel mai romantic ideal rămâne acela de a construi o bază lunară. Acest satelit al Pământului care a inspirat atât de mulți poeți și a fost martorul tăcut și strălucitor al atâtor povești de iubire pare să trezească în inimile noastre dorința de a-i explora suprafața luminată de Soare în timp ce ne ținem de mână persoana specială… Pentru Verne, un „consultant existențial online”, Luna chiar este locul unde ar putea trăi dragostea, dacă ea i-ar fi împărtășită. Îndrăgostit în secret de Moira, o ingineră care lucrează în Exovillage, prima colonie umană pe Lună, Verne speră să fie, la rândul lui, selectat, depunându-și CV-ul pentru un post de chelner.

Studiile lui universitare în domeniul filologiei clasice sanscrite îi oferă însă o oportunitate la care nu ar fi îndrăznit niciodată să viseze: aceea de a organiza prima bibliotecă de pe Lună. Șansa primită de Verne este una cu adevărat incredibilă în acea societate a viitorului, în care omenirea hotărâse să interzică definitiv cărțile tipărite și hârtia, în general, cu scopul de a salva copacii. Pe Lună, Verne vede pentru prima dată o carte, îi poate simți mirosul de „timp” și atinge paginile îngălbenite… Fericirea bibliotecarului căruia i s-a acordat privilegiul de a îngriji o „comoară” pare chiar mai intensă decât cea a îndrăgostitului care luptă pentru inima femeii iubite.

Verne descoperă repede că dragostea nu este mai ușoară pe Lună decât era pe Pământ, iar farmecul satelitului pe care obișnuia să-l admire de la distanță se rezumă, de fapt, la o „grămadă de pulbere fără viață”. În plus, Moira pare îndrăgostită de un alt coleg, iar toate planurile lui de a o cuceri sunt spulberate pe rând, realizând că, pur și simplu, a așteptat prea mult pentru a-i spune ceea ce simte. Magnetismul Lunii și apariția unui bătrân mistic complică, însă, orice ecuație a iubirii, aruncând protagoniștii într-o poveste despre puterea de a rezista în singurătate și de a continua să speri chiar și când flacăra din tine se stinge ușor, în întunericul creat de izolarea autoimpusă… Francesc Miralles construiește o lume misterioasă și sensibilă, în care iubirea și spiritualitatea se întrepătrund firesc, dezvăluind un colț de Univers unde visurile se pot împlini dacă ai curajul să ajungi la sfârșitul cărții.

Clar de femeie

Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstnice, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puțin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi…

Romain Gary

Dragostea nu moare niciodată în cărțile scrise de Romain Gary. Indiferent că vorbim despre iubirea de mamă, de patrie sau de cea pentru o femeie, toate vibrează cu o forță care dărâmă șabloane și salvează vieți. În „Clar de femeie”, dragostea se transformă într-un ideal greu de atins în această societate condamnată la superficialitate: cel al cuplului etern… Doi oameni îndrăgostiți nebunește unul de celălalt ajung la despărțire… Nu una decisă de ei, ci impusă de soartă. El pleacă la aeroport, hotărât să fugă din Parisul încărcat de prezența ei… înainte ca ea să devină o absență.

Cumva, nu reușește să se urce în avion, ia un taxi, iar când coboară din mașină, pe rue de Bourgogne, o întâlnește pe ea… O altă ea. Lydia… O femeie cu părul alb, de o frumusețe fără vârstă, probabil trecută de 40 de ani, lângă care visează la un „popas” înainte de neant. Amândoi au sufletele strivite de suferință, de dor, de abis… Lydia tocmai și-a pierdut fetița într-un accident de mașină, iar Michel… pentru el, dragostea este o rană vie, o încercare de a respira când plămânii îi sunt invadați de fum, un mod de a muri rămânând în viață…

