Acceptare

Darling you, you give but you cannot take love.

                                                                                            Jhene Aiko

tumblr_m5tdu3h0U71qieq9mo1_500_largeCâteodată ţi-e teamă. De necunoscut, de Dumnezeu, de tine însuţi. Simţi că nu iubeşti destul, că nu dăruieşti destul, că nu trăieşti destul. Raţiunea îţi alimentează angoasele cu noi versiuni ale realităţii, cu scenarii fanteziste şi întunecate, cu defulări spontane ale sufletului tău bănuitor. Poţi simţi adevărul dincolo de ceaţa densă a imaginaţiei, dar nu îl poţi vedea… Poţi dărui, dar nu poţi primi. Poţi trăi, dar nu poţi spera.

Câteodată eşti uman. Lumea ta pare mai complicată decât de obicei, inima ta are nevoie de mai multă atenţie, mintea ta are nevoie de explicaţii actuale. Nici măcar reflexia ta din oglindă nu mai e indulgentă cu tine în astfel de zile, ci îţi dezvăluie fiecare gând ascuns, fiecare trăire eterogenă. Te provoacă să te descoperi. Să te înţelegi.

Și atunci realizezi că uiţi ceva esenţial: să primeşti şi tu dragoste. Aceasta e, de fapt, marea provocare atunci când vine vorba de iubire: să înveţi să accepţi ideea că nu doar tu ai dreptul de a-l face pe celălalt fericit.

Încredere

12_largePentru acele momente când realizezi că ţi-ai găsit menirea. Ştii de ce te-ai născut, ştii unde vrei să mergi, ştii cum vrei să păşeşti în eternitate. Îţi înţelegi inima şi trăirile ei amestecate. Îţi cunoşti umbrele şi crâmpeiele de lumină. Poţi să priveşti în interiorul minţii tale şi să îi percepi fundamentele.

Există totuşi ceva dincolo de capacitatea ta de înţelegere. Ceva ce îţi aparţine, dar totuşi nu este al tău… Ceva ce te umanizează şi în acelaşi timp te distruge. Sufletul tău. Esenţa ta jumătate divină, jumătate malefică. Cheia spre fericirea sau spre ruinarea ta. De unde ştii ce decizie este cea corectă când vine vorba de spirit? Cine îţi poate garanta că nu vei sfârşi în singurătate şi durere? De unde ştii dacă ai ales pe cineva care să merite sacrificiul tău?

Nu ştii. Trebuie doar să ai încredere în acea persoană. Trebuie să îţi asumi riscuri şi să speri că îţi vei găsi la capătul drumului bucata de Paradis. Trebuie să accepţi întunericul incertitudinii şi să încerci să priveşti dincolo de el. Viaţa e un şir nesfârşit de mistere. Credem că noi îi hotărâm cursul, însă în realitate suntem doar nişte marionete în mâinile Universului. Planurile noaste nu sunt niciodată stabile, priorităţile ni se schimbă în funcţie de cel căruia alegem să îi dăruim sufletul nostru. „Eu” se transformă în „noi”, „viaţa mea” devine „viaţa noastră”

Poate fi atât de frustrant că nu ne cunoaştem viitorul, dar unde ar mai fi atunci neprevăzutul? Nu citim cărţi sau vizionăm filme tocmai pentru a fi surprinşi, pentru a ne imagina finaluri în funcţie de caracterele sau de replicile personajelor, pentru a verifica la sfârşit dacă am avut sau nu dreptate? Aşa e şi viaţa noastră… O poveste. Câteodată ciudată, alteori încântătoare… Însă întotdeauna altfel.

N-o mai analizaţi pentru că pierdeţi clipe frumoase. Riscaţi, iubiţi… Şi nu încetaţi să luptaţi pentru menirea voastră. Acceptaţi misterul şi bucuraţi-vă de el. Trăiţi.

P.S.

Your love lifts me out of time
And you know my heart by heart…

P.P.S. Am fost încântată să aflu că Perception (Capcana minţii) este acum transmis şi în România. Primul sezon a avut premiera pe 2 septembrie 2013, la orele 22, pe Universal Channel. Serialul va fi difuzat săptămânal, în fiecare luni. Veţi găsi mai multe detalii aici.

Despre suflet

În cele din urmă, îmi spun că asta e – vrea lumină. Dar oare îi pot cere să facă asta pentru mine? Şi oare nu îmi place şi mie întunericul? Un pic de întuneric, din când în când.

Anastasia Steele (Cincizeci de umbre întunecate)

Eterna fluctuaţie între lumină şi întuneric. Niciodată nu vei şti în ce parte eşti. Poţi presupune, poţi spera… Te poţi juca de-a infinitul. Însă dincolo de acest scut imaginar al cuvintelor nu se află decât vidul neştiinţei.

Şi cum ai putea să cunoşti lumea în care te afli dacă tu încă nu îţi cunoşti sufletul? Realizezi că are diferite nuanţe, că oscilează între dorinţă şi moralitate, că te defineşte şi în acelaşi timp te respinge. Dar nu îi poţi vedea tenebrele, nu îi poţi înţelege strălucirea, nu ştii de ce ţi-a ales un destin inconsecvent şi câteodată straniu.

Nu ştii de ce preferă de fiecare dată calea sinuoasă a adevărului. Îşi analizează fiecare gând, trăire sau sentiment, îşi caută răspunsurile sub aripile negre ale demonilor. Nu îi este teamă de ce va descoperi, nu renunţă niciodată. Îşi cunoaşte limitele, dar asta nu îl împiedică să privească dincolo de ele. Nu îl împiedică să lupte…

Pe de altă parte, tu eşti doar un om ce visează la nemurire. Speri să te vindeci de întuneric, dar nu poţi spune cu exactitate de ce. Nu ştii dacă te răneşte sau doar îţi amăgeşte judecata cu scopul de a te îndepărta de el. Nu ştii nici măcar dacă Edenul există cu adevărat în spatele acelei lumini pe care o venerezi dinainte de a te naşte. Nu poţi şti care dintre aceste două lumi ţi se potriveşte…

Însă cine mai are nevoie de explicaţii logice atunci când este fericit? Nu trebuie să cunoşti toate mecanismele sufletului pentru a atinge nemărginirea pe care el o aşterne în faţa ta. Poate că nu avem nevoie de raţiune pentru a revela misterul spiritului. Poate că avem nevoie de iubire. Şi de încredere. Poate că avem nevoie de întuneric pentru a putea admira lumina…

imagine