Să nu faci rău

Poate că (pacienții) nu realizează niciodată cât de periculoasă a fost operația și cât de norocoși au fost să se refacă atât de bine. În timp ce chirurgul, pentru o vreme, cunoaște raiul, după ce s-a apropiat foarte tare de iad.

Henry Marsh

Care este esența ființei umane? Cine suntem noi, dincolo de experiențele pe care le trăim, de educația pe care o primim, de interacțiunile noastre? Unde se formează conștiința de sine, acest termen complex care ne înglobează toate gândurile, sentimentele și trăirile, fascinându-i pe atâția filosofi de-a lungul timpului? Pentru un neurochirurg, răspunsul la toate aceste întrebări este simplu: misterul întregii noastre existențe se află în creier. Mai exact, sinele reprezintă „vibrația electrochimică a unor sute de miliarde de celule nervoase”. Când lucrurile merg bine, oamenii nici măcar nu sesizează complexitatea fenomenelor care au loc în creierul lor. Această mașinărie extrem de sofisticată ne controlează întreaga viață: lobul occipital ne asigură capacitatea de a procesa imaginile pe care i le trimit senzorii retinei; lobul frontal este responsabil cu personalitatea, mișcările, vorbirea sau atenția noastră; lobul parietal procesează informațiile senzoriale, ajutându-ne să ne orientăm în spațiu, dar și să ne conștientizăm propriul corp; lobul temporal ne controlează memoria pe termen lung, precum și emoțiile, auzul sau capacitatea de a recunoaște fețe etc.

Henry Marsh ne prezintă poveștile tulburătoare ale unor pacienți care au avut anumite părți ale creierului afectate, fiindu-le imposibil să mai desfășoare unele dintre activitățile menționate anterior. Este vorba despre oameni care își pierduseră capacitatea de a merge, de a vorbi, de a înțelege cuvintele – cazuri cu adevărat critice și, de foarte multe ori, fatale. În calitate de chirurg, Henry Marsh nu avea ca responsabilitate doar operarea acelor pacienți, ci și pe aceea de vindecător de suflete, de ființă umană care încearcă să rezoneze cu tragedia altcuiva și de a-i da puterea să lupte. Însă, cea mai grea misiune rămânea aceea de consolare a familiilor care își pierdeau copilul, partenerul sau părintele în urma unor complicații apărute în timpul operației… Pentru un neurochirurg, acele momente reprezentau dovada unui eșec îngrozitor, unul pe care îl procesa foarte greu și cu prețul propriilor relații personale – Marsh însuși a divorțat după 25 de ani de căsnicie, după ce la începutul carierei toți specialiștii cărora le-a comunicat dorința sa de a deveni neurochirurg l-au avertizat că familia va avea de suferit. Într-un puseu de sinceritate, medicul recunoaște că i-a uitat pe foarte mulți dintre pacienții cărora le-a salvat viața și nu a mai fost nevoit să-i vadă vreodată – însă niciodată pe cei care au murit după sau în timpul operației.

„Să nu faci rău” reprezintă o colecție de amintiri extrem de personale și de momente dificile din viața unui neurochirurg de succes, care are puterea însă de a-și admite failibilitatea. Orice operație pe creier implică riscuri importante, iar medicii sunt nevoiți să ia, de cele mai multe ori, decizii pe loc, unele pe care ajung să le regrete, iar altele care se dovedesc inspirate, redându-i pacientului șansa la o viață normală. Triumful medicinei asupra unor boli foarte grave este cu adevărat încurajator, iar povestea lui Henry Marsh ne dă speranța că această mașinărie uimitoare numită creier este încă departe de a-și fi demonstrat întregul potențial.

Istoria din perspectiva lui Yuval Noah Harari

Moralitatea nu înseamnă „respectarea poruncilor divine”, ci „reducerea suferinţei”. Prin urmare, ca să te comporţi moral, nu trebuie să crezi în cine ştie ce mit sau poveste. Trebuie doar să ajungi la o înţelegere profundă a suferinţei. Dacă înţelegi cu adevărat felul în care o faptă îţi provoacă ţie sau altora o suferinţă inutilă, te vei abţine în mod natural să o comiţi.

Yuval Noah Harari

Se spune că este necesar să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile înaintașilor noștri. Yuval Noah Harari ne prezintă însă o altă justificare pentru studierea trecutului: aceea de a ne elibera. Scrise sub forma unei călătorii spre originile umanității și apoi în sens invers, spre viitor, cărțile istoricului israelian (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI) încearcă să ne explice prezentul, raportându-se atât la evoluția noastră până în momentul actual, cât și la ce am putea realiza sau pierde într-o societate dominată de tehnologie și forme superioare de inteligență.

Autorul începe această dezbatere printr-o expunere riguroasă și amănunțită a istoriei omenirii și modalităților prin care aceasta a supraviețuit și s-a dezvoltat. Cam toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă despre acest subiect au ajuns la aceeași concluzie: secretul este cooperarea. Spre deosebire de alte specii umane, Homo sapiens a înțeles destul de repede că pentru a cuceri lumea și a-și asigura o existență cât mai îndelungată trebuie să deprindă principiul colaborării, creând astfel comunități bazate pe interese și valori comune.

Ne aflăm însă în fața unei provocări care presupune eforturi mai consistente decât cele depuse de societățile anterioare. Omenirea se îndreaptă spre un nou stadiu al evoluției – Homo deus, un model uman cu puteri creatoare, „care îi vor permite să facă faţă până şi celor mai sofisticaţi algoritmi non-conştienţi”. Cu ajutorul tehnologiei, acești oameni ar putea dobândi abilități fizice și mintale spectaculoase, care îi vor transforma în adevărați zei ai tehnologiei și informației.

Este cel mai înțelept lucru pe care am putea să-l facem acela de a acorda putere nelimitată unor „aleși”? Yuval Noah Harari ne aduce, prin intermediul ultimei cărți, în prezent și ne oferă câteva „lecții” de supraviețuire într-o societate marcată de schimbări pe plan politic, tehnologic, cultural. Una dintre soluțiile propuse (și cea în care eu cred cel mai mult) este capacitatea de a ne comporta moral. Suferința nu se va reduce de la sine, iar lumea nu va deveni un loc mai bun câtă vreme vom continua să ne provocăm rău unii altora. Dacă în spatele oricărei decizii care ne vizează viitorul ca specie sau ca ființe individuale s-ar afla întrebarea: „voi cauza cuiva suferință prin acțiunile mele?”, temerile noastre privind tehnologizarea profundă a lumii ar fi nejustificate, iar această dezbatere n-ar avea miză.

În final, este alegerea fiecăruia cum își construiește povestea cât timp încearcă să-și păstreze umanitatea dincolo de nevoia de putere, cunoaștere, progres.

Unii oameni trăiesc o tragedie, alţii fac parte dintr-o dramă religioasă fără sfârşit, unii abordează viaţa ca şi când ar fi un film de acţiune şi nu puţini se comportă ca într-o comedie. Dar, în cele din urmă, cu toţii sunt doar poveşti.

Yuval Noah Harari