Michel este „orfan de o femeie”, un bărbat care a construit o catedrală pentru iubita sa, transformând-o în cel mai prețios obiect de cult. Pierderea ei este sinonimă cu dezrădăcinarea, cu distrugerea emoțională și cu delirul… Oare este posibilă ridicarea unei lumi noi pe ruinele încă fumegânde ale templului iubirii pierdute? Se poate să găsești alinare în brațele nefericirii? Să salvezi ideea de iubire într-un clar de femeie? Romain Gary construiește o lume în care totul este posibil, iar lupta continuă chiar și după moarte. Când iubești, nu există sfârșit… doar un gol imens pe care trebuie să-l umpli cu frânturi de cer…

Vino cu mine, dă o șansă imposibilului. N-ai idee cât de tare s-a săturat imposibilul și câtă nevoie are de noi.

Lungul zbor spre casă

În sufletul său însă, pur și simplu acceptase că în viață cunoști o singură iubire.

Alan Hlad

Cel de-al Doilea Război Mondial a frânt vieți, a distrus speranțe, a decimat popoare, a strivit umanitatea, dar nu le-a putut răpi supraviețuitorilor și capacitatea de a iubi. Timp de nouă luni, avioanele germane au survolat Marea Britanie, trimițând bombe mai ales asupra Londrei, în încercarea de a teroriza civilii și de a determina armata britanică să capituleze. Susan Shepherd, o tânără pasionată de zoologie, este nevoită să renunțe la cursurile din cadrul Universității din Londra pentru a-și ajuta bunicul să crească porumbei voiajori și, ulterior, să-i antreneze pentru misiunile de război. În același timp, într-un orășel din Maine (SUA), viața își schimbă brusc cursul pentru Ollie, un pilot utilitar care își pierde ambii părinți într-un accident de mașină, rămânând doar cu visul de a se înrola în aviația britanică – ultima dorință a tatălui său cu rădăcini englezești.

La sfârșitul anului 1940, Statele Unite încă nu intraseră în război, iar misiunea lui Ollie de a ajunge în Marea Britanie nu era deloc ușoară, mai ales că acesta nu avea nici măcar bani pentru a călători, ci doar o recomandare din partea unui locotenent din aviația canadiană. Tânărul american reușește să traverseze oceanul și să pășească pe pământ britanic, dar visul lui de a deveni unul dintre piloții RAF (Forțele Armate Britanice) se năruie atunci când lovește un aviator pentru că are un comportament neadecvat față de o tânără în tren. Ollie este arestat și bătut, însă destinul lui nu este acela de a putrezi într-o închisoare militară. Bertie Shepherd, bunicul lui Susan, tânăra pe care a salvat-o în tren, reușește să-l elibereze, condiția fiind aceea ca el să-i ajute să pregătească porumbeii voiajori pentru Operațiunea Columba – o misiune de parașutare a 16.000 de porumbei în zonele ocupate de armata germană în Franța și Olanda, cu scopul de a transmite informații britanicilor în legătură cu mișcările trupelor inamice.

„Lungul zbor spre casă” este povestea acestei misiuni, dar și începutul timid al unei iubiri aparent imposibile dintre doi oameni care îndrăznesc să viseze în mijlocul războiului. Uniți de dragostea pentru zbor, chiar dacă din perspective diferite, Susan și Ollie inventează o lume secretă, bazată pe coduri pe care numai ei le pot descifra… Limbajul iubirii se împletește firesc cu cel criptic, specific acelor vremuri periculoase, în care oamenii foloseau combinații complexe de litere sau numere pentru a transmite informații inaccesibile oricărui alt cititor în afara destinatarului vizat. Cartea lui Alan Hlad constituie o adevărată lecție de rezistență, emoție, dragoste față de necuvântătoare și sacrificiu, precum și o cutremurătoare mărturie a faptului că ceea ce ne ține în viață, chiar și în cele mai dificile timpuri, este speranța că într-o zi ne vom întoarce acasă.

Sonata Gustav

sonata gustavDa, așa e mereu în viață, când o ființă este aleasă în detrimentul alteia, iar cea respinsă este lăsată să flămânzească și să fie singură.

Rose Tremain

Oamenii au nevoie de iubire la fel cum au de aer, dar din păcate, viața nu este generoasă la acest capitol cu toată lumea. Gustav, eroul cărții semnate de Rose Tremain, și-a petrecut copilăria tânjind după dragostea mamei lui. Emilie Perle era o femeie distantă și absentă, care își învățase fiul arta stăpânirii de sine, uitând să-i predea și lecția iubirii. Poate pentru că, la rândul ei, nu o cunoscuse niciodată sau pentru că orice instinct matern îi murise împreună cu primul născut… Gustav era un copil care nu putea să înțeleagă traumele mamei lui, imaginându-și că el este singurul responsabil pentru distanța dintre ei. Simțea că greșise undeva, că într-un fel sau altul o dezamăgise și că sufletul lui fragil merita să fie zdrobit de greutatea zidului care îi despărțea.

Gustav se născuse într-un orășel din Elveția, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, al căror ecou sumbru a răzbătut multă vreme în inimile tuturor. Tatăl lui murise când era foarte mic, după ce își pierduse slujba în poliție deoarece alesese să fie de partea binelui într-o perioadă în care întreaga Europă tremura sub teroarea unui asalt imprevizibil. Emilie nu se împăcase niciodată cu gândul că soțul ei a pus responsabilitatea morală înaintea propriei familii. În atmosfera apăsătoare a lipsurilor financiare și a dispariției iubirii, a venit pe lume Gustav, un copil condamnat la singurătate și la respingere din partea oamenilor dragi. Până l-a întâlnit pe Anton, un tânăr pianist evreu cu probleme emoționale profunde…

Gustav îl cunoaște pe Anton la școală și se integrează repede în familia iubitoare a acestuia. La fel ca în relația cu mama lui, Gustav visează doar la reciprocitatea iubirii pe care i-o dăruiește cu devoțiune noului său prieten. Anii trec, amândoi depășesc vârsta de 50 de ani, dar sufletul lui Anton tot nu se deschide pentru a primi dragostea tăcutului Gustav… Orbit de iluzia unei celebrități temporare, Anton nu-și găsește locul în micul oraș elvețian și continuă să viseze la scene mari și la milioane de albume vândute în întreaga lume. Oare va reuși el vreodată să vadă dincolo de setea de glorie? Oare Gustav își va petrece întreaga viață oferind dragoste, fără să primească nici măcar aparența ei în schimb? Veți afla în această poveste superbă despre puterea ființelor umane de a se sacrifica pentru ceea ce iubesc într-o lume amorțită din cauza suferințelor provocate de război, păstrându-și, în același timp, speranța că sufletul le va fi salvat, în cele din urmă, ca o răsplată târzie a loialității lor mute…

Memoriile unui motan călător

fullsizeoutput_946E greu să ai parte de o dragoste ca a lor, și pentru asta mă consider extrem de norocos.

Hiro Arikawa

Povestea lui Nana, un motan cu blana albă și coada în formă de șapte (de unde vine numele lui – pronunția în limba japoneză a cifrei șapte), ne transpune într-un univers al iubirii eterne și necondiționate, în care oamenii și animalele creează legături indestructibile, capabile să depășească pragul de trecere în altă dimensiune. Stăpânul și prietenul lui Nana este Satoru Miyawaki, un tânăr sensibil și altruist, care trecuse deja prin câteva încercări cumplite, fără să-și piardă însă capacitatea de a iubi și a spera. Satoru îl găsește pe Nana pe capota mașinii lui și se îndrăgostește iremediabil de felina care seamănă atât de bine cu Hachi, animalul lui de companie din copilărie. Legătura lor se consolidează atunci când Nana este rănit într-un accident de mașină, iar Satoru îi salvează viața și îl îngrijește cu blândețe. Din acel moment, cei doi sunt inseparabili… până când, cinci ani mai târziu, Satoru decide brusc să-și dea motanul spre adopție unuia dintre prietenii lui din timpul școlii.

Începe ultima călătorie a celor doi, una presărată cu amintiri frumoase și peisaje superbe, cu zâmbete și lacrimi de bucurie și, mai presus de orice, cu imaginea unei iubiri sincere și nemărginite, care se revarsă peste sufletele personajelor și ale cititorilor, umplându-le cu speranța că lumea poate fi un loc mai bun dacă toți oamenii ar fi capabili de asemenea trăiri. Întâlnirea cu fiecare dintre prietenii lui Satoru ne prezintă un crâmpei din viața acestuia, un fragment de timp încă viu în inimile lor, luminat de o personalitate atât de fermecătoare și de loială. Nana își cunoaște mai bine stăpânul și înțelege de ce este atât de ușor de iubit de oamenii din jurul lui. Afecțiunea și generozitatea pe care Satoru le-a dovedit în relația cu motanul sunt prezente în mod natural în toate interacțiunile lui. Chiar dacă a trăit momente dureroase, iar viața s-a dovedit, de multe ori, a fi nedreaptă cu el, Satoru nu se consideră ghinionist. Pentru el, maturizarea a venit foarte devreme, iar semnificația pe care a dat-o iubirii este emoționantă prin simplitatea și forța ei lăuntrică. Satoru a înțeles repede că dragostea este extrem de rară și presupune eforturi comune și neîncetate de a construi ceva durabil. Să ai parte de ea, să iubești și să fii iubit… reprezintă o binecuvântare.

„Memoriile unui motan călător” este o carte despre viață, despre puterea spiritului de a-și păstra calmul în cele mai zbuciumate mări și despre capacitatea de a vindeca inimi prin bunătate. Acest roman ne învață să prețuim mai mult micile bucurii ale vieții, să nu amânăm să spunem „Te iubesc”, să nu ne fie teamă de necunoscut și să tindem spre înțelepciune. Sub pretextul unei călătorii în câteva dintre cele mai frumoase locuri ale Japoniei, Nana și Satoru construiesc amintiri, împărtășesc trăiri, colecționează zâmbete și descoperă împreună linia unui orizont dincolo de care iubirea nu moare niciodată.

Pianistul

IMG_3483Trebuia să încep o nouă viață. Cum să începi o viață când nu ai în urmă decât moarte? Cum să extragi forța de a trăi din moarte?

Władysław Szpilman

Anii celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă una dintre cele mai întunecate pete din istoria omenirii. Zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața într-o conflagrație nimicitoare, care a decimat un popor și a distrus ideea de umanitate. Cum mai poți percepe frumosul din ceilalți după ce ai cunoscut cele mai cumplite ipostaze ale ființelor umane? După ce le-ai văzut omorând copii, gazând oameni nevinovați, torturând femei sau bătrâni, bucurându-se de fiecare ocazie de a provoca suferință? Se pot vindeca vreodată rănile adânci pe care un astfel de război le imprimă pe suprafața fragilă a sufletelor supraviețuitorilor?

Povestea pianistului din Varșovia este sfâșietoare prin autenticitatea ei și prin forța de evocare a unuia dintre cele mai dureroase și injuste evenimente din istoria noastră recentă: Holocaustul. Władysław Szpilman este un talentat compozitor și pianist evreu, care a luptat pentru supraviețuire într-o Varșovie ocupată și, ulterior, distrusă de trupele germane, încercând să-și păstreze, în același timp, sensibilitatea și emoția. Tânărul muzician a asistat neputincios la deportarea familiei lui în lagărul de la Treblinka, după ce a fost salvat în ultima clipă, chiar pe peronul gării, de un prieten care l-a smuls din trenul morții.

Szpilman primește un bilet la viață, dar nu și garanția că va supraviețui războiului. În continuare, evreii sunt bătuți, obligați să muncească în condiții inumane, torturați sau uciși. Se apropie iarna, temperaturile scad până la limita înghețului, iar Szpilman trăiește cu teama că îi vor degera degetele din cauza frigului pe care trebuie să-l îndure la muncă, spulberându-i șansele de a mai cânta vreodată la pian. Pentru un om care își pierduse întreaga familie, gândul că va rămâne și fără muzică, singura bucată din sufletul lui rămasă întreagă, reușește să-i dea puterea de a continua. În timp ce zidurile Varșoviei sunt zdrobite, odată cu inimile puținilor locuitori încă în viață, Szpilman decide să se ascundă până când orașul lui va fi eliberat… În ultimele luni de ocupație germană, muzicianul cunoaște și o altă față a războiului. Un ofițer german îi descoperă ascunzătoarea, dar nu îl ucide, ci îi cere doar… să cânte. Într-un oraș distrus și părăsit, o Nocturnă de Chopin, în interpretarea tânărului pianist, plutește deasupra ruinelor ca o încercare finală de a salva umanitatea din încleștarea urii…

 

Toată lumina pe care nu o putem vedea

toata luminaEl făcuse din ea centrul incandescent al vieții lui. O făcuse să se simtă ca și cum fiecare pas al ei era important.

Anthony Doerr

Într-un Paris încă liber și neatins de atacurile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Marie-Laure, o fetiță oarbă, învață să cunoască lumea cu ajutorul simțurilor și al tatălui ei, Daniel, lăcătuș-șef la Muzeul Național de Istorie Naturală și un genial constructor de seifuri. La 500 de kilometri de Paris, într-un complex minier din Germania, descoperă viața Werner, un orfan cu o curiozitate vie și o înclinație pentru științele tehnice, în special pentru transmisiunile radio. Destinele celor doi copii nu ar avea de ce să se împletească, dar izbucnirea războiului provoacă dezrădăcinări, căutări, pierderi… Câțiva ani mai târziu, Marie-Laure părăsește Parisul împreună cu tatăl ei și speră la o salvare temporară în orașul Saint-Malo, din regiunea Bretania. Werner încearcă să scape de obligația de a lucra în mină, unde părintele său își găsise sfârșitul și dă admiterea la Institutul Național Politic de Educație, o școală care pregătea soldații germani pentru război.

Pe 7 august 1944, Marie-Laure și Werner se află în același loc. Saint-Malo, frumosul port la Canalul Mânecii în care micuța franțuzoaică oarbă a căutat lumina în anii întunecați ai războiului, este bombardat pentru câteva zile, în încercarea Aliaților de a-l elibera de sub ocupația trupelor germane. Aflat în tabăra opusă, Werner trebuie să descopere poziția francezilor care transmit prin intermediul radioului coduri și mesaje ascunse, menite să aducă speranță sau să salveze vieți. În cazul transmisiunilor din Saint-Malo, fiecare informare este însoțită și de câteva minute dintr-o compoziție muzicală clasică, parcă un ultim efort al francezilor de a umaniza un război crud și dureros, care a dezvăluit cele mai reci tenebre ale sufletului omenesc.

Emoțiile și suspansul poveștii cresc odată cu apariția în scenă a unui diamant rar din colecția Muzeului Național de Istorie Naturală, o piatră ciudată și magică, despre care se spune că aduce nemurire posesorului ei, dar nu și fericire. Un ofițer german într-o stare avansată de boală îl caută cu disperare, fiind convins că îi va aduce vindecarea… Drumurile lui ajung tot în Saint-Malo, orașul în care lăcătușul-șef al muzeului s-a ascuns după părăsirea Parisului. Există vreo șansă să fi luat el acest diamant? Oare știe fiica lui oarbă ceva despre existența pietrei? Ce loc ar fi suficient de sigur pentru a ascunde un obiect atât de valoros? Și poate cea mai importantă întrebare… cum și-ar putea ajuta un tată prizonier copilul lipsit de vedere într-un oraș pe care acesta nu-l cunoaște? Daniel a găsit o soluție surprinzătoare: a construit o machetă cu fiecare stradă și casă din Saint-Malo. Un labirint al speranțelor și al luminii. O declarație mută de dragoste a unui tată care visează să-și apere fata cu orice preț și să o salveze de întunericul din spatele ochilor ei și (mai ales) din sufletele celorlalți oameni…