Gambitul Damei

La fel era și șahul. Geometria unei poziții putea fi citită și recitită fără să epuizezi vreodată toate posibilitățile.

Walter Tevis

Ca un omagiu adus genialității femeilor într-o lume încă dominată doar de bărbați, cartea „Gambitul Damei” ne spune povestea lui Beth Harmon, o fată care a rămas orfană la vârsta de opt ani, fiind nevoită să se maturizeze brusc și să-și construiască o viață nouă pe ruinele singurătății și durerii. Ajunsă la orfelinat, Beth descoperă repede mirajul pastilelor verzi, pe care supraveghetorii le dădeau tuturor copiilor pentru a-i liniști și controla mai ușor. Pentru cineva cu inteligența ei sclipitoare, dependența de pastile nu era suficientă pentru a-i opri în totalitate fluxul neîntrerupt de gânduri. Beth avea nevoie de o provocare, iar aceasta s-a materializat într-unul dintre cele mai sofisticate jocuri ale minții: șahul.

Beth a învățat șah în subsolul orfelinatului de la domnul Shaibel, care a privit inițial cu reticență dorința unei fetițe de a deprinde tainele acestui joc. Însă Beth avea un talent înnăscut, o intuiție ieșită din comun și o capacitate uluitoare de a asimila lucruri noi sau de a improviza. Cu toate acestea, dependența de pastile și un accident nefericit au forțat-o să-și întrerupă lecțiile mult prea repede, fiindu-i interzis să mai joace șah până în momentul în care un cuplu s-a hotărât să o adopte. Beth își desăvârșise însă stilul de joc și strategiile în propria imaginație, studiind în același timp dintr-o carte despre deschiderile din șahul modern, pe care i-o dăruise domnul Shaibel.

Odată ajunsă la familia Wheatley, Beth își poate urma în sfârșit pasiunea și începe să participe la competiții regionale, unde îi învinge rapid pe câțiva dintre cei mai buni jucători ai Americii. Bucurându-se de susținerea mamei adoptive, tânăra șahistă participă la concursuri din ce în ce mai importante, iar cariera ei ia un avânt considerabil. Oamenii încep să-i acorde atenție, jurnaliștii îi iau necontenit interviuri, întreaga lume o privește cu admirație și uimire pe adolescenta care se pregătea să devină campioana Statelor Unite ale Americii la șah. Însă Beth se luptă în tăcere cu aceiași demoni cumpliți ai copilăriei sale: dependența și singurătatea. Prezența lor devine și mai agasantă odată cu înfrângerea suferită în fața unui mare maestru rus… Se va putea ridica din prăpastia în care au aruncat-o alcoolul, pastilele și lipsa unei iubiri necondiționate? Va găsi puterea de a-și depăși limitele și de a-i învinge pe cei mai buni jucători de șah din lume la ei acasă? Își va găsi dragostea calea spre inima ei? Împletind permanent marile realizări cu autodistrugerea, Beth Harmon reușește să dărâme cumva standardele societății americane din anii ’60 și să creeze o lume complet nouă, în care totul este posibil, inclusiv ca o femeie să cucerească un imperiu condus doar de către bărbați.

P.S. Pentru cei care ați văzut deja serialul „The Queen’s Gambit”, această carte nu o să vă aducă surprize. Dar o veți cunoaște pe Beth și dintr-un alt unghi…

Dopamina

dopaminaDopamina nu produce doar dorință, ci și dominație. Ne oferă capacitatea de a supune mediul înconjurător, și chiar și pe alți oameni. Însă dopamina poate să facă mai mult decât să ne ofere dominația asupra lumii: poate să creeze lumi în întregime noi, lumi care sunt atât de uimitoare încât nu ar putea fi decât opera unui geniu – sau a unui nebun.

Daniel Z. Lieberman și Michael E. Long

Care este granița dintre genialitate și nebunie? Putem să fim creativi, să ne antrenăm imaginația dincolo de limitele convenționalului și, în același timp, să ne păstrăm latura practică? Putem să ne oprim „cenzura interioară” atunci când scriem, iar după ce am pus ultimul punct să ne desprindem automat de acel univers ideatic și să revenim în cel fizic? Și, cel mai important lucru, putem controla această moleculă infimă din creierul nostru, numită dopamină, care pare să ne conducă viețile după cum consideră de cuviință?

Însă ce este dopamina, în primul rând? Conform autorilor, este vorba despre o grupare de celule care ne activează dorința de a obține lucruri inaccesibile aici și acum. Dopamina ne oferă capacitatea de a ne proiecta în viitor, ne arată ce am putea dobândi dacă o lăsăm să ne controleze voința, ne împinge să ne dorim mai mult și nu ne permite niciodată să ne bucurăm de prezent. Tot ea este sursa creativității noastre, indiferent că vorbim despre literatură, știință sau artă. Toate ideile extraordinare ale omenirii îi sunt datorate ei, la fel și marile eșecuri. Lipsa dopaminei ne poate aduce în pragul depresiei, iar activarea ei excesivă prin intermediul substanțelor interzise poate să genereze comportamente distrugătoare precum dependența.

Nu ne putem suprima dopamina și nici nu este cazul să ne dorim să o stimulăm. Soluția ar fi aceea de a găsi echilibrul, de a învăța să apreciem ce avem acum și de a evita obsesiile de orice fel. Este firesc să ne dorim mai mult, să visăm la infinit și la posibilități nelimitate de a accede la fericire, dar câteodată, suntem atât de norocoși încât ne găsim bucata de eternitate fără să întoarcem pe dos întreaga lume. Și atunci este momentul să ne oprim, să contemplăm și să ne bucurăm de destinație…

Pentru mai multe informații și povești impresionante despre puterea acestei substanțe chimice fascinante și modalitățile prin care o putem controla, vă invit să citiți „Dopamina”, carte apărută în acest an la Editura Publica, în Co-lecția de Știință.