Zuleiha deschide ochii

zuleiha-deschide-ochii_1_fullsizeÎn cortul negru nu-și aveau locul amintirile și spaimele, pieile lui groase o apărau de trecut și de viitor. Aici exista numai ziua de azi, numai clipa de acum. Clipa de acum era atât de consistentă și de tangibilă, încât Zuleihăi i se umezeau ochii.

Guzel Iahina

O adevărată apologie a prezentului și a puterii feminine, „Zuleiha deschide ochii” este mai mult decât povestea unei tinere tătare, care este deportată în Siberia în anii ’30, într-o colonie de muncă forțată. Cartea lui Guzel Iahina înfățișează o luptă perpetuă și emoționantă pentru viață, o încercare de salvare a umanității din bezna totalitarismului, o sondare a psihicului omului confruntat cu lipsa hranei, cu frigul, cu pustietatea. Este un roman istoric, psihologic și, nu în ultimul rând, romantic, prin intermediul căruia descoperim o frântură de o consistență literară uimitoare din istoria deportărilor comandate de regimul stalinist pentru a-și îndeplini obiectivul colectivizării.

La începutul poveștii, Zuleiha are 30 de ani și este văduva unui „culac” (țăran înstărit), împușcat mortal în momentul arestării de unul dintre ofițerii Armatei Roșii, Ivan Ignatov. Acesta este însărcinat cu transportul țăranilor deposedați de pământuri și bunuri (deschiaburiți), al unui grup de intelectuali din Leningrad și al unor deținuți politici în Siberia, unde aceștia urmau să fie „reeducați” prin muncă. Însă până acolo drumul este lung și anevoios, iarna cumplită, cu ger și cantități imense de zăpadă, iar oamenii stau în vagoane de marfă, prost încălzite, fără mâncare sau vești despre viitoarea lor destinație. Cei mai mulți nu supraviețuiesc până în Siberia, iar pentru cei ajunși în mijlocul taigalei, rupți de civilizație și fără nicio șansă de evadare… începe o dramatică și aparent zadarnică luptă pentru viață.

În aceste condiții, Zuleiha îl naște pe băiețelui ei, Iusuf, ultima amintire de la soțul mort și se îndrăgostește de ucigașul acestuia, Ivan Ignatov, acum comandant al coloniei lor de muncă. Este o poveste de dragoste răvășitoare tocmai prin naturalețea și intensitatea cu care acest sentiment a străpuns scutul creat de protagoniști pentru a-și proteja psihicul de eventualele intruziuni, menite să le pericliteze lupta pentru supraviețuire. Din acest punct, vă las pe voi să descoperiți, după ce veți citi cartea, dacă în cazul celor doi, iubirea le-a fost călăuză spre lumină, dându-le un motiv să continue să respire când durerea le-a inundat lumea sau i-a cufundat pentru totdeauna în întuneric, loviți de blestemele duhurilor rele din imaginația Zuleihăi…

Un anume domn Piekielny

un_anume_domnȘi atunci se abandona în voluptuoasa melodie a tăcerii, trecându-și la nesfârșit arcușul peste lemnul lăcuit al viorii, cântând fără să cânte, dar privind cu adevărat către cerul înstelat.

François-Henri Désérable

Viața ni se scurge tuturor printre degete ca firele de nisip pe care le priveam cu fascinație în copilărie, imaginându-ne un Univers întreg redus la acea scară infinitezimală. Nu prețuim prezentul, trăim prea mult în trecut sau viitor, ne pierdem printre regrete și vise, iar timpul ne pedepsește ignoranța întorcându-ne spatele atunci când, în sfârșit, ne dorim să-l ținem pe loc. Învățăm, în cele din urmă, să ne bucurăm de acel scurt moment de beatitudine, dar provocarea rămâne: cum am putea opri Pământul atunci când suntem fericiți?

„Un anume domn Piekielny” este una dintre acele lecturi fermecătoare prin simplitatea lor, care te îndeamnă să reflectezi la viață și fericire din ipostaza cuiva căruia i-au fost refuzate. Domnul Piekielny este un personaj discret și misterios, un „șoarec trist”, un visător fără speranță, dar cu un respect incomensurabil pentru lucrurile care aduc valoare unei existențe: arta, cultura, inteligența, modestia. Parcă presimțindu-și sfârșitul grăbit de regimul atroce instaurat de naziști, domnul Piekielny îl roagă pe Romain Gary, când erau vecini în Vilnius, să îi amintească numele în prezența oamenilor importanți pe care îi va cunoaște. Este o cerere a unui om resemnat, conștient că nu poate avea așteptări mai mari de la propria existență, în afară de a-și transcende condiția limitată prin intermediul cuiva cu potențial și aspirații reale.

François-Henri Désérable, un scriitor francez contemporan, pleacă pe urmele acestui domn aparte, într-o anchetă personală și literară în același timp, al cărei scop nu este doar acela de a aduce la viață un personaj, ci mai ales istoria nedreaptă din spatele lui, această paranteză în umanitate pe care un sistem bolnav a creat-o, curmând milioane de destine nevinovate. Probabil că, în cele din urmă, singura modalitate de a opri timpul este aceea de a-ți scrijeli povestea pe suprafața lui, sperând că vei trăi veșnic prin cei care vor continua să o spună.

Tatuatorul de la Auschwitz

carte– Vreau să rămân aici, cu tine, pentru totdeauna.

– Totdeauna înseamnă mult timp.

– Sau ar putea însemna doar până mâine.

– Nu, n-o să însemne.

Heather Morris

Când ești în iad, nu ai cum să te îndrăgostești. Sau cel puțin asta îți spuneai când inima ta compunea fericită o melodie pe care o auzeai pentru prima dată, ignorând zidurile care se ridicau în jurul tău și semnele roșii de „interzis” care te avertizau că nici măcar visatul nu îți este permis în acel loc. Dar dragostea nu ține cont de spațiu, timp, reguli, societate, obstacole sau clișee. Dragostea se naște din praf de stele și continuă să ardă și în cele mai reci nopți ale sufletului tău. Nu o poți opri, programa, declanșa. Apare din nimic și devine apoi totul… Într-o secundă.

Iubirea dintre Lale și Gita, protagoniștii cărții „Tatuatorul de la Auschwitz”, prinde viață în cel mai cumplit loc din această lume, în care speranța și umanitatea păreau să fi dispărut irevocabil sub straturile groase și pline de cicatrici ale cruzimii, morții, resemnării. Lagărul de concentrare de la Auschwitz – Birkenau reprezintă una dintre cele mai dureroase oglindiri ale caracterului uman, un tablou al nedreptății și urii nejustificate, un „infern pe pământ”, în care doi oameni nevinovați reușesc cumva să încalce toate regulile și să ne demonstreze că dragostea adevărată poate învinge orice, chiar și teroarea unui sistem totalitar irațional.

„Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte despre renaștere, despre loialitate, despre supraviețuire și, mai ales, despre puterea iubirii de a vindeca suflete și de a salva vieți. Nicio lege absurdă, niciun război, nicio versiune a iadului proiectată de zei sau de oameni n-o să poată vreodată să ucidă dragostea. Este un miracol și o onoare să poți iubi, să-ți poți dărui inima cuiva fără să-i ceri nimic în schimb, să poți spera la o eternitate în doi, indiferent că va dura până mâine sau până când timpul se va opri definitiv. Însă, mai mult decât orice, este o binecuvântare să te poți îndrăgosti în infern, când tot ce se întâmplă în jurul tău te condamnă la violență și răzbunare oarbă, dar tu alegi să fii uman și să visezi