După doi ani

ImagineDeşi am terminat sesiunea încă de pe 6 iunie, abia luni am predat dosarul de practică şi am aflat cu această ocazie şi ultima notă din anul II. Nu îmi place să fac bilanţuri întrucât e puţin deprimant să analizezi toate lucrurile la care ai renunţat şi toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a-ţi atinge un anumit obiectiv, dar câteodată ai nevoie de o astfel de sinteză pentru a-ţi clarifica priorităţile.

Din fericire, sacrificiile pe care le-am făcut pentru a ajunge în vârf nu au fost nici pe departe atât de multe ca realizările. Cărţile pe care le-am citit, proiectele pe care le-am făcut, nopţile pline de griji dinaintea prezentărilor sau examenelor, zecile de ore petrecute în bibliotecă, cursurile de 300-400 de pagini, bibliografiile, oboseala după zilele în care mă împărţeam între facultate şi instituţia în care am facut practică… Toate acestea m-au ajutat enorm, contribuind la dezvoltarea mea ca om şi ca specialist în relaţii publice.

Am parcurs mai mult de jumătate de drum şi pot spune cu mândrie că nu am niciun regret. Nu aş fi fost atât de încântată de nicio altă facultate, nu aş fi putut să învăţ atât de multe despre un domeniu care mi se potriveşte atât de bine în niciun alt loc.

Nu ştiu spre ce tărâmuri mă va purta viitorul, nu ştiu cât de mult mă va ajuta în cariera mea tot ce am învăţat până acum. Însă ce ştiu cu siguranţă este că am făcut ce este mai bine pentru mine. Mulţi vă vor spune că nu pasiunea este cea care contează atunci când alegi o facultate, ci siguranţa de a avea un loc de muncă. Este acel domeniu căutat, sunt mulţi angajatori interesaţi de absolvenţii respectivei specializări? Nu contest logica acestor argumente, dar contest faptul că viitorii studenţi îşi neglijează aptitudinile şi interesele personale alegând facultăţi care nu li se potrivesc, dar sunt extrem de căutate (conform mass-media).

Şi care va fi deznodământul? Ba vor renunţa după un an sau doi, plini de frustrare şi de deziluzie, ba vor termina totuşi facultatea şi nu vor găsi un loc de muncă în acel domeniu, aşa cum au sperat la început, ba vor termina facultatea şi vor avea un loc de muncă, dar vor blestema fiecare clipă petrecută la serviciu. Sunt acestea nişte scenarii plăcute? Nu, cu siguranţă. Acesta este motivul pentru care voi încuraja tot timpul oamenii să aleagă ceea ce le place, nu ceea ce le dictează părinţii, profesorii, prietenii sau societatea, în general. Viaţa e prea scurtă pentru ca să o petrecem regretând chiar şi un singur moment din ea. 🙂

P.S. Vă recomand trei seriale pe care le-am descoperit recent şi pe care le urmăresc aproape continuu: Dexter – absolut genial, o să-i dedic un articol complet mai târziu, după ce o să ajung cu el la zi; Scandal – pentru un pasionat de comunicare şi relaţii publice ca mine este un adevărat izvor de inspiraţie şi Suburgatory – o modalitate relaxantă şi amuzantă de a-ţi petrece timpul liber. Vizionare plăcută!

Practică

ImagineTot încerc să îmi respect angajamentul faţă de acest blog, dar mereu apare câte ceva. De data aceasta am însă un motiv mai mult decât întemeiat: am început stagiul de practică. Au trecut deja două săptămâni, timp în care am învăţat lucruri noi, am aplicat lucruri pe care le ştiam de la facultate, am avut ocazia să văd cum funcţionează un departament de Marketing şi Relaţii Publice.

Am cunoscut şi oameni… De toate vârstele: de la 5 până la 50 de ani. La copii am (re)găsit acea bunătate inocentă, acea nerăbdare de a cunoaşte cât mai multe într-un timp cât mai scurt. La oamenii în vârstă am întâlnit plictiseala, încercarea de a se eschiva de la îndatoririle pe care le au. La oamenii tineri am întâlnit dorinţa de a progresa cât mai repede, de a-şi depăşi în permanenţă limitele. Sunt foarte norocoasă că directoarea departamentului în care fac acest stagiu de practică face parte din ultima categorie. E o persoană tânără şi pasionată, care se află într-o permanentă căutare de noi contracte şi proiecte. Nu se odihneşte aproape niciodată şi e dispusă mereu să-şi ajute angajaţii, oricâtă treabă ar avea. Nu face ea la propriu comunicatele de presă şi afişele, dar le explică în detaliu celor care le fac cum ar trebui să arate, ce trebuie să puncteze şi ce nu. E adevărat că nu a făcut o facultate de Comunicare şi PR, dar ştie exact care sunt nevoile instituţiei în care lucrează şi cum ar putea să o promoveze. Iar asta e cel mai important până la urmă: să cunoşti extrem de bine organizaţia pentru care lucrezi. Altfel nu vei şti niciodată cum să-i construieşti şi apoi să-i menţii o reputaţie impecabilă.

A fost o perioadă obositoare (şi încă va mai fi până la Paşti), dar fiecare zi petrecută acolo a reprezentat enorm pentru mine, o studentă la început de drum. Oricât de bune ar fi notele tale din facultate şi oricâte cărţi de PR ai citi, nu vei fi niciodată un comunicator bun până nu lucrezi într-un departament de Relaţii Publice. Unele lucruri se învaţă doar practic, iar când vine vorba de comunicare nicio situaţie nu va semăna cu alta.

Şi atunci când îţi vezi cuvintele pe site-ul oficial al instituţiei, într-un comunicat de presă… Ştii că tot efortul a meritat. 🙂

P.S. Vă recomand o melodie superbă, despre vise, iubire şi stele.

Ne-am pierdut minţile,
Dar ne-am câştigat sufletele…
Poate suntem puţin diferiţi,
Aşa că nu ne treziţi!

1 Decembrie

540059_10151148829022661_1531399772_nDupă cum bine a punctat o colegă la un seminar, de când suntem studenţi la Comunicare şi Relaţii Publice, am început să privim altfel diferitele campanii de comunicare, fie că sunt de modificare a comportamentului, de informare publică, de educare a publicului sau pur şi simplu de fidelizare a publicului deja existent. Nu pot spune că înainte eram mai puţin interesată de felul în care organizaţiile îşi promovează produsele, dar aveam o altă viziune: cea a posibilului consumator. Acum încerc să privesc o campanie din interior şi să mă gândesc care sunt motivele pentru care cei care au conceput-o au ales o anumită cale şi nu alta, dacă acea campanie are efectele scontate sau nu, dacă publicul ei ţintă percepe sau nu mesajul.

În general, nu sunt un fan al reclamelor româneşti. Românii preferă clişeele şi asta li se oferă. Reclamele noastre sunt scurte (în general de 30 de secunde), îşi transmit rapid mesajul şi încearcă să fie amuzante. Unele reuşesc, altele nu. Din fericire, nu acesta e singurul gen de reclame din România. Avem şi reclame inteligente, care îţi prezintă o poveste, provocându-te pe tine să le descifrezi mesajul sau să te prinzi despre ce organizaţie e vorba. Sunt reclame care nici nu au nevoie de cuvinte, pentru că imaginile îţi transmit tot ce trebuie să ştii despre beneficiile acelui produs (un exemplu ar fi reclama din octombrie de la Volksbank).

Mai sunt şi reclame care vorbesc despre români. Exact aşa cum sunt ei, un popor cald şi plin de viaţă, un popor care a luptat mereu pentru libertatea şi fericirea sa. Un popor care niciodată n-a încetat să spere. Un popor care s-a bucurat mereu să fie împreună cu ceilalţi. Un popor minunat, din care sunt mândră că fac parte.

Acestui popor îi urez „La mulţi ani!” cu ocazia Zilei Naţionale a României. Cred că ultima reclamă a celor de la Vodafone reprezintă una dintre cele mai frumoase dedicaţii făcute poporului român, un popor care merită să fie elogiat nu doar de ziua lui sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ci în fiecare zi. Nu cred că voi deveni vreodată client Vodafone (sunt fidelă de 8 ani celor de la Orange şi prefer să rămân aşa), dar le voi acorda o bilă albă pentru această campanie:

O altă bilă albă pentru cei de la Orange, care au de câţiva ani cele mai bune reclame de Crăciun, din punctul meu de vedere. Şi cele mai bune melodii. 🙂