Demoni

tumblr_mlfcgxBrOC1rlip1co1_500_largeSunt momente în care nu am nevoie de nimeni altcineva în afară de mine însămi. Îmi revăd demonii, le ascult pledoariile, zâmbesc melancolic când aud iar acele argumente care odată îmi sfărâmau inima în mii de bucăţi otrăvite… Îmi analizez greşelile, îmi privesc cicatricile aproape vindecate, îmi redescopăr slăbiciunile.

Sunt momente în care îmi doresc să regăsesc Infinitul dincolo de Iad, de Rai şi de Purgatoriu. Să vorbim din nou despre viaţă, iubire patologică şi moarte. Să vorbim despre capcanele fericirii şi refugiul durerii. Să căutăm împreună un sens pentru această existenţă şi pentru cea viitoare. Să îmi spună din nou că eternitatea nu este accesibilă oamenilor. Să nu îl cred nici de data aceasta…

L-aş invita să-mi examineze fiecare bătaie a inimii, fiecare respiraţie a sufletului. L-aş invita să caute bestia în interiorul meu, să-mi cerceteze fiecare amintire, fiecare trăire. L-aş invita să-mi revadă demonii. Să le privească neputinţa, oboseala, placiditatea… Să realizeze că n-a avut dreptate şi să regrete că s-a întors.

Demonii mei nu mai au putere asupra mea. Sunt doar nişte prieteni de joacă, nişte pioni demult uitaţi pe marea tablă de şah a universului, nişte îngeri damnaţi care şi-au pierdut pentru totdeauna lumina… Nişte suflete chinuite. Aşa cum eram şi eu cândva… Aşa cum credeam că sunt.

P.S. Ar fi plăcut să te revăd acum.