Bărbatul cu haină roșie

Arta poate să comemoreze modelul, dar poate să-l și schimbe, ba chiar să-l anuleze, în ciuda a ceea ce doresc cele două părți.

Julian Barnes

În „Bărbatul cu haină roșie”, Julian Barnes ne propune un alt mod de a privi trecutul și perioadele pe care le considerăm emblematice în istoria culturii și civilizației umane. Renunțând la privilegiul supraviețuitorului sau la nostalgia celui nemulțumit de prezent, dobândim detașarea necesară pentru a înțelege specificul epocii respective, dincolo de bârfele timpului, de răutățile sau de elogiile contemporanilor, de prejudecăți și de cutume. În acest mod, descoperim La Belle Époque și pe ai săi Marcel Proust, Alphonse Daudet, Anna de Noailles sau Paul Verlain, ne întâlnim cu unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai dandismului – contele Robert de Montesquiou și, nu în ultimul rând, îl cunoaștem pe chirurgul și pionierul în ginecologie Samuel Pozzi, o figură luminoasă într-o perioadă decadentă și extravagantă a Franței, în care valorile erau suprimate de setea de plăcere, iar superficialitatea domina viețile persoanelor publice.

Autorul nu ezită în a evidenția părțile mai puțin fascinante ale Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cum ar fi transformarea patronajului artistic într-un fel de colonialism intern (artiștii săraci erau, în realitate, doar niște jucării muzicale pentru aristocrații care îi protejau), naționalismul dus la extrem (respingerea inovațiilor celorlalte popoare și batjocorirea lor fără temei) sau duelurile, care erau provocate de diverse irascibilități personale și nu de un simț acut al onoarei. Mai mult decât atât, acea iubire evocată într-un mod sublim de scriitorii, pictorii sau muzicienii timpului nu era nici măcar menționată în Codul civil francez din primii ani ai secolului XX, unde o căsnicie trebuia să îndeplinească doar trei condiții: fidelitate, ajutor și sprijin reciproc. Ulterior, a apărut și noțiunea de „respect”, dar aceasta a fost singura concesie acceptată de către francezi.

De altfel, căsătoriile bazate pe dragoste nu erau deloc comune în Franța acelor vremuri. Oamenii își uneau viețile pentru „poziție socială, pentru bani sau proprietăți, pentru perpetuarea familiei, dar nu pentru iubire”. Atât bărbații, cât și femeile își căutau împlinirea sufletească în afara căsniciei, dar reușeau cumva să mențină și liniștea căminului sau măcar să ofere iluzia unor raporturi sănătoase și civilizate cu partenerul oficial. Samuel Pozzi, eroul acestei cărți, nu face excepție: căsătoria lui cu Thérèse, soția și mama celor trei copii ai săi, a fost de la început compromisă din cauza lipsei de iubire, dar au rezistat împreună aproape 30 de ani, în ciuda nenumăratelor infidelități ale medicului.

Cu toate acestea, Samuel Pozzi sau „Bărbatul cu haină roșie” (pictură realizată de americanul John Singer Sargent) a reușit să se ridice deasupra bârfelor și complicațiilor din relația sa de familie. Realizările lui în domeniul chirurgiei ginecologice, interesul pentru artă, implicarea în viața politică, grija și atenția față de ceilalți, precum și înclinarea către perfecționism contribuie la construirea reputației unui om de știință remarcabil. Întotdeauna dispus să-și ajute semenii, Pozzi nu se ascunde într-un turn de fildeș și nu încetează să primească pacienți, chiar și în perioada Primului Război Mondial, când devine chirurg militar, salvând viețile soldaților răniți pe câmpul de luptă. Viața lui Samuel Pozzi reprezintă cel mai bun exemplu că altruismul și dedicarea sunt, indiferent de vremuri, calitățile care deosebesc eroii de oamenii obișnuiți, luminând caractere și înăbușind micile derapaje inerente oricărei existențe.