Demonul amiezii

demonuldepresieiIubirea ne ţine în viaţă când ne dăm seama de greutăţile existente în lume. Dacă ne-am fi dezvoltat conştiinţa şi nu ne-am fi dezvoltat, în aceeaşi măsură, iubirea, n-am mai fi putut să suportăm loviturile şi săgeţile pe care ni le rezervă viaţa.

Andrew Solomon

„Depresia este punctul nevralgic al iubirii” – aceasta este prima frază a tratatului despre depresie scris de Andrew Solomon și cea care mi-a arătat că nu voi întâlni o abordare convențională. Autorul nu este psihiatru sau psihofarmacolog și nu elogiază anumite metode de tratament în detrimentul altora. Vorbește cu aceeași siguranță despre terapia conversațională, despre antidepresive, despre tratamente alternative, despre credință și, mai ales, despre puterea de vindecare a iubirii. „Suferința psihică face iubirea autoprotectoare” – ne spune el. Oamenii își doresc să se trateze pentru a-i proteja pe cei dragi de durerea pierderii lor. În cazul lui, recunoaște că tratamentul depresiei a presupus mai multe etape: medicamente, terapie, discuții nesfârșite cu prieteni și specialiști… dar cel care i-a dat pentru a doua oară viață și l-a scos din „noaptea suferinței” a fost propriul tată.

Cartea lui Andrew Solomon surprinde toate fațetele acestui demon al amiezii de care suferă aproximativ 264 de milioane de oameni din întreaga lume. Autorul ne prezintă propria luptă cu boala, care a fost declanșată de moartea prematură a mamei lui, sondând, în același timp, creierul uman și ceea ce accentuează sensibilitatea anumitor persoane la durere și traumă fizică sau emoțională. Toți suntem stresați, toți suferim, toți ne confruntăm cu pierderea, dar de ce doar unii dintre noi ajung prizonierii propriei minți? Unii cercetători susțin că, în formele ei ușoare, depresia funcționează ca un mecanism de reglare și ne ajută, de fapt, să devenim mai puternici: suntem conștienți de existența unei probleme, ne întristăm, devenim furioși și, în cele din urmă, învățăm să o controlăm și să o depășim.

Însă, cum explicăm depresia în formele ei medii sau majore? Când oamenii nu mai simt nevoia să se ridice din pat? Când nu mai pot mânca sau vorbi? Când se scufundă în tristețe și se îndepărtează de tot ceea ce îi împlinea înainte? Când își pierd personalitatea și pofta de viață? Autorul tratează cu delicatețe aceste probleme complexe, prezentându-ne poveștile unor oameni care manifestă diverse particularități din punct de vedere social, cultural sau financiar, dar se confruntă cu același demon: depresia. În capitolul „Sărăcia”, aflăm istoriile fascinante ale unor femei care au trăit toată viața la limita subzistenței, care au fost abuzate fizic în copilărie, care s-au confruntat dintotdeauna cu lipsuri, jigniri, cruzime. Sunt, totuși, povești fericite pentru că au fost descoperite și ajutate la timp datorită unui program comunitar de sănătate, în cadrul căruia oamenii cu resurse materiale limitate pot primi ajutor de specialitate dacă îndrăznesc să îl ceară. În aceste cazuri, respectivele femei nici măcar nu știau ce înseamnă depresia, ci pur și simplu se resemnaseră că sunt diferite, că viața lor nu poate fi una bună, iar suferința nu are sfârșit. Din păcate, de foarte multe ori, și oamenii care au educație și o existență liniștită din punct de vedere financiar ajung să își piardă dorința de a lupta atunci când se confruntă cu depresia. Nu există tratament universal și nici un set de instrucțiuni general valabile pentru a te feri de această boală…

Dar există speranță. Există iubire. Și există o frumusețe în această lume și modul în care ea a fost creată pentru care merită să lupți sau să susții lupta cuiva pentru supraviețuire. Acea frumusețe este bunătatea. Capacitatea de a dărui fără să așteptăm ceva în schimb și de a ne asuma angajamente fără să fim obligați să o facem. De a fi recunoscători pentru că am primit șansa de a trăi… și de a cunoaște viața cu toate luminile și umbrele ei.

P.S. Vă recomand și cartea lui Scott Stossel, „Anxietatea”, dedicată unui alt dușman al minții noastre, caracterizat prin teama de o eventuală pierdere din viitor (în timp ce depresia este reacția la un eveniment din trecut).

Anxietatea

res_93e6161d8e4de1bb6c1bb6c7d38d4391_fullMotto:

 Să nu-ți arăți niciodată rănile.

Cartea lui Scott Stossel este ca o călătorie spre Sine, una presărată cu obstacole, momente de disperare, teamă nejustificată, pierdere a stimei de sine și teroare în fața necunoscutului. Autorul ne invită să-l însoțim în lupta lui nesfârșită împotriva anxietății, acest dușman invizibil, dar suficient de puternic încât să ne distrugă spiritul și să ne transforme existența într-un dans periculos pe sârmă, deasupra abisului. Anxietatea este ca o prăbușire în gol pe care nu o poți anticipa și, de cele mai multe ori, nici vindeca. Este acea parte din tine care te domină hrănindu-se cu fricile tale. Îți caută slăbiciunile și îți agravează fiecare emoție negativă. Rănile tale sunt la vedere, iar eforturile pe care le faci pentru a le ascunde îți prelungesc și mai mult agonia. Te rogi să nu mai supraviețuiești… și în același timp lupți pentru viața ta cu mai multă înverșunare decât oricând. La sfârșitul crizei ești epuizat, dar trăiești… Ce ai putea face ca data viitoare să fii pregătit pentru această confruntare cu Sinele?

Scott Stossel ne prezintă toate încercările lui de a rezista stărilor de neliniște și fobiilor care i-au marcat aproape întreaga existență. Experiența lui cu anxietatea este una dureroasă și îndelungată: a făcut zeci de ani de terapie, a luat majoritatea tranchilizantelor și antidepresivelor existente pe piață, a citit mii de pagini despre istoria acestei tulburări psihice și despre tratamentele folosite de-a lungul timpului. Recunoaște imediat simptomele unui atac de panică, dar nu reușește niciodată să se convingă că nu este, de fapt, în pericol. Suferă de emetofobie (teamă de vărsături), nu poate călători departe de casă deoarece crede că nu se va mai întoarce, nu poate zbura fără să ia medicamente sedative, îl sperie gândul de a vorbi în public, este timorat în aproape orice situație pe care consideră că nu o poate controla.

Cu toate acestea, continuă să lupte. Are o familie frumoasă și o existență destul de liniștită din punct de vedere financiar. Chiar dacă anxietatea este încă prezentă în viața lui, subjugându-l în cele mai nepotrivite momente (de exemplu, propria nuntă), Scott Stossel este un învingător. A înțeles că boala lui este un fenomen biologic (se transmite ereditar și poate fi explicat prin intermediul genelor noastre), dar și sociologic (influența mediului în care trăim este una semnificativă pentru dezvoltarea anxietății și a mecanismelor noastre de apărare împotriva acesteia).

Nu în ultimul rând, a descoperit că anxietatea poate avea și o latură pozitivă: pentru a evita sentimentele de rușine sau de vinovăție, oamenii anxioși tind să se comporte corect și să fie mult mai atenți la nevoile celor din jur. Dorindu-și să nu iasă în evidență în mod negativ, ei vor manifesta de multe ori empatie și sensibilitate în interacțiunile lor sociale, se vor dedica în totalitate proiectelor profesionale sau personale în care vor fi implicați, iar cei cu un IQ ridicat vor avea chiar performanțe deosebite în domeniul lor (autorul amintește mai mulți intelectuali „invalizi din punct de vedere psihic” ca Hume, Flaubert, J. S. Mill, Michael Faraday, Virginia Woolf etc.).

Așadar, anxietatea nu este un sfârșit de drum și nici o condamnare la moarte. Este, însă, o luptă continuă, un alt fel de a trăi, un proces anevoios de căutare a liniștii interioare și a iubirii de sine. Această carte este o poveste despre supraviețuire și speranță în confruntarea cu un dușman neobosit și extrem de creativ: noi înșine. O poveste care poate avea un final fericit doar dacă ești dispus să-l rescrii de fiecare dată când angoasele îți întunecă, pentru un moment, rațiunea…