… creația literară a devenit pentru mine ceea ce este dintotdeauna, în marile sale momente de adevăr, adică o eschivă în încercarea de a scăpa de ceea ce nu poate fi răbdat, un mod de a-ți da sufletul ca să rămâi în viață.
Romain Gary
Se poate să iubești atât de mult limba și cultura unei alte țări, încât să decizi să scrii în idiomul respectiv, cu toate că nu este cel matern? Romain Gary, scriitor francez de origine lituaniană, s-a îndrăgostit de Franța prin intermediul mamei lui („Ma mère me parlait de la France comme d’autres mères parlent de Blanche-Neige et du Chat Botté”), un model de forță, devotament și „candoare elementară, primară, dar irezistibilă”.
Încrederea necondiționată pe care mama a avut-o în fiul ei a constituit talismanul și catalizatorul acestuia pentru succes. Îndeplinindu-i profețiile, Romain Gary a câștigat de două ori Premiul Goncourt, a fost diplomat al Franței și a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare după ce a luptat în al Doilea Război Mondial. Însă, înainte de orice, Romain Gary a fost un francofil, un visător, un aspirant la perfecțiune care căuta în artă „un mod de a-ți da sufletul ca să rămâi în viață”…
P.S. Citatele sunt din „Promisiunea zorilor”, una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată. Este o autobiografie sensibilă și dramatică, un elogiu adus iubirii absolute, un cântec despre patriotism, speranță și sacrificiu. Câteodată, nu este spectaculos să ajungem la destinație… ci modul în care o facem.
Creatorul de povești culturale 