Mâine poate am să rămân

lorenzo-maroneAceastă senzație neplăcută pe care deseori o confundăm cu jena, în general nu e altceva decât prima licărire a singurei magii adevărate la îndemâna omului: iubirea.

Lorenzo Marone

Într-o perioadă în care nu putem călători decât în gând, ne alegem destinațiile turistice prin intermediul lecturii, un pretext minunat de a descoperi o lume nouă și de a ne imagina povești despre forța de a rămâne și de a continua să visezi chiar și în cele mai negre ipostaze ale spiritului. Pe scriitorul italian Lorenzo Marone îl știu din „Tentația de a fi fericit”, o carte despre implacabilitatea timpului și fragilitatea fericirii în fața abuzurilor și a neîncrederii. De această dată, autorul ne spune povestea tinerei avocate Luce di Notte, o femeie căreia absența tatălui i-a transformat viața într-o luptă continuă, un dans prin furtună, o încercare de a-și menține echilibrul la marginea prăpastiei. Luce nu și-a putut ierta tatăl că a plecat când avea doar nouă ani, lăsând-o cu un frate mai mic și cu o mamă conservatoare, preocupată doar de educația și credința lor, fără să realizeze că cei doi copii încă adună cioburile abandonului suferit.

Fiind vorba de Lorenzo Marone, o poveste sensibilă nu va fi niciodată prezentată în tonuri întunecate, iar discrepanța dintre durerea din sufletul personajelor și exuberanța lumii exterioare este asigurată de un oraș colorat și vivace din Italia de Sud: Napoli. Autorul ne descrie atmosfera plină de energie și savoare a Cartierelor Spaniole, un loc cu străzi înguste, unde locuitorii preferă să folosească scuterele pentru deplasări („regulă” respectată și de tânăra noastră avocată), cu mulți vânzători ambulanți care comercializează de la ochelari de soare și umbrele la trei euro la vată de zahăr, înghețată și alte deserturi iubite de copii (și nu numai!), cu miros de vinete coapte la șapte dimineața, ca un semn timpuriu al verii ce urmează să încălzească sufletele personajelor acestei povești atipice.

Este o carte care abundă în culori și arome, o călătorie pe plaje stâncoase cu vedere spre Vezuviu, un prilej pentru destăinuiri și momente de sinceritate, după ani întregi de minciuni și tergiversări. Veți descoperi un personaj feminin puternic și, în același timp, visător, un suflet cu aspirații înalte și rădăcini adânci. În viața ei apare, la momentul potrivit, și un bătrân înțelept și blând, domnul Vittorio, un absolvent de filosofie care nu a predat niciodată, preferând să-și urmeze pasiunea pentru muzică. La rândul lui un visător (cum ar putea fi altfel un om care și-a trăit aproape întreaga viață pe mare?), domnul Vittorio constituie o prezență caldă și liniștită în viața agitată a lui Luce, luminându-i cu sfaturile și ironiile lui fine drumul sinuos spre ea însăși. Obișnuită cu gândul că toți oamenii dragi vor pleca, în cele din urmă, din viața ei, Luce îl privește cu neîncredere pe bătrânul care o asigură că el va rămâne. Întrebarea este: va reuși oare să rămână și ea?

Familiile speciale nu există, Kevin. Există persoane speciale. Cu un pic de noroc, uneori poți întâlni una. Și deja e mult.