Arta de a trăi fără știri

artaNu există știre suficient de importantă să nu puteți trăi fără ea. O singură carte este de o mie de ori mai valoroasă decât un munte de știri.

Rolf Dobelli

Într-o vreme în care trăim sub dominația breaking news-urilor, iar capacitatea noastră de a ne concentra este permanent subminată de avalanșa de noutăți din ce în ce mai catastrofice, creierul nostru are nevoie de o pauză. Rolf Dobelli face o pledoarie pentru un stil de viață liniștit, departe de zumzetul sutelor de mii de știri care ne invadează intimitatea și ne tulbură pacea interioară. Chiar dacă de cele mai multe ori nu realizăm, toate informațiile negative pe care le primim din exterior sub forma știrilor ne afectează încet, dar sigur, calitatea vieții, stima de sine, productivitatea.

Studiile arată că pierdem, în medie, aproximativ o oră pe zi consumând știri. Cu cât suntem mai educați, iar sfera noastră de interese se lărgește din ce în ce mai mult, cu atât timpul pe care îl dedicăm știrilor se dilată, la rândul lui. Putem să dedicăm chiar și o lună pe an consumului de știri, un cost destul de însemnat dacă luăm în considerare efectele negative ale informațiilor primite din mass-media asupra noastră. Ne încărcăm în mod voluntar mintea cu lucruri care nu ne vor fi niciodată utile în viața de zi cu zi și nici nu au o relevanță pentru dezvoltarea noastră personală și profesională. Nu devenim mai competenți la locul de muncă, nu învățăm să fim niște oameni mai buni, nici măcar nu putem spune că suntem mai informați. De cele mai multe ori, știrile care ajung la noi sunt despre evenimentele tragice din societate, despre ceea ce nu funcționează, despre antimodele. Pentru a ajunge la ceea ce este relevant, pentru a cunoaște cu adevărat lumea cu toate umbrele și luminile ei, pentru a învăța să gândim… nu consumul de știri este soluția. Ci cărțile și articolele științifice.

Rolf Dobelli ne predă arta de a trăi fără știri prin intermediul exemplului personal – el însuși a fost un consumator avid de news până a conștientizat că acestea nu îl ajutau nici să înțeleagă mai bine lumea, nici să ia decizii mai bune. Experimentul pe care el ni-l propune (30 de zile fără știri) este drastic și foarte greu de realizat în aceste timpuri dominate de informație. Însă nu imposibil. Creierul nostru este prea complex pentru a-l hrăni în fiecare zi doar cu mesaje trunchiate, scoase din context, irelevante. În capitolul „Știrile ne transformă creierul”, veți descoperi cum circuitele noastre neuronale dedicate gândirii profunde și lecturii se atrofiază odată cu creșterea consumului de știri. Putem citi articole scurte, dar pierdem capacitatea de a ne concentra atunci când ne aflăm în fața unei cărți.

Autorul ne atrage atenția că timpul nostru este limitat, iar singurii care putem hotărî cu ce să îl umplem suntem noi înșine. De ce să ne expunem în permanență la fake news, titluri-momeală (clickbait), fake fame (vedete promovate din cu totul alte motive decât competența sau performanțele lor profesionale), manipulare etc.? De ce să nu citim mai multe cărți, de ce să nu petrecem mai mult timp cu oamenii dragi, de ce să nu ne cunoaștem mai bine pe noi înșine? De ce să nu ne trăim propria viață? În final, depinde doar de noi dacă vrem să transformăm acest exercițiu de imaginație într-unul de voință…

Liniștea sufletească și știrile nu au nimic în comun. Înțelepciunea vieții și știrile, cu atât mai puțin. Vreți să fiți puțin mai înțelepți? Atunci, în loc de știri proaste, citiți cărți bune.

 

Porunca lui rabbi Akiba

copertaFataCitim pentru a ne instrui, firește, dar mai ales pentru a evada, pe timpul lecturii, din strânsoarea lumii.

Valeriu Gherghel

Lectura presupune un ceremonial, un fel de contract temporar, însă exclusiv între cititor și creatorul lumii ascunse între paginile unei cărți. Citim pentru a evada din realitate, pentru a construi un univers nou sau pentru a-l îmbogăți pe cel deja existent cu versiuni actualizate ale unui adevăr din alte veacuri, pe care l-am pierdut în goana noastră oarbă după succes. Indiferent că visăm la o familie fericită într-un cadru idilic și festiv, la o recunoaștere unanimă a eforturilor noastre profesionale sau, pentru cei mai optimiști (și norocoși), la simultaneitatea acestor situații ideale, toți ne proiectăm într-un viitor mai bun care ne fărâmițează șansele la un prezent memorabil.

Citind eseurile lui Valeriu Gherghel din „Porunca lui rabbi Akiba”, am avut ocazia (atât de rară în zilele noastre) de a mă desprinde de tumultul ineluctabil al cotidianului și de a descoperi universul (aproape) uitat al lecturilor sacre precum Cântarea Cântărilor – poem religios de o „imensă senzualitate”, îndelung contestată de savanții evrei – sau al textelor aparent exhaustive specifice Evului Mediu, când erudiții aveau obiectivul îndrăzneț și iluzoriu de a „rezuma lumea într-o carte”.

Autorul ne conduce într-o călătorie la limita dintre plăsmuire și realitate, ne prezintă istoria lecturii și tipurile de plăcere pe care aceasta le poate provoca, ne vorbește despre cititorii medievali pentru care „a citi semnifică a te iniția” și ne aduce, în cele din urmă, în contemporaneitate, unde lectura „capătă însușiri apăsat profane”.

Putem citi astăzi cărți concepute în epoci îndepărtate, la care nu avem acces decât prin intermediul imaginației, reușind să le înțelegem așa cum le-au gândit scriitorii acelor vremuri? Suntem limitați de prezent sau, dimpotrivă, de aspirațiile noastre? Putem rezolva enigme literare care sfidează interpretările noastre clasice? Sau doar inițiații în „taina lecturii” le pot surprinde sensurile ascunse și „substanța divină”?

Vă las să descoperiți răspunsurile la aceste întrebări în volumul semnat de Valeriu Gherghel, „Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfântul Augustin la Samuel Pepys”, pe care Editura Polirom l-a republicat în acest an, într-o ediție revăzută și adăugită.

Și un gând care ne dă speranță…

Dar sfințenia nu se măsoară după numărul căderilor, ci după nivelul aspirației.

Roata plăcerilor

copertaFata

Citim în pofida faptului că lectura, ca și iubirea nu pot fi justificate (suficient)…

Valeriu Gherghel

Ce a existat mai întâi: cuvântul sau sentimentul? Am știut că iubim înainte de a avea un termen pentru a defini această trăire irepetabilă și copleșitoare? Ne-am îndrăgostit fără să realizăm sau după ani de lecturi interminabile și diverse portretizări ale iubirii, am recunoscut semnalele și am intrat în mod benevol și asumat în acest joc fără câștigători și perdanți?

Cine ar putea da un răspuns clar și imposibil de combătut? Probabil că nimeni și nici măcar nu este aceasta miza dezbaterii. Ceea ce ne interesează atunci când citim volumul lui Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor, este experiența lecturii. Ce ne învață cărțile? Ce influență au asupra vieților noastre? Cum ne modelează existența, idealurile, sentimentele? De ce citim? Și cea mai frumoasă întrebare, care constituie și titlul explicativ al cărții, de ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?

Autorul oferă cu grație și luciditate răspunsurile la toate aceste incertitudini, invitându-ne într-un univers al lecturilor rafinate și al trăirilor profunde, pe care nu vom dori să-l părăsim prea curând. Ne vorbește despre arta recitirii, despre filosofi care au acceptat cărțile doar ca pe „un rău necesar”, despre puterea cuvintelor de a da o formă celor mai complicate și tulburi trăiri și, nu în ultimul rând, de a ne provoca să gândim.

În final, voi lăsa unul dintre numeroasele motive prin intermediul cărora autorul justifică necesitatea cititului:

[…] actul lecturii vădește că suntem asemenea celorlalți, nici mai buni, nici mai răi: citim pentru a descoperi și la alții păcatele pe care le ținem bine ascunse în noi înșine.

Citim pentru a trăi, de fapt. Pentru a cunoaște alte povești, din alte timpuri, pentru a exprima inefabilul, pentru a ne îmbogăți spiritual și moral și, mai ales, pentru a găsi răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu am ști să le formulăm dacă nu ar exista limbajul.