Nu contează cât de mult ne-ar plăcea melodia unei zile apuse sau cum ne imaginăm cântecul unei zile ce va să vină, trebuie să dansăm pe muzica zilei de azi, altfel o să fim veșnic în contratimp, împleticindu-ne în ceva care nu se potrivește cu momentul.
Lisa Wingate
Trecutul se află în fiecare dintre noi, iar moștenirea pe care generațiile de dinainte ne-au lăsat-o se răsfrânge pe chipul sau în inimile noastre. Purtăm amprenta fizică sau emoțională a celor care au trăit înainte de noi, ne dorim să le cunoaștem istoria pentru a ne înțelege mai bine alegerile, ne refugiem într-un viitor irealizabil când prezentul nu ne dă răspunsurile sperate… Compunem povești despre ce a fost sau ce ar putea fi, dar lăsăm stiloul jos când viața ne provoacă să descriem ce simțim acum… Avery Stafford, una dintre protagonistele romanului Lisei Wingate, și-a trăit întreaga existență încercând să-i mulțumească pe cei din jur și să răspundă așteptărilor familiei. Ca fiică de senator, viața ei a fost tot timpul în atenția publicului, având o direcție clară și prestabilită spre succes. Astfel, a urmat cursurile Facultății de Drept, a ajuns procuror federal, s-a logodit cu un bărbat cu o poziție socială la fel de bună ca a ei… Nimic nu pare să îi amenințe viitorul știut dintotdeauna și nicio umbră nu plutește peste universul lor perfect… până când tatăl ei se îmbolnăvește de cancer, iar familia îi cere să ia în calcul o eventuală candidatură la Senat în locul lui.
Din acest moment, viața lui Avery se rescrie într-un mod pe care nu și l-a închipuit vreodată. Renunță la cariera în Drept și revine în orașul natal, unde începe să-și însoțească tatăl la evenimentele publice și să descopere fațetele întunecate ale politicii… Cunoaște o lume în care adversarii recurg la orice mijloace pentru a se destabiliza reciproc, iar puterea financiară o depășește și determină pe cea politică. Tatăl lui Avery este atras într-un scandal despre abuzurile din azilurile de bătrâni, iar pentru a combate zvonurile false trebuie să se implice activ în prevenirea și limitarea nedreptăților de care este acuzat. În acest context, Avery o cunoaște pe May, o bătrână internată de puțin timp într-un azil pe care îl vizitează împreună cu tatăl ei. Întâlnirea lor este neașteptată și zguduitoare, lăsându-i lui Avery senzația că, într-un mod inexplicabil, cele două au un trecut comun…
Bănuielile îi sunt confirmate de bunica ei, care suferă însă de o boală de memorie și nu poate să îi dezvăluie mai multe lucruri despre misterioasa femeie întâlnită într-un azil. Avery hotărăște să pornească propria investigație, cu prețul de a dezgropa secrete care-i pot spulbera cariera și viața personală. Cu ajutorul unui agent imobiliar de pe o insulă unde bunica ei avea o casă de vacanță, Avery descoperă legătura dintre familia ei și unul dintre cele mai îngrozitoare cazuri de trafic de copii din Statele Unite: Societatea Casa de Copii din Memphis (Tennessee), condusă de Georgia Tann, o femeie care facilita adopții pentru familiile înstărite din America, ascunzând maltratările din orfelinat și faptul că cei mai mulți dintre acești copii erau furați și nu părăsiți de către părinții biologici. Lisa Wingate își construiește romanul pe fundalul acestor nedreptăți reale care au marcat prima jumătate a secolului trecut, oferindu-ne în același timp o lecție emoționantă despre iubirea necondiționată, supraviețuire, pierderi și regăsiri.
Noi, oamenii, dăruim. Momente din timpul nostru, bucăți de suflet, încredere, sentimente nedefinite, gânduri, povești, zâmbete, lacrimi, ani, îmbrățișări, cuvinte, priviri… Ploaia pare să ne spele inimile, dar în realitate ni le murdărește cu noi versiuni ale aceleiași existențe povestite diferit. Astăzi, ne aflăm pe o margine de Paradis pe care nu o cunoaștem și așteptăm să ne deschidă cineva porțile spre eternitate, iar mâine ne zbatem să ieșim pentru o secundă măcar din infernul unei iubiri care nu ne aparține, dar ne mistuie sufletul până la ultima zvâcnire… Visăm la un sfârșit fericit, însă modul în care ne trăim viața ne îndepărtează cu fiecare zi care trece până și de iluzia unei glorii temporare. Luptăm într-un război pe care l-am pierdut înainte de a-l începe și împotriva unui adversar pe care-l adorăm și urâm în egală măsură… Suntem condamnați la durere, dar ne mințim că acea îmbrățișare ce ne-a făcut fericiți într-un moment în care aripile noastre erau rupte și pline de sânge ne va salva, în cele din urmă, de la pedeapsa capitală…
