Alo? Albert Einstein la telefon

alo_albert… una dintre cele mai puternice motivații, care-i mână pe oameni în domeniul artei și al științei este să scape de viața cotidiană, de cruzimea ei dureroasă și tristețea fără margini, de lanțurile propriilor dorințe veșnic schimbătoare.

R. J. Gadney

Am terminat de citit acest roman biografic despre parcursul profesional și personal al lui Albert Einstein pe opt septembrie, un moment de reflecție și bilanț pentru mine (fiind ziua în care m-am născut). Printr-o coincidență frumoasă, cartea începe tot cu o aniversare, de această dată a marelui savant, care primește de ziua lui un telefon de la o adolescentă de șaptesprezece ani, Mimi Beaufort. Încercând să sune la farmacie, tânăra greșește ultimele două cifre și constată cu surprindere că la celălalt capăt al firului este chiar Albert Einstein, cunoscut în acea perioadă în America mai mult pentru că ar fi inventat bomba atomică (aspect negat de fizician în repetate rânduri) și nu pentru că a fost primul om care a înțeles că „niciun semnal nu poate călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii”.

Albert Einstein este unul dintre marile spirite ale umanității și nu doar pentru contribuția sa extraordinară în domeniul fizicii teoretice. Dincolo de puterea lui de înțelegere spectaculoasă care i-a adus celebritatea și i-a asigurat un loc în eternitate, el a fost un pacifist, un fervent susținător al libertății, toleranței și egalității tuturor cetățenilor, indiferent de rasă, etnie sau naționalitate, principii în numele cărora a renunțat de două ori la cetățenia germană, după ce a fost martorul atrocităților săvârșite de nemți în timpul celor două Războaie Mondiale.

După moartea lui, președintele SUA din acea perioadă, Dwight Eisenhower, i-a lăudat modestia rară, demonstrată de modul în care s-a folosit de puterea cunoașterii și a creației științifice, oprindu-se atunci când a considerat că poate elibera niște forțe mortale dacă ajung în mâinile unor oameni lipsiți de înțelepciune. Ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă, însă nu în Europa terorizată de naziști, ci în Japonia, la Hiroshima, primul oraș distrus de o bombă atomică. Pentru Einstein, marele regret al vieții sale a fost acela că nu a bănuit niciodată că Statele Unite vor fi cele care se vor folosi de puterea acestor arme letale și nu Germania, țara lui natală, de care s-a desprins forțat. A plecat în America crezând că va găsi acolo libertatea și pacea absolută, dar din păcate, lupta pentru controlul întregii lumi este aceeași oriunde, doar protagoniștii diferă.

Vă recomand din suflet romanul lui R. J. Gadney, o biografie ficționalizată, însă bogată în referințe, scrisori și fotografii autentice, prin prisma cărora veți putea înțelege mai bine viața și opera marelui savant. Cartea a apărut în acest an la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei.

Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale

omul… nu universul nostru dă sens ființelor conștiente, ci ființele conștiente dau sens universului nostru.

Max Tegmark

Trăim într-o lume în continuă evoluție din punct de vedere cultural, tehnologic, biologic. Căutăm un sens al existenței umanității, un capăt al Universului, un viitor independent de limitele morții sau degradării fizice. Vrem să devenim zei, creatori, atotputernici… Să-i dăm vieții o altă dimensiune, o nouă direcție de dezvoltare, o ultimă actualizare… Să demonstrăm că nu degeaba suntem singurele ființe raționale de pe acest Pământ și cei mai inteligenți hominizi din istorie.

Și cum am putea realiza acest lucru? Soluția propusă de Max Tegmark se numește „Viața 3.0”, adică o reproiectare spectaculoasă atât a software-ului – capacitatea noastră de a dobândi diverse deprinderi și de a îndeplini obiective complexe, cât și a hardware-ului – ADN-ul. Mai exact – prin construirea unor roboți superinteligenți, însă în același timp conștienți, care să-i permită omului să realizeze lucruri uimitoare fără a periclita în vreun fel siguranța și viitorul speciei umane.

Este însă oare posibil un astfel de scenariu? Să creezi o mașină, o IA cu puteri absolute, însă și cu o capacitate extraordinară de a-și impune limite astfel încât să nu distrugă întreaga planetă? Autorul acestei cărți susține că da. Însă nu în viitorul apropiat și nu fără cercetări serioase privind controlul acestor sisteme de inteligență artificială și modalitățile prin care le putem determina să-și alinieze obiectivele cu ale noastre.

Este un drum lung, care presupune conlucrarea celor mai strălucite minți din domeniul tehnologic, precum și conștientizarea totală a riscurilor și oportunităților pe care IA le poate crea pentru omenire. Max Tegmark reușește să le surprindă pe majoritatea, invitându-ne la o dezbatere impresionantă despre inteligență, putere și conștiință, cu o miză care ne privește pe toți și anume aceea de a contribui la proiectarea unui viitor cât mai sigur și adaptat nevoilor de tehnologie și informație ale societății actuale.

Ordinea timpului

carlo rovTimpul deschide accesul nostru limitat către lume. Timpul e așadar forma prin care noi – ființe al căror creier posedă în esență capacitatea de a memora și a prevedea – interacționăm cu lumea. El e sursa identității noastre.

Carlo Rovelli

Timpul ne fascinează pe mulți dintre noi. Este firul poveștilor și emoțiilor noastre, sursa creativității și cercetărilor unora dintre cei mai importanți gânditori și fizicieni ai lumii, o frântură a Universului din care facem parte pentru o perioadă limitată, încercând să ne găsim sensul și menirea. Timpul este o enigmă, iar curgerea lui constituie un motiv de reflecție încă actual pentru oamenii de știință. Ce înseamnă „acum” în alte galaxii din Univers? „Existăm în timp sau timpul există în noi”? Ne putem închipui o lume independentă de timp? Putem tinde spre atemporalitate sau vom rămâne mereu blocați într-un prezent încremenit?

Fizicienii secolului XXI se confruntă în continuare cu aceste întrebări, iar un răspuns agreat de toată lumea nu există și probabil nu va exista niciodată. Însă călătoria pe care știința o face pentru a descifra misterul timpului și al naturii lui este cu adevărat captivantă. De la „Fizica” lui Aristotel până la mecanica cuantică a începutului de secol XX s-au scurs mai bine de două milenii de cercetări și teorii, în care atât știința, cât și speculațiile au evoluat în moduri inimaginabile.

Astăzi, știm că timpul este relativ (după cum ne-a demonstrat Einstein), dar și că are o componență granulară (după cum susțin teoriile cuantice). Însă cum putem înțelege timpul, dincolo de formule și demonstrații științifice? Ce rol avem noi, ca simpli muritori, în această ecuație a unei eternități imposibil de definit? Carlo Rovelli, care este și un excelent narator, îi dă vieții una dintre cele mai frumoase explicații posibile: „uneori e strigăt de durere, alteori e cântec”. Vă las cu această imagine sugestivă și emoționantă asupra existenței umane, invitându-vă să descoperiți mai multe în volumul Ordinea timpului, apărut la Humanitas în 2019, în colecția „Știință”, coordonată de Vlad Zografi